In preajma zilei de 1 Decembrie – ne aducem aminte ca avem o Casa a noastra, a tuturor romanilor care suferim de ceea ce se numeste „nationalism civic” – adica patriotism.

Mai sunt si alte boli – nuante degenerate ale formei sanatoase de mai sus – care-si fac simta presiunea pentru ca zguduie normalitatea. Cunoasteti si voi, cel putin doua: nationalismul etnic (numai poporul cutare este cel mai bun, cel mai drept …) si nationalismul religios (numai religia mea e singura care duce spre adevar, voi ceilalti traiti in ratacire).

Ne vom bucura si ne vom ruga, si ne vom spune unul altuia, firesc: „La Multi Ani!”

Dar o intrebare se cuvine rostita, in timp ce facem toate acestea: ce si-au dorit pentru Tara pe care au cladit-o, ei insisi, Inaintasii nostri? Care a fost planul lor, proiectul lor? Cum le (re)citim – si mai ales, cum le respectam Testamentul?

Suntem acasa, atunci cand ne aplecam la Mormantul martirilor nostri si recunoastem ca faptele lor de atunci vegheaza pasii nostri de astazi.

Va asteptam pe toti, la Intalnirea cu Prea Sfintitul Cardinal Iuliu Hossu si toti Ceilalti!

v1_copy-01

 

Anunțuri

Ne este greu să ne imaginăm cum a fost cu adevărat: în atmosfera de entuziasm general a începutului de an 1919, în timp ce lumea întreagă sărbătorea tăcerea armelor iar Românii chiar ceva în plus: îți aflaseră rostul împlinirii lor, unitatea în limbă, în jurul Carpaților – popor numeros și țară mare în această parte de lume …ei bine, în acest timp de sărbătoare, o linie de demarcație trasată de politicieni fără știința realităților locale, împarte Transilvania în două zone administrative … În acest context, au loc câteva crime și atrocități care nu aveau cum să nu fie puse în umbra marilor înfăptuiri, dar care stau la începutul construcției hotărâte a noului stat pe harta Europei de Est.

Un asemenea caz am comemorat și un asemenea Erou am cunoscut – am fi fost mai săraci fără acest lucru. Mulțumiri tuturor participanților și un cuvânt special pentru Doamna Marina Gherman, fără de care acest Eveniment nu ar fi fost posibil. Prezentăm mai jos cuvântul introductiv din partea AGRU București.

ANUL 1919 – Primii martiri ai noii Românii.

Am primit cu multă bucurie provocarea de a face o incursiune în istoria modernă, în legătură cu evenimente importante ale anului 1919 – despre care de regulă vorbim puțin sau chiar deloc, pentru că toată atenția ni se îndreaptă, cu recunoștință și mirare către cei prezenți la 1 Decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia … În mod firesc, puterea centripetă a marilor evenimente creează un vid de interes pentru ceea ce s-ar numi ”ziua de după”: entuziasmul se poate transmite peste decenii și bucuria eliberatoare de atunci se poate transforma în admirația recunoscătoare de acum, dacă vrem cu adevărat să ne cunoaștem trecutul, să-l pătrundem cu interesul unui proprietar conștient de avutul său.

Am promis că îmi voi exprima o opinie generată de contextul anului 1919 – în care la Paris se negocia semnarea tratelor de pace între Puterile Centrale și cele ale Antantei; la București noul guvern al României Mari se lărgea cu miniștrii din provinciile ”noi”: Basarabia, Bucovina, Banat și Transilvania și începea astfel procesul de unificare a cu Țara-Mamă, prin preluarea treptată și însușirea graduală a problemelor care țineau de reprezentare externă, armată, căi ferate, poștă, telegraf, telefoane, circulația financiară, vămi, împrumuturi …

Dar restul rămânea în autoritatea factorilor locali – fiind subsumat denumirii generale de ”servicii publice”, adică: administrația locală, internele, învățamântul … și tot ceea ce ține de viața de zi cu zi, rămânea deocamdată sub autoritatea guvernelor provinciale, până la unificarea deplină – iar aceasta, bineînțeles că presupunea recunoașterea internațională.

În Transilvania, sarcina extrem de dificilă de a conduce cea mai mare provincie dintre cele care au decis, prin voință proprie în 1918, unirea cu România – au avut-o Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent.

Se cuvine să-i amintim pe cei care au luat asupră-le această misiune: Președintele Marelui Sfat Național – Gh. Pop de Băsești alături de care erau trei Vicepreședinți: episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea și Președintele ”Astrei” Andrei Bârseanu.

Consiliul Dirigent avea în componență pe Iuliu Maniu (Președinte și Ministru de Interne); Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate); Vasile Goldiș (culte și instrucțiune publică); Alexandru Vaida Voevod (externe și presă); Ștefan Cicio Pop (război și siguranță publică); Ioan Suciu (organizare și pregătirea Constituantei); Aurel Vlad (Finanțe); Octavian Goga (fără portofoliu); Aurel Lazăr (justiție); Emil Hațieganu (codificare) și alții.

