Am primit cu ocazia Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului la Redactia Blogului AGRU Bucuresti un colind din partea Domnului Profesor Ioan Soran, un agrist provenit – dupa cum ne-a spus – dintr-o familie de preoți greco-catolici care nu si-au negociat identitatea –  „nici tata (Felician Soran), nici bunicul (Ioan Soran) nu au semnat trecerea la ritul ortodox, suferind scurte perioade de detenție, urmate de șicanele de care s-au învrednicit preoții rezistenți. Toată familia a gravitat în jurul Sătmarului. Am absolvit liceul ”Mihai Eminescu” din Satu Mare și Facultatea de Electrotehnică din Timișoara. Colaborez de aproximativ 15 ani la revista greco-catolică ”Calea Desăvârșirii” a Episcopiei greco-catolice din Oradea. Felul în care gândesc se poate descifra din textele postate pe blogul http://ioansoran.wordpress.com

Dragi prieteni,

Acum, mai mult decât în alte perioade ale anului, mă gândesc cu drag la voi deoarece se apropie Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Sunt multe motive pentru care aș vrea să vă colind.

  • Aș vrea să vă pot striga la ușă ”veseli-t-i jupâne gazdă?” Și dacă m-ați primi, să intru în casă cu colinda de pe malul Someșului ”Iosif cu Maria-ntra/ Întru-n sălaș pe-o noapte grea/ Nașterea se-apropia,/ Iar Maria se-ngrijea.”
  • Chiar dacă fetele copilăriei noastre (acelea care știam noi că vor servi colindătorilor din seara de Crăciun must oprit din fermentare) n-ar zice mai nimic dacă am scutura bradul, azi aș scutura doar vreo câțiva ani din cetina oarecum uscată, dar aș bea bucuros un pahar de ”vin oprit”. Deși,… ar fi suficient să fiu doar alături de voi.
  • Pentru a sta cât mai mult lângă voi, am scris o poveste lungă în care am vrut să deslușesc ce fel de sărbătoare este Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Vedeți, mă feresc să spun prea des ”CRĂCIUN” pentru că această sărbătoare este relativ recentă și ascunde motivul real al Bucuriei. Moș Crăciun l-a alungat într-un fel oarecare pe Pruncul născut să ne mântuiască. Bradul, darurile, veselia, ne fac să uităm că ar trebui să ne bucurăm de altceva…
  • Căutând în pictură expresii ale emoției în fața Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, am descoperit că nu știu prea multe despre bogăția lumii spirituale existentă în jurul cuvintelor: Nașterea lui Isus, Mântuire, Răscumpărare prin jertfă, Cuvânt Întrupat, Închinarea păstorilor, Închinarea Regilor-Magi, aur, smirnă și tămâie. Acum, sunt un pic mai puțin neștiutor ca înainte și mă bucur. Dorind să vă împărtășesc atât mica bucurie a descoperirii emoției în fața unor tablouri, cât și îndemnul la reflecție asupra semnificației Nașterii Mântuitorului, am întocmit un text în care imaginile, comentariile și meditația asupra simbolurilor încriptate în pictură vă vin în întâmpinare cu urarea mea SĂRBĂTORI FERICITE ȘI PLINE DE HAR! UN CRĂCIUN VESEL, CU MULTE COLINDE!

ICONOGRAFIA  NAȘTERII  MÂNTUITORULUI

  • Tablourile trecute în revistă, pun în evidență trei aranjamente ale personajelor care au participat la eveniment, conform Evangheliilor după Matei și Luca și după tradiție:

–            Isus, Fecioara Maria, Sfântul Iosif, îngeri, boul și măgarul,

–            Isus, Fecioara Maria, Sfântul Iosif, mai mult sau mai puțin vizibile animalele, dar prezenți păstorii și oamenii din jur anunțați de îngeri că s-a născut Mesia,

–            Familia Sfântă, eventual păstorii, (rar, animalele) mulțimi de oameni și cei Trei Regi-Magi.

