Oameni ai Bisericii


Când iubirea de semeni se revarsă din prea-plinul inimii încălzite de harul cunoașterii lui Dumnezeu, apar actele de dăruire de sine, de frumoasă și pilduitoare renunțare la bunuri: căci tot ce avem, am primit în dar …

Mulțumim, dragă Părinte Grigore Oană, pentru unitatea ce ați produs în Biserica Română, prin exemplul de viață ce ni-l oferiți!

(În numele agriștilor din Eparhia greco-catolică de București prin Comitetul Director al AGRU)

Pr Grigore Oana - 95 ani

Parintele Grigore Oană împreună cu frumoasa Sa Familie, au donat – la începutul anilor 90, un imobil Bisericii Române Unite. Astăzi, în acel imobil din strada Bogdan Vodă își desfășoară activitatea Filia Bisericii noastre, ”Schimbarea la Față”. Spațiul ecclesiei – spațiul unității.

Ne este greu să ne imaginăm cum a fost cu adevărat: în atmosfera de entuziasm general a începutului de an 1919, în timp ce lumea întreagă sărbătorea tăcerea armelor iar Românii chiar ceva în plus: îți aflaseră rostul împlinirii lor, unitatea în limbă, în jurul Carpaților – popor numeros și țară mare în această parte de lume …ei bine, în acest timp de sărbătoare, o linie de demarcație trasată de politicieni fără știința realităților locale, împarte Transilvania în două zone administrative … În acest context, au loc câteva crime și atrocități care nu aveau cum să nu fie puse în umbra marilor înfăptuiri, dar care stau la începutul construcției hotărâte a noului stat pe harta Europei de Est.

Un asemenea caz am comemorat și un asemenea Erou am cunoscut – am fi fost mai săraci fără acest lucru. Mulțumiri tuturor participanților și un cuvânt special pentru Doamna Marina Gherman, fără de care acest Eveniment nu ar fi fost posibil. Prezentăm mai jos cuvântul introductiv din partea AGRU București.

ANUL 1919 – Primii martiri ai noii Românii.

Am primit cu multă bucurie provocarea de a face o incursiune în istoria modernă, în legătură cu evenimente importante ale anului 1919 – despre care de regulă vorbim puțin sau chiar deloc, pentru că toată atenția ni se îndreaptă, cu recunoștință și mirare către cei prezenți la 1 Decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia … În mod firesc, puterea centripetă a marilor evenimente creează un vid de interes pentru ceea ce s-ar numi ”ziua de după”: entuziasmul se poate transmite peste decenii și bucuria eliberatoare de atunci se poate transforma în admirația recunoscătoare de acum, dacă vrem cu adevărat să ne cunoaștem trecutul, să-l pătrundem cu interesul unui proprietar conștient de avutul său.

Am promis că îmi voi exprima o opinie generată de contextul anului 1919 – în care la Paris se negocia semnarea tratelor de pace între Puterile Centrale și cele ale Antantei; la București noul guvern al României Mari se lărgea cu miniștrii din provinciile ”noi”: Basarabia, Bucovina, Banat și Transilvania și începea astfel procesul de unificare a cu Țara-Mamă, prin preluarea treptată și însușirea graduală a problemelor care țineau de reprezentare externă, armată, căi ferate, poștă, telegraf, telefoane, circulația financiară, vămi, împrumuturi …

Dar restul rămânea în autoritatea factorilor locali – fiind subsumat denumirii generale de ”servicii publice”, adică: administrația locală, internele, învățamântul … și tot ceea ce ține de viața de zi cu zi, rămânea deocamdată sub autoritatea guvernelor provinciale, până la unificarea deplină – iar aceasta, bineînțeles că presupunea recunoașterea internațională.

În Transilvania, sarcina extrem de dificilă de a conduce cea mai mare provincie dintre cele care au decis, prin voință proprie în 1918, unirea cu România – au avut-o Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent.

Se cuvine să-i amintim pe cei care au luat asupră-le această misiune: Președintele Marelui Sfat Național – Gh. Pop de Băsești alături de care erau trei Vicepreședinți: episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea și Președintele ”Astrei” Andrei Bârseanu.

Consiliul Dirigent avea în componență pe Iuliu Maniu (Președinte și Ministru de Interne); Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate); Vasile Goldiș (culte și instrucțiune publică); Alexandru Vaida Voevod (externe și presă); Ștefan Cicio Pop (război și siguranță publică); Ioan Suciu (organizare și pregătirea Constituantei); Aurel Vlad (Finanțe); Octavian Goga (fără portofoliu); Aurel Lazăr (justiție); Emil Hațieganu (codificare) și alții.

