Clădiri și Caractere

Publicăm mai jos discursul AGRU București pe care am avut privilegiul să-l rostim în fața laicatului catolic al Bucureștilor. Pe drumul care a unit Catedrala Sfântul Iosif și Piața Universității, pe Calea Victoriei am trecut pe lângă unul din Casino-urile care promit câștiguri ușoare … Nu spunem că dărâmarea construcției ilegale va fi treabă ușoară, dar dreptatea are o exemplaritate demnă, atunci când îndreaptă strâmbătatea!

Albul ne apără. Pentru că e mai sensibil la murdărire și ne obligă să ne spălăm mai des…

Oamenii sunt cei care construiesc clădiri. Oamenii sunt cei care construiesc caractere.

Iubiți Frați și Surori,

Dragi Bucureșteni!

Suntem la finalul Marșului Tăcerii – și, în numele Organizatorilor, am hotărât să apelăm totuși la … cuvinte, în primul rând pentru a transmite mulțumiri tuturor celor prezenți: atât laicatului catolic al Bucureștilor, cât mai ales Păstorilor noștri, care au fost astăzi în mijlocul nostru.

Tăcerea are multe semnificații!

În funcție de cel care o ascultă, tăcerea se poate transforma în aprobare complice sau poate deveni o expresie a nepăsării, a neimplicării în subiectul care se discută în imediata apropiere.

Tăcerea unui popor în fața abuzurilor conducătorilor săi poate fi generată de frică – așa cum ne aducem aminte că era în vremea dictaturii comuniste, dar poate avea ca resort egoismul propriu naturii umane, atunci când ne amăgim că răul nedrept abătut asupra vecinului nostru nu ne privește și pe noi.

Astăzi am căutat să aflăm dacă mai există și un alt sens al tăcerii, acela al însoțirii tăcerilor noastre într-un cor în mișcare, într-un marș de câțiva kilometri, care a unit două puncte pe harta Bucureștiului: inima catolicismului din România – Catedrala noastră Sfântul Iosif – cu acest petec de pământ sfințit de jertfa curajoasă a unor tineri care în 1989 ne-au recuperat demnitatea de cetățeni: cu Piața Universității (sau Piața 21 Decembrie 1989).

Am învățat astăzi că a fi tăcut … nu înseamnă a fi singur! A fi tăcut nu înseamnă a fi lipsit de gânduri sau preocupări pentru Cetate, a fi tăcut nu înseamnă a fi lipsit de puterea pe care ne-o dau credința, speranța și iubirea, nu înseamnă că am abandonat lucrul sau lupta … a fi tăcut nu înseamnă că acceptăm automat să devenim complici ai răului!

Astăzi am dorit să arătăm că tăcerea – atunci când renunță la individualitate în favoarea unui parcurs comun, în favoarea unui bine al tuturor,  poate deveni o armă civică. Din tăcerile noastre personale, am făcut astăzi un buchet alb pe care-l oferim concitadinilor noștri. Ceea ce ne privește pe toți, nu putem repara decât împreună! Pentru că este nevoie astăzi de albul curățeniei, de gesturi curajoase, care să respecte adevărul legii – este nevoie să demolăm nedreptatea, acolo unde o întâlnim, acolo unde ne doare și unde ne deranjează. Trebuie să devenim mai sensibili față de murdărie – și de aceea am ales albul, pentru că are gingășia de a se murdări mai ușor …

Am căutat să arătăm acelora care astăzi conduc sau mâine vor conduce destinele acestui frumos oraș, că libertatea trebuie să fie dreaptă: egalitatea în fața legii nu este opțională, privilegiile nu-și pot face de cap și nu ne pot râde în nas!

Tăcerea noastră de astăzi a fost cu bună știință și cu bună credință, și-i va însoți pe cei aleși să pună în aplicare hotărârile judecătorești, atunci când acestea sunt definitive și irevocabile: acest respect îl datorăm democrației, care nu este cea mai simplă formă de guvernământ din câte există. Dar deocamdată, e singura care permite funcționarea liberului arbitru, cel care ne ajută să distingem noi înșine între Bine și Rău. Pentru că Cel care ne iubește, ne-a înscris Adevărul Său în inimi!

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, iubiți Frați și Surori, ca Legea să fie respectată – pentru că știm de unde vin Dreptatea și Adevărul și știm că dincolo de timpul vremelnic există Veșnicia!

Publicitate