  • În tradiția picturală occidentală Fecioara Maria este reprezentată așezată, cu pruncul Isus în brațe, sau ținut pe genunchi. Pe la sfârșitul sec. XIV, sub influența artiștilor italieni, în tablourile având ca subiect Nașterea Mântuitorului, de cele mai multe ori Fecioara este reprezentată în genunchi, în atitudine de adorație.
  • Animalele din staul sunt simbolice. Boul i-ar putea reprezenta pe evreii încătușați în respectarea oarbă a Legii (adică cei ce nu l-au recunoscut pe Isus ca Fiul lui Dumnezeu), iar Măgarul i-ar putea reprezenta pe păgânii non-evrei, Gentiles.
  • Pruncul Isus poate fi așezat pe un snop de paie acoprit cu un giulgiu, sau pe un fald al îmbrăcămintei Fecioarei. Există însă reprezentări în care paiele sunt înlocuite cu raze de lumină răspândite de  trupul Pruncului, de Lumina Lumii.
  • Giulgiul alb poate face trimitere la giulgiul alb în care sunt îngropați morții după ritualul de înmormântare iudaic (și al altor popoare semite).
  • În multe tablouri este evident că Fecioara Maria cunoaște destinul lui Isus și îl acceptă resemnată, stăpânindu-și cu greu durerea.
  • Păstorii Îi aduc lui Isus un miel, deoarece Fiul este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii
  • Magilor de la răsărit din Evanghelia lui Matei nu li se precizează nici numărul, nici statutul social. În sec. III Tertulian le dă o origine regală, iar Origene spune că sunt trei, deoarece au adus aur, smirnă și tămâie. Ulterior primesc și nume, Melchior, regele Perșilor, Balthazar regele Arabilor, iar Gaspar regele Indiei.
  • Philon din Alexandria îi numește magos, filozofi, iar pe vremea aceea filosofia avea trei mari secțiuni: logica, fizica și etica.
  • Magii de la răsărit ar putea reprezenta cele trei rase biblice, semiții, hamiții și iafetiții, după cei trei fii ai lui Noe, Sem Ham și Iafet. Prin urmare unul este negru.
  • Interpretarea teologică tradițională a darurilor aduse de regii-magi ar fi recunoașterea lui Isus după trei dimensiuni fundamentale:

–               Prin aur recunoaștem că Isus este Împăratul lumii

–               Prin tămâie recunoaștem divinitatea Sa,

–               Prin smirnă îl recunoaștem pe Isus ca om, deoarece Nicodim a îmbălsămat trupul Celui Răstignit pe cruce cu smirnă.

IMAGINEA  MIRACOLULUI  PETRECUT

ÎN  INTIMITATEA  SFINTEI  FAMILII

Vă invit să priviți tablourile având mereu în vedere faptul că artiștii care le-au pictat au fost oameni erudiți, minți luminate, având bune cunoștințe filosofice și teologice, pe lângă formarea lor profesională în cadrul unor școli care căutând restituirea valorilor antichității greco-romane erau nevoite să creeze punți inexistente spre folosirea constructivă a fragmentelor de civilizație înecate în barbarie. Nu este de mirare că o mulțime de simboluri au fost introduse în creația lor. Sunt aproape sigur că ei au ascuns și simboluri a căror cheie s-a pierdut…

Pictura Nașterea Mântuitorului, realizată de Zanobi Strozzi în perioada 1433 – 1434 face parte din ansamblul picturilor de altar, fiind una dintre ”picturile de bordură inferioară”, a polipticului altarului. De regulă bordurile din partea inferioară sunt executate din tablouri (între trei și cinci) de format dreptunghiular cu latura orizontală mult mai mare decât cea verticală

Nașterea Mântuitorului, tempera și aur pe lemn,  Zanobi Strozzi, 1433 - 1434

Nașterea Mântuitorului, tempera și aur pe lemn, Zanobi Strozzi, 1433 – 1434

Construcția tabloului este centralizată în jurul verticalei care corespunde nou născutului. De regulă Pruncul este așezat pe un mănunchi de paie sau pe o manta desfăcută. Aici Pruncul Isus este înfășurat într-o țesătură fină, un fel de voal cu marginile marcate de mărgele, iar rolul paielor l-au luat razele care izvorăsc din trupul Lui. În prim plan se mai află Fecioara Maria și Iosif, îngenunchiați, în postură de rugăciune. În planul secund este sugerată o grotă, în care sunt plasate simetric animalele (tratate foarte simplist), iar deasupra grotei, respectând simetria aranjării, îngerii se roagă în adorația Mântuitorului. Prin câteva volume din planul ultim al picturii se sugerează tridimensionalitatea spațiului pictat. Geometria aranjamentului, postura personajelor, expresia fețelor, sugerează o compoziție gândită și schițată de Fra Angelico, pictarea ei revenind lui Zanobi Strozzi. Ipoteza pare justificată de perioada de ucenicie a pictorului pe lângă Fra Angelico.