Greutățile nu erau nici mici și nici puține, aprovizionarea cu alimente se făcea greu, rechizițiile de la țărani erau excluse după secătuirea provocată de îndelungatul război (știm că pentru transilvăneni, acesta a durat întreaga perioadă de patru ani). Armata română începe să înainteze prin Transilvania abia la zece zile de la proclamarea Unirii, cu grijă, și  ”cu sabia în teacă”, deoarece înțelepții conducători ai românilor nu au vrut să lase loc de interpretări – cum că Unirea s-ar fi făcut sub presiunea armelor … în același timp, armata germană a generalului Mackensen, aflată în retragere, nu s-a amestecat în evenimente. Fie din prudență, fie din oboseală, fie din dorința imperioasă de a reintra în normalitate – prin amuțirea glasului armelor.

Însă ceea ce trebuie să reținem este că ceva mai devreme, în data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad – în cadrul armistițiului semnat de guvernul maghiar condus de contele Karolyi cu generalul francez Franchet D’Esperey se trasase o linie de  demarcație arbitrară între Transilvania și Ungaria – ceea ce lăsa sub autoritatea maghiară orașe ca Satu Mare, Oradea, Beiuș, Arad și provincii întregi – precum Crișana și Maramureșul. Chiar și Banatul era încredințat administrației sârbești.

Această zonă, intrată în cărțile de istorie cu numele ”dincolo de limita de demarcație”, a creat la începutul anului 1919, un soi de ”no-mans-land” dincolo de Mureș. Practic, nu se permitea armatei române să înainteze în teritoriile unite la 1 Decembrie cu România. De asemenea, administrația românească nu avea cum să se exercite în aceste teritorii … iar în circumstanțele postbelice, când spiritele erau încă foarte agitate – acest fapt a dus la incidente regretabile.

Despre un asemenea trist eveniment vom afla astăzi.

Un asasinat comis de autointitulatele ”gărzi secuiești” în părțile Beiușului, asupra fruntașilor români Avocat Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș – în luna aprilie, chiar înainte de sosirea trupelor române, care aveau să reinstaleze ordinea în zonă …

De ce a fost nevoie ca noua construcție politică a ”României Mari”, să fie udată cu sânge de martir, încă de la început?  De ce au simțit acești oameni cultivați, unul doctor în drept a cărei nepoată avem onoarea de a o cunoaște personal, de ce au simțit că nu își pot abandona ”românii lor”, deși se pare că li se propusese să se retragă ”dincoace de linia de demarcație”? … Explicația nu poate fi altundeva decât în concordanța dintre fapte și vorbe, pe care oamenii politici ai Marii Uniri au simțit că trebuie să o practice – ca model și exemplu pentru ceilalți.

Conștiința ardelenilor ca fii ai Romei și misiunea lor de reprezentanți ai latinității la granița de est a Europei, a trecut de la faza de inițiere, pe care o putem numi ”conștiință etnică” (de apartenență la o comunitate – un popor vorbind aceeași limbă) la o fază superioară, căreia nu greșim dacă-i spunem ”conștiință națională” – ce presupune existența unor obiective comune, a unei viziuni numite România și care nu se poate realiza fără luptă programatică.

Un luptător pentru drepturile românilor nu avea cum să se retragă din fața pericolului. Pentru că drepturile naționale – libertatea și unitatea – nu se pot dobândi prin fugă, ci numai prin luptă!

Călin Diaconu, Președinte AGRU București

29 Martie 2015, București. Parohia Sf Vasile cel Mare –  Eveniment ”Dr. Ioan Ciordaș. Viața mea este a poporului meu”, organizat de Doamna Marina Gherman, nepoata Avocatului-Martir din Beiuș.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comitetul European al Educației Catolice cu sediul la Bruxelles (CEEC), în cadrul căruia Secretariatul Național al Educației Catolice din România (SNEC-România) este membru activ de peste două decenii, a inaugurat în mediul online noul site CEEC www.ceec.be. În discuțiile purtate la Adunările Generale CEEC, mulți dintre responsabilii învățământului catolic european au insistat asupra dorinței exprimate de numeroase dintre școlile de profil/confesionale de a găsi parteneri pentru schimburi sau proiecte europene.

