Acţiunile iniţiate la Bucureşti pentru a marca „Zilele Acţiunii Catolice 2011”, au început să se desfăşoare în conformitate cu programul stabilit de Consiliul Director al AGRU şi aprobate de Ierarhie.
Astfel, Duminică 16 octombrie, Sfintele Liturghii oficiate în toate parohiile greco-catolice din Capitală au fost dedicate marcării acestui eveniment. În plus Sfânta Liturghie oficiată în parohia „Sf. Ana” de părintele Liviu Oţoiu, protopopul de Bucureşti, a fost urmată de parastasul de 5 ani de la trecerea la Domnul a lui Laurenţiu Horia Moisin, cel care a fost Preşedinte al Consiliului Director al AGRU – Bucureşti, un neobosit luptător pentru recuperarea bisericilor şi a celorlalte bunuri ale BRU, confiscate de regimul de tristă amintire.
Parastasul a fost urmat de un moment de rugăciune la mormântul din cimitirul Belu catolic în care Laurenţiu Horia aşteaptă a doua venire a Mântuitorului. La Sfânta Liturghie, la care Laurenţiu Horia a fost pomenit la ectenia morţilor şi la Intratul cel Mare, au participat, alături de familie- soţia şi fiul-, fratele şi sora sa, mai mulţi membri ai Consiliului Director, precum şi membri ai AGRU – Bucureşti din alte parohii.
Marţi 18 octombrie, credincioşi greco-catolici din mai multe parohii din capitală au participat la un pelerinaj în cimitirul Belu catolic la mormintele fostului asistent spiritual al AGRU – Bucureşti, pr. Vasile Mare şi al lui Laurenţiu Horia Moisin. Momentele de rugăciune la cele două morminte au fost oficiate de părintele Liviu Oţoiu, protopopul de Bucureşti. Membri Consiliului Director au depus la mormintele celor doi reprezentanţi proeminenţi ai AGRU – Bucureşti, flori, iar ceilalţi participanţi au aprins lumânările recunoştinţei şi au înălţat cântări adecvate. Toţi au participat apoi la Sfânta Liturghie de la ora 18.
(A consemnat pentru site-ul AGRU Bucuresti, Domnul Valer Ardelean)
Lasă un răspuns