Sentimentele Fecioarei Maria și ale Sfântului Iosif sunt greu descifrabile în atitudinile pe care le au, impuse de canonul pictural, adică fizionomiile nu exprimă altceva decât adorația datorată Pruncului Isus. În această logică, nici privitorul nu vine în fața tabloului pentru a descifra sentimentele Mariei sau ale lui Iosif. El vine pentru a se ruga. Aureola personajelor marcată prin discul aurit pe care se proiectează capetele personajelor induce sentimentul unei distanțe care trebuie păstrată. Pruncul Isus, Maria, Iosif, îngerii, se află într-o dimensiune în care noi nu avem încă acces.

Un tablou, în care se află exclusiv Familia Sfântă, fără îngeri, fără animale, este cel prezentat în continuare. A fost pictat de către Lorenzo Costa cel Bătrân, în jurul anului 1490. Artistul s-a născut în Ferrara în anul 1460, iar pe la douăzeci de ani s-a stabilit în Bologna. A beneficiat de influența școlii din Bologna, dar formarea sa a fost mai mult rezultatul colaborării cu artiștii școlii din Ferrara. Costa a fost fascinat de lumină, atmosferă, natură și elementele ei spirituale. O mare parte din operele sale au teme religioase și poartă o ușoară tentă melodramatică.

Nașterea Mântuitorului, tempera pe lemn, a doua jumătate a sec. XV, Lorenzo Costa

Nașterea Mântuitorului, tempera pe lemn, a doua jumătate a sec. XV, Lorenzo Costa

Fecioara Maria și Sfântul Iosif se află într-o încăpere sărăcăcioasă și sunt prezentați în adorația Pruncului Isus aflat pe o împletitură de nuiele acoperită cu o pânză albă. Isus stă culcat pe o parte, cu capul sprijinit pe un braț, dar nu doarme. Este mai curând gânditor. Fecioara are mîinile împreunate pentru rugăciune și Îl privește pe Isus cu dragoste, durere și resemnare. Este una dintre cele mai frumoase și expresive imagini ale Fecioarei Îndurerate pe care le-am văzut. Sfântul Iosif are brațele încrucișate pe piept, cu toiagul de pelerin cu tot. Și el Îl privește pe Isus și este trist, cu o fizionomie de de om resemnat.

Este momentul ce urmează nașterii, părinții ar trebui să fie fericiți, copilul ar putea face orice, dar nu să fie trist. Însă este momentul durerii, în care toți trei au gândul la Jertfa de pe Cruce. Și nici unul dintre ei nu poate schimba acest destin, pentru că și-au asumat cu smerenie rolul fixat de Tatăl Ceresc în Opera Răscumpărării omului. Așa cum Isus în Grădina Ghetsimani a rămas singur, părăsit de apostolii adormiți, și Sfânta Familie este singură în spațiul în care predominant este întunericul. Iar pentru a sublinia și mai mult singurătatea, prin deschiderea din perete se vede o lume însorită, în plină activitate, în plină nepăsare… Oare?

Iată și un tablou în care îngerii, vestitori ai bucuriei că s-a născut Mesia, schimbă compoziția și sentimentele privitorului. Nașterea Mântuitorului este tabloul lui Luca Giordano pictat în 1650. Azi, el se află la Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique.

Nașterea lui Isus, ulei pe pânză, cca 1650, Luca Giordano (1634 – 1705)

Nașterea lui Isus, ulei pe pânză, cca 1650, Luca Giordano (1634 – 1705)

Este o pictură barocă ce reușește să impresioneze prin participarea fiecărui personaj la miracolul Nașterii. Îngerii care vestesc Nașterea lui Isus ocupă mai mult de o treime din suprafața pânzei, ei pătrund vijelios în câmpul vizual, sunt mesagerii Tatălui pentru a vesti Întruparea Cuvântului. Fecioara protectoare acoperă cu mâinile Pruncul așezat pe paiele staulului, iar animalele participă mute, dar interesate, la protejarea nou-născutului. Iosif este în planul secund, privește blând Fecioara și Pruncul, poate puțin mirat de cele ce se petrec în jurul lui. Este momentul în care singurătatea lui Iosif și a Mariei, grija lor, este inundată de lumină și veselie, dovedindu-Le că în fond nu au fost niciodată singuri, așa cum nici noi, martorii momentului acela, nu suntem singuri. Să ne bucurăm deci!