În acest sens, fac un apel către directorii instituțiilor catolice și îi îndemn pe colegii mei –  educatori, învățători, profesori – să profite de oportunitățile de cooperare în educație oferite de Comisia Europeană prin intermediul acestui prestigios organism (CEEC). Pentru a se înscrie și a-și anunța disponibilitatea de a iniția un parteneriat, instituțiile doritoare sunt rugate să completeze formularul „PARTENERIATE” de pe site-ul www.ceec.be, disponibil sub fila „PROIECTE”, iar apoi să viziteze pagina „TÂRGUL DE PROIECTE”, pentru ca fiecare să poată găsi un răspuns la cererea sau propunerea făcută. În felul acesta, fiecare școală va avea posibilitatea de a-și contacta direct posibilii parteneri și, implicit, de a anunța secretariatul CEEC, pentru ca acesta să poată actualiza pagina „PROIECTE”, afișând parteneriatele școlare nou alcătuite.

Proiectele introduse în cadrul programului Erasmus+ sunt deschise oricărui tip de învățământ (privat, confesional sau non-confesional). Bineînțeles că există posibilitatea dezvoltării de proiecte exclusiv între școli catolice, dar foarte probabil acestea nu vor primi nicio finanțare din partea Comisiei Europene. Este așadar puternic încurajată cooperarea între instituțiile de învățământ cu profil confesional și cele cu profil laic, fără a exista niciun fel de interdicție.

La modul concret, domnul Guy Selderslagh, secretar general al CEEC, și doamna Myriam Badart, director administrativ, ne indică modul în care se va desfășura acest proces:

  1. o școală aflată în căutare de parteneri completează formularul „PARTENERIATE” pe site-ul CEEC ceec.be;
  2. acest formular este trimis automat la secretariatul CEEC de la Bruxelles;
  3. Secretariatul CEEC trimite o confirmare de primire și invită respectiva școală să viziteze pagina „TÂRGUL DE PROIECTE” de pe site;
  4. pe pagina „TÂRGUL DE PROIECTE” sunt postate informații despre proiect și despre școala implicată;
  5. fiecare școală poate vizita această pagină web și își poate contacta direct potențialul partener/potențialii parteneri;
  6. școala informează apoi secretariatul CEEC dacă a fost lansat un proiect și care este/sunt partenerul implicat/partenerii implicați.

Accesând site-ul www.ceec.be, veți putea găsi informații utile cu privire la Știri, rubrică în cadrul căreia sunt menționate activități recente ale țărilor membre CEEC sau evenimente aflate în pregătirea organismelor europene, sub formă de link-uri către unul sau mai multe site-uri de informare europeană generală, dar, mai ales, Documente, care oferă acces la diverse informații și texte produse de către CEEC.

Un eveniment extrem de relevant prezentat detaliat pe site-ul citat este Congresul CCEE-­CEEC cu privire la școala catolică, desfășurat la Sarajevo, în Bosnia-Herțegovina, în intervalul 15-18 mai 2014. Activitatea a reunit 70 de responsabili cu învățământul catolic la nivel național din țările Europei, episcopi, profesori de religie. S-a creat un context propice pentru discuții/reflecții pe larg cu privire la profilul spiritual al educatorului catolic. Din partea SNEC-România, am avut onoarea de a participa împreună cu Sr. Giovanna Muha, profesoară la Timișoara, și cu părintele Ioan Riba din București.

Dintre cele mai relevante comunicări ale conferinței în contextul nevoilor prezente ale educației confesionale din România, merită menționate La   formation   chrétienne   et   l’accompagnement   spirituel   des   enseignants catholiques  dans  l’école de Mgr.  Eric  Aumonier, președintele secției Școală al  Comisiei CCEE, și comunicarea pr. dr. François Moog de la Institutul  Catolic  din  Paris, Enjeux et défis de la  formation  des  enseignants: former  des  acteurs  de  la  mission  éducative  au  nom  de  l’ Evangile, precum și materialul L’avenir  de  la  formation  chrétienne  et  de  l’accompagnement  spirituel des  enseignants  catholiques  dans  nos  écoles, de Etienne  Verhack, secretar al secțiunii  Școală al  comisiei  Cateheză,  Școală, Universitate din cadrul CCEE.