Se spune că în fragedă tinerețe, Luca Giordano a fost ucenicul pictorului spaniol José de Ribera care lucra pentru viceregele de Napoli, orașul de naștere al viitorului pictor. Influența lui Ribera va fi vizibilă în operele sale o lungă perioadă de timp, chiar după ce în timpul sejurului de la Roma și Veneția artistul va cunoaște operele marilor pictori Michelangelo, Rafael, Caravagio și alții. Sursa de lumină din tablou care pune în evidență personajele scenei este situată undeva, în stânga sus, de acolo de unde vin îngerii, iar razele ei sunt direcționate spre Fecioară, Prunc și Iosif. În colțul din stânga, jos, se vede pălăria lui Iosif și toiagul drumețului (omenirii?), care a străbătut un drum lung spre acest moment.

 

BUCURIA  OAMENILOR  SIMPLI

ANUNȚAȚI  DE  ÎNGERI  CĂ  S-A  NĂSCUT  MESIA

Evanghelia după Luca relatează Nașterea Pruncului Isus și felul în care îngerul Domnului le vestește păstorilor marea bucurie, ”Că, în orașul lui David, astăzi vouă s-a născut un Mântuitor, care este Christos Domnul” (Luca 2,11). Să ne ocupăm deci de momentele în care apar păstorii și oamenii locului care vin să se închine Pruncului. Bucuria, mirarea și veselia adusă de acești oameni simpli modifică atmosfera intimă anterioară, fiind un mesaj destul de clar că Nașterea Pruncului privește toată omenirea cu cugetul curat.

Federico Fiori în tabloul său Nașterea Mântuitorului surprinde momentul în care cineva apare la ușa staulului, iar Sfântul Iosif îl invită cu un gest larg să intre. Fecioara are brațele larg deschise, privește Pruncul și spune parcă ”Vino, avem musafiri”. Chipul ei, de o rară frumusețe este pus în valoare de lumina care vine de la Pruncul Isus, singura sursă de lumină din încăpere fiind El, Lumina lumii. Boul din primul plan al compoziției și măgărușul aflat într-un plan secund au și ei atenția fixată asupra ușii. Isus este învelit cu o pânză albă și o cuvertură de culoare albastră, poate mantia Mamei Lui. Privirea Lui este îndreptată spre Maria. În această scenă artistul nu face aluzie la durerea Mariei. Chiar pânza albă cu care este înfășurat Pruncul Isus își pierde semnificația în faldurile albastre ale mantiei Mariei.

Federico Fiori s-a născut la Urbino, în Italia. Și-a început formația alături de tatăl său, Ambrogio Barocci, sculptor cu o oarecare faimă locală. Deprinderea sculptorului de a privi scenele tridimensional l-a făcut să experimenteze problemele de iluminare ale unor ansambluri folosind modele de lut. Toată viața a fost un inovator neobosit. Deși în viața de toate zilele avea un comportament oarecum ursuz, picturile sale sunt strălucitoare și pline de viață.

Nașterea Mântuitorului, ulei pe pânză, 1597, Federico Fiori

Nașterea Mântuitorului, ulei pe pânză, 1597, Federico Fiori

A îmbrățișat Contra Reforma cu convingere și a intrat în ordinul Franciscanilor, ramura Capucinilor, ca frate laic. A avut un cult deosebit pentru Fecioara Marie care i-a salvat viața în urma rugăciunilor lui insistente. Așa se explică seria amplă de picturi admirabile cu scene din viața Fecioarei.

Muzeul de Artă al României găzduiește azi trei opere ale lui El Greco, Doménikos Theotokópoulos, pictorul grec născut în Creta (1541) și mort în Toledo (1614) în patria sa adoptivă: Martiriul Sfântului Mauriciu, Închinarea păstorilor și Logodna Mariei. Ele făceau parte din colecția regelui Carol I al României, împreună cu alte șase tablouri ale aceluiași artist. Este un tablou de dimensiuni foarte mari, 364cm x 137cm, un tablou de altar care se presupune că făcea parte dintr-un poliptic cu cinci sau șapte pânze. Structura bipartită a tabloului este evidentă și face vizibilă ideea filosofică a pictorului privind dichotomia cer – pământ. Sursa principală a luminii în tabloul lui El Greco este Pruncul Isus, El care va spune conform Evangheliei lui Ioan (8,12) ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce vine după mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

El Greco - Inchinarea Pastorilor

El Greco – Inchinarea Pastorilor

Lumina care scaldă Pruncul și iradiază în jur, eclipsează chiar lumina celestă în care coboară îngerii. Doi dintre aceștia poartă o eșarfă cu inscripția în limba latină  ”Glória in excélsis Deo et in terra pax homínibus bonae voluntátis”, ceea ce și noi spunem de Crăciun, Mărire în Cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință.

Pruncul Isus se află culcat, într-un coș de nuiele (putem presupune că este umplut cu paie), pe un giulgiu alb. Fecioara Maria, îmbrăcată în roșu, Îl prezintă păstorilor ridicînd două colțuri ale giulgiului. Doi păstori și un înger se află în adorație în prim-planul compoziției. Mielul adus de păstori este alb și se află la picioarele Mariei, alături de toiagul păstorului îmbrăcat în verde. Privitorul este rapid intrigat de grupul de persoane șrivitorul este rapid intrigat de grupul de persoane ;i animale din spadolatriei)i animale din spatele Fecioarei Maria. Pornind din stânga, acest grup îl prezintă pe Măgar, un personaj îmbrăcat în galben-muștar aflat în dispută cu un alt personaj purtând îmbrăcăminte de culoare închisă, cu alură de nobil. Și el gesticulează, disputa fiind vie. În fine, în dreapta, în spatele ”nobilului”, este Boul.

Pare destul de evident că legătura acestei dispute cu adorația magilor nu poate fi decât simbolică. Doménikos Theotokópoulos era un personaj important al orașului Toledo, frecventa cercurile bisericești, ale erudiților și ale nobilimii. În acel timp simbolismul animalelor din staulul în care s-a născut Isus era cunoscut. Apropierea dintre Bou și personajul nobil, poate sugera că acest participant la dialog ar fi Inchiziția spaniolă, atașată unui rigorism exagerat. Al doilea partener de dialog, prin fizionomie și îmbrăcăminte pare a fi un reprezentant situat pe o treaptă inferioară a ierarhiei sociale spaniole. Este interesant să glosezi pe seama unor lucruri neconfirmate, dar prezența celor patru în ordinea semnalată, ordine nefirească, pune cel puțin un semn de întrebare.

Bucuria stârnită de Nașterea lui Mesia este convingător ilustrată  de Adorația păstorilor, opera lui Correggio. Atmosfera acestui tablou este total diferită deoarece pictorul a urmărit să ilustreze în mod convingător Bucuria stârnită de Nașterea lui Mesia. Correggio este pseudonimul pictorului italian Antonio Allegri care s-a născut în orășelul Correggio din provincia Reggio Emilia.

Adorația păstorilor, tablou de altar, ulei pe lemn, Correggio, 1528-1530

Adorația păstorilor, tablou de altar, ulei pe lemn, Correggio, 1528-1530

Tabloul a fost comandat la 24 octombrie 1522 de către Alberto Pratonieri pentru capela familiei închinată Nașterii Domnului din bazilica San Prospero din orașul Reggio Emilia. Pictura era tablou de altar de dimensiuni mari (256 x 188cm).