În încheierea lucrărilor Congresului CCEE-­CEEC, s-a elaborat comunicatul de presă Jésus: Fondement de l’école catholique, important pentru sublinierea unor idei importante legate de misiunea și esența școlii catolice în lumea contemporană. „Învățământul catolic stă în centrul acțiunii educative și misionare a Bisericii. Serviciile sale de recrutare și formare sunt așadar, acum mai mult ca niciodată, o provocare pentru viitorul noilor generații și al Bisericii. Chiar și îndrumarea spirituală pe care o oferă devine o necesitate într-o Europă aflată într-o atât de rapidă schimbare.” Comunicatul atrage atenția asupra unui aspect extrem de sensibil al profesiei de educator catolic: așa-numita „provocare a anonimatului”. Educatorul catolic care predă într-o școală cu profil non-confesional poate adesea resimți o anumită neîncredere din partea celorlalți față de apartenența sa religioasă și față de valorile de la care se revendică. Cu toate acestea, datoria morală a profesorului catolic îl împiedică pe acesta să se rezume la a fi un simplu transmițător de concepte și noțiuni; el nu poate abdica de la vocația sa misionară, aceea de a forma conștiințe și de a educa în adevăratul sens al cuvântului, nu doar de a instrui.

Este important de reținut ideea transmisă în mesajul transmis de cardinalul Zenon Grocholeswski: confruntați cu ceea ce înaltul prelat denumește „urgența educațională”, și anume întreaga panoplie de dificultăți ce caracterizează drumul formativ, formatorii sunt chemați să manifeste generozitate, abnegare și o reevaluare a propriei misiuni educative. Astfel, aspectele cele mai importante asupra cărora insistă Cardinalul sunt următoarele: conștiința vocației ce stă la baza identității educatorului creștin, o formare creștină și spirituală care să aibă drept fundament integralitatea persoanei umane, precum și relația dintre formarea creștină a profesorilor și evanghelizarea elevilor/studenților. Astfel, prezența profesorilor creștini în școli întărește misiunea de evanghelizarea a Bisericii în afara sferei sale directe de influență, așadar acolo unde este nevoia de educație creștină se resimte cel mai acut: „Să proclami azi vestea cea bună care este Însuși Isus Cristos înseamnă totodată să însoțești istoria personală, dezvoltarea și vocația spirituală a fiecărei persoane în parte.”

În concluzie, ceea ce nu ne este permis să uităm este că însuși statutul de profesori catolici ne obligă să milităm pentru o Europă creștină, civilizată si prosperă. Să nu rămânem cu brațele încrucișate și să ne plângem fără a întreprinde nimic, ci să contribuim prin activitatea, comportamentul și reacțiile noastre prompte la înlăturarea dezordinii morale în rândul tinerilor și să le conturăm acestora liniile unui ideal. Să nu ne fie teamă să aducem în prim-planul sensibilității tinerilor concepte precum ideal, ambiție, voință, vis, certitudine. Îi chem la verticalitate pe educatorii catolici, oameni de bună-credință, capabili să riposteze în fața unor forțe contrare convingerilor lor, să ia atitudine împotriva marxismului cultural care se insinuează tot mai pregnant în instituțiile de învățământ din întreaga lume. Slăbirea sistemului național de educație, trecerea în umbră și alterarea valorilor umane, precum și mediatizarea nonvalorilor ca modele de viață pentru toate segmentele de vârstă, cultivarea disprețului față de valorile religioase și culturale reprezintă un grav pericol pentru o societate civilizată, bazată pe valorile democrației și pe tradiția iudeo-creștină.

Să-i conștientizăm pe elevi și pe studenți asupra sacrificiilor inimaginabile făcute în istoria recentă în numele libertății (inclusiv cea religioasă) și asupra fragilității victoriilor morale înregistrate după decembrie 1989. Drumul Adevărului trebuie pregătit în primul rând prin educație, iar inculcarea respectului pentru valorile europene ale democrației și pluralismului sunt în mare măsură responsabilitatea educatorilor, indiferent de profilul instituției de învățământ în care aceștia își desfășoară activitatea. Într-un cuvânt, educatorii catolici nu trebuie să uite nicio clipă că, indiferent de contextul în care își exersează vocația, ei au obligația de a fi – înainte de toate – mesageri ai lui Cristos, purtători de Cristos, adică niște Cristofori.

Prof. dr. Miorița Baciu Got

În data de 27 Ianuarie a.c. a trecut la cele veșnice Doamna Profesoară Viorica Lascu – Președintele onorific al AGRU Național de la Cluj.

AGRU București transmite Familiei îndoliate, Parohiei Sfânta Familie din Cluj, Eparhiei de Cluj-Gherla și membrilor AGRU și ASTRU Cluj – sincere condoleanțe.

Să ne alăturăm în rugăciune fraților noștri de la Cluj.