Aici lumina iradiază de la Pruncul Isus, punând în valoare personajele, norii și vârtejul de îngeri. Femeia din grupul celor veniți să-L vadă pe noul născut, anunțat de îngeri, este surprinsă de lumina iradiată de Prunc și se ferește cu mâna stângă ridicată. Este încântată, curioasă și privește cu drag Fecioara care-l ține-n brațe pe Isus cu o mare gingășie și dragoste. Aici Fecioara Marie nu se află îngenunchiată, în postură de adorație, este o mamă care își privește copilul cu încântare. Și fețele celor doi păstori aflați în dialog exprimă încântare și mirare. Mielul adus de ei nu este prezent ostentativ, se află la picioarele păstorilor, în zona obscură. Câteva raze îi cad pe cap, dezvăluindu-i prezența. Sfântul Iosif se află în planul secund al compoziției, fața îi este luminată difuz. Deasupra capului său, cerul este iluminat de aurora care vestește începutul unei noi zile, începutul unei lumi noi… Este unul dintre cele mai reușite tablouri ale lui Correggio, cel mai imitat. A rămas un secol în locul său din capelă și a fost admirat de Vasari. În 1640 a fost cumpărat de Francesco I de Este și păstrat în colecțiile ducale de la Modena. Tabloul a făcut parte din lotul de o sută de opere de artă vândute în 1740 de către Francesco III de Modena prințului elector de Saxonia, August III. De atunci tabloul este conservat la Dresda în Gemäldegalerie Alte Meister.

Iată acum un tablou de tranziție spre categoria celor care prezintă Adorația Magilor. Este vorba despre fresca (167cm x 167cm) Adorația păstorilor a lui Domenico Ghirlandaio, realizată între 1482 și 1485. Ea se află în biserica Santa Trinita din Florența. Noutatea adusă de acest tablou de altar este prezentarea realistă a persoanelor, expresia fețelor și gesticulația liberă, lipsită de austeritatea și hieratismul tablourilor din perioada anterioară. Inovatoare este și plasarea scenei adorației Pruncului Isus în aer liber, sub un portic, într-un peisaj deluros pictat cu o mare profunzime. Este o zi însorită, nu este seara convențională în care are loc adorația din tablourile precedente. În prim-plan Fecioara Maria este îngenunchiată, în atitudine de adorație, iar Pruncul Isus stă culcat pe faldurile mantiei Mamei Sale. În dreapta, trei păstori sunt veniți cu daruri. Doi sunt îngenunchiați în prim-plan, iar în spatele lor se află un al treielea cu un miel în brațe. Păstorii lui Ghirlandaio sunt oameni care vin de pe câmp, unde au fost anunțați de înger. S-au îmbrăcat însă cu hainele de sărbătoare pentru a veni să-L vadă pe Prunc.

Vasari afirmă că figura păstorului îngenunchiat care arată cu degetul spre Isus este primul autoportret al artistului Domenico Ghirlandaio. Dar portretul cel mai realist, cel mai reușit din grupul păstorilor, este portretul bătrânului care stă în picioare, în spate și are mielul în brațe. Este portretul unui țăran toscan cu față inteligentă, blajină, uscățivă și cinstită.

Adorația păstorilor, frescă, Domenico Ghirlandaio, 1482 – 1485

Adorația păstorilor, frescă, Domenico Ghirlandaio, 1482 – 1485

Se pare că poartă o discuție cu voce josă cu păstorul îngenunchiat care stă cu fața întoarsă spre privitor. Animalele, boul și măgarul, sunt figurate în spatele unui vas de marmură paralelipipedic, bogat ornamentat pe fața din spre Fecioară și Prunc. Sfântul Iosif privește în sus, are mâna dreaptă pe frunte și este într-o stare de uimire profundă. Și chiar are de ce! Pe drumul care leagă locul scenei de orașul care se vede în zare, vine un cortegiu impresionant de cavaleri călare și suitele lor. În curând vor sosi, sunt foarte aproape, primii doi oaspeți călare, cu fețe destul de austere, sunt deja pe drumul de sub stânca pe care este plasat porticul. Intimitatea grupului descris va dispare curînd…

REGII-MAGI  DE  LA  RĂSĂRIT  SE  ÎNCHINĂ 

ÎMPĂRATULUI  IUDEILOR

Adorația Magilor realizată de Albrecht Dürer în 1504 este o pictură în ulei pe un panou de lemn având dimensiunile de 114cm x 99cm, păstrată azi la Galeria Uffizi din Florența. Scena închinării magilor se petrece în aer liber, ziua, într-un peisaj dominat de ruine, cu detalii numeroase în planul secund. Astfel pictorul insistă pe tema continuității legăturii cu lumea clasică și reînoirea ei operată de creștinism. Fecioara Maria îl prezintă pe Isus unui rege-mag îngenunchiat, aflat într-o profundă admirație a Pruncului Isus căruia îi prezintă o casetă cu daruri. În spatele său se află în picioare al doilea rege-mag, un autoportret reușit al pictorului, care-i aduce și el un omagiu lui Cristos-Rege. Alături se află un servitor care-l ajută la prezentarea darurilor. Execuția minuțioasă a vaselor care poartă darurile reflectă familiaritatea lui Dürer cu bijuteriile, tatăl său fiind un maestru bijutier.

Adorația Regilor-Magi, ulei pe lemn, 1504, Albrecht Dürer

Adorația Regilor-Magi, ulei pe lemn, 1504, Albrecht Dürer

Conținutul tabloului, activitățile din planul secund (un eventual turnir), conduc la ideea că tabloul nu a fost destinat unui altar, ci mai mult pentru a sugera echilibrul dintre valorile creștine și cele umaniste.

Un tablou din categoria celor care prezintă închinarea magilor cu un anumit ”fast regal”, iar pe Maria prezentându-L pe Pruncul Isus unei mulțimi de oameni (Epifanie), este Adorația Regilor-Magi pictat de Domenico Ghirlandaio în jurul anului 1487. Este o pictură de mari dimensiuni (285cm x 243cm), pictată în tempera pe lemn pentru altarul bisericii din Spitalul Inocenților. Acesta era un așezământ florentin pentru copiii abandonați, care aici erau primiți, îngrijiți și instruiți. Spitalul în sine este o capodoperă arhitecturală în stil Renaissance, executat sub conducerea arhitectului Filippo Brunelleschi, care a luat sub protecția sa așezământul în 1419. Inscripția (în latină) de pe frontispiciu este luată din Psalmul 26 care spune: ”Tatăl nostru și mama noastră ne-au abandonat, însă Domnul  ne-a primit”. Spitalul a funcționat până în 1875, când a fost transformat într-un muzeu al artei Renașterii.

Adorația Regilor-Magi, tempera pe lemn, Domenico Ghirlandaio, 1488

Adorația Regilor-Magi, tempera pe lemn, Domenico Ghirlandaio, 1488

Domenico Ghirlandaio a fost un experimentator îndrăzneț, a asimilat curentele picturii florentine și și-a construit stilul propriu. Capodoperele din tinerețe sunt frescele, în care a dovedit că stăpânește arta de a povesti în imagini. Construcția operelor este alertă, minuțios gândită, iar personajele sunt caracterizate cu mult talent. Pictura de altar, Adorația Regilor-Magi de la Spitalul Inocenților (Spedale degli Innocenti) are în centru Sfânta familie și cele două animale, boul și măgarul. Regii-Magi se sflă în dreapta și sunt într-o poziție de adorație profundă în fața Pruncului pe care Maria îl ține pe genunchi. Regii-Magi nu sunt de etnii diferite așa cum alte picturi o subliniază fie prin culoarea pielii fie prin îmbrăcăminte. Ei au doar vârste puțin diferite și mantii somptuoase de culori diferite. Doi îngeri mici stau îngenunchiați alături de ei. Printr-o ”licență temporală”, în stânga regilor-magi se află Sf. Ioan Botezătorul, recunoscut după crucea pe care o poartă pe umăr și tunica din păr de cămilă vizibilă de sub mantia pe care o poartă. În realitate Isus și Ioan Botezătorul aveau vârste apropiate. Deasupra Sfintei Familii se află o construcție asemănătoare unui acoperiș pe care un grup de îngeri cântă un imn de slavă, a cărui muzică și text sunt înscrise pe o eșarfă ținută desfășurată spre privitor. Mi se pare util să ne amintim că portativul cu patru linii și notele sub formă de romb sunt o invenție italiană, a călugărului benedictin Guido d’Arezzo (995 – 1050). Peisajul din spatele grupului de persoane dă profunzime scenei. Pe o grindă a construcției acoperișului se vede clar anul finalizării tabloului: 1488.

Fie ca tablourile vizionate să vă aducă bucurie în suflete.

SĂRBĂTORI  FERICITE!

Cu mult drag,

Ioan-Felician Soran

Anunțuri