Joi, 29 ian. 2015, în Biserica “Sf. Familie” – Parohia Zorilor I, Cluj-Napoca, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a dorit să onoreze memoria unei fiice a Bisericii de o înaltă ţinută spirituală şi morală, D-na prof. Viorica Lascu, mărturisitoare a credinţei catolice, Preşedinte de onoare AGRU naţional (fiica pr. Protopop Alexandru Borza, mărturisitor al credinţei şi erudit savant botanist).
D-na Viorica Lascu s-a născut la 21 dec. 1919 şi a trecut la cele cereşti la Cluj, în 27 ian. 2015, iar în 30 ian. 2015 a fost înmormântată în Cetatea natală a Blajului.
În prezenţa corpului neînsufleţit depus în faţa Sf. Altar, joi 29 ian. 2015, în biserica “Sf. Familie“ a Parohiei Zorilor din Cluj-Napoca, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a celebrat Sf. Liturghie şi un Priveghi de rugăciune.
Alături de PS Florentin au oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul de pomenire: Pr. Ioan Copândean, paroh şi Pr. Ioan Ureche vicar parohial de la Parohia “Sf. Familie“, cart. Zorilor, Pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I, Pr. Radu Tălpălariu, Consilier pt. Tineret, Pr. Marius Cerghizan, Consilier pastoral, Pr. Călin Bot, Rector al Seminarului Eparhial “Sf. Ioan Evanghelistul” şi studenţi seminarişti.
Au participat, alături de familia îndoliată, personalităţi din viaţa Bisericii, din mediul universitar şi cultural clujean, conducerea şi membri ASTRU şi AGRU, Surori din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, persoane care au cunoscut-o şi iubit-o pe D-na Lascu şi au dorit să-şi ia rămas bun şi să se roage pentru sufletul ei.

Doamna Profesoara Viorica Lascu (1919-2015)

Doamna Profesoara Viorica Lascu (1919-2015)

Afis comemorare O. Barlea

S-a născut la 26 octombrie 1922 în Târgu-Mureş. A absolvit facultăţile de Litere şi Filosofie şi Dreptul, la Universitatea din Bucureşti. După cel de-al doilea război mondial, după absolvire, a funcţionat ca asistent la catedra de Pedagogie a aceleiaşi Universităţi. Trecerea în ilegalitate a Bisericii Române Unite i-a adus ani grei de temniţă. Între timp a studiat clandestin Teologia, începută încă de pe vremea când era student în Capitală, cu Mons. Vl. Ghika şi canonicul dr. Titus Malai, iar la 20 decembrie 1964 a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor Episcopului dr. Ioan Dragomir al Maramureşului.

(Datele biografice preluate din volumul Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite – pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu)

Nota personala (CD)

… Am citit „Trecand pragul tacerii” atunci cand aveam trei luni de zile interdictie de a pasi (piciorul drept fiind in ghips). Ce inseamna suferinta adevarata? Cum se traieste adevarata libertate? Sunt intrebari carora Monseniorul Tertulian Langa le da raspunsul retraindu-si amintirile pentru generatiile care se vor succeda dupa el: NU AVEM DREPTUL SA UITAM SI AVEM OBLIGATIA DE A IERTA! … Fericiti cei care au avut sansa de a-l cunoaste personal! Odihna cea vesnica sa-i straluceasca lui, si fie sa ne bucuram de starea de libertate cu responsabilitatea misiunii care ne-a fost incredintata … Rolul marturisitorilor si acesta este: de a suferi pentru noi ceilalti – in conditiile in care majoritatea suntem adormiti sau cel putin predispusi in a inchide ochii fata de nedreptate.

Monseniorul Tertulian Langa

Monseniorul Tertulian Langa

In conferinta sa de ieri, parintele Olivo Bossa ne-a surprins cu lipsa voita a demarcatiei dintre profesor si parinte.

Profesorii au mai degraba o misiune, nu o profesie oarecare.

Principala lor chemare – este sa produca in copil „declic”-ul, inceputul setei fara de sfarsit care este cunoasterea lumii create de Dumnezeu. Dar cum sa facem acest lucru fara a distrugere potentialitatea diferita a fiecaruia?

Remarcabil exemplul cu copilul care, pentru a invata sa mearga pe propriile picioare, trebuie lasat jos de la pieptul Mamei … iar faptul ca dragostea poate fi sufocanta ne-a dus cu gandul la „Pozitia Copilului”, recentul film Al lui Calin Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlin.

Intrebarea „De ce mergem la Scoala?” a capatat ieri un raspuns firesc: pentru a intalni acei oameni deosebiti, care sunt Profesorii nostri, Parintii nostri, Profesori :-)!

 

Pagina următoare »