Greutățile nu erau nici mici și nici puține, aprovizionarea cu alimente se făcea greu, rechizițiile de la țărani erau excluse după secătuirea provocată de îndelungatul război (știm că pentru transilvăneni, acesta a durat întreaga perioadă de patru ani). Armata română începe să înainteze prin Transilvania abia la zece zile de la proclamarea Unirii, cu grijă, și  ”cu sabia în teacă”, deoarece înțelepții conducători ai românilor nu au vrut să lase loc de interpretări – cum că Unirea s-ar fi făcut sub presiunea armelor … în același timp, armata germană a generalului Mackensen, aflată în retragere, nu s-a amestecat în evenimente. Fie din prudență, fie din oboseală, fie din dorința imperioasă de a reintra în normalitate – prin amuțirea glasului armelor.

Însă ceea ce trebuie să reținem este că ceva mai devreme, în data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad – în cadrul armistițiului semnat de guvernul maghiar condus de contele Karolyi cu generalul francez Franchet D’Esperey se trasase o linie de  demarcație arbitrară între Transilvania și Ungaria – ceea ce lăsa sub autoritatea maghiară orașe ca Satu Mare, Oradea, Beiuș, Arad și provincii întregi – precum Crișana și Maramureșul. Chiar și Banatul era încredințat administrației sârbești.

Această zonă, intrată în cărțile de istorie cu numele ”dincolo de limita de demarcație”, a creat la începutul anului 1919, un soi de ”no-mans-land” dincolo de Mureș. Practic, nu se permitea armatei române să înainteze în teritoriile unite la 1 Decembrie cu România. De asemenea, administrația românească nu avea cum să se exercite în aceste teritorii … iar în circumstanțele postbelice, când spiritele erau încă foarte agitate – acest fapt a dus la incidente regretabile.

Despre un asemenea trist eveniment vom afla astăzi.

Un asasinat comis de autointitulatele ”gărzi secuiești” în părțile Beiușului, asupra fruntașilor români Avocat Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș – în luna aprilie, chiar înainte de sosirea trupelor române, care aveau să reinstaleze ordinea în zonă …

De ce a fost nevoie ca noua construcție politică a ”României Mari”, să fie udată cu sânge de martir, încă de la început?  De ce au simțit acești oameni cultivați, unul doctor în drept a cărei nepoată avem onoarea de a o cunoaște personal, de ce au simțit că nu își pot abandona ”românii lor”, deși se pare că li se propusese să se retragă ”dincoace de linia de demarcație”? … Explicația nu poate fi altundeva decât în concordanța dintre fapte și vorbe, pe care oamenii politici ai Marii Uniri au simțit că trebuie să o practice – ca model și exemplu pentru ceilalți.

Conștiința ardelenilor ca fii ai Romei și misiunea lor de reprezentanți ai latinității la granița de est a Europei, a trecut de la faza de inițiere, pe care o putem numi ”conștiință etnică” (de apartenență la o comunitate – un popor vorbind aceeași limbă) la o fază superioară, căreia nu greșim dacă-i spunem ”conștiință națională” – ce presupune existența unor obiective comune, a unei viziuni numite România și care nu se poate realiza fără luptă programatică.

Un luptător pentru drepturile românilor nu avea cum să se retragă din fața pericolului. Pentru că drepturile naționale – libertatea și unitatea – nu se pot dobândi prin fugă, ci numai prin luptă!

Călin Diaconu, Președinte AGRU București

29 Martie 2015, București. Parohia Sf Vasile cel Mare –  Eveniment ”Dr. Ioan Ciordaș. Viața mea este a poporului meu”, organizat de Doamna Marina Gherman, nepoata Avocatului-Martir din Beiuș.

Această prezentare necesită JavaScript.

1 Decembrie 2012 în Parohia „Sf. Ana” din Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti

Sarbatoare nationala 2012 003Sărbătoarea naţională a poporului român, cea de a 94 aniversare a Marii Uniri de la Alba Iulia, a prilejuit membrilor  Parohiei „Sf. Ana” din Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti, participarea la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, la parastasul la care au fost pomeniţi participanţii direcţi la înfăptuirea măreţului Act, şi la momentul de rugăciune de la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu. În cadrul Sfintei Liturghii părintele Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, a ţinut un cuvânt de învăţătură pe care îl redăm în cele ce urmează:

„Înfăptuirea statului naţional unitar al României Mari la 1 decembrie 1918, este opera poporului român, dar flacăra conştiinţei naţionale a pornit de la Blaj. Prin şcolile şi dascălii Blajului s-au formulat şi s-au răspândit principalele idei de emancipare socială, libertate şi unitate naţională. Mişcările pentru libertate şi drepturi egale ale românilor cu cele ale celorlalte etnii: maghiari, saşi şi secui, mai ales Revoluţia de la 1848 cu Marea Adunare din 3/15 mai de la Blaj şi procesul Memorandumului din 1894, au constituit premisele mai apropiate ale Unirii de la Alba Iulia, în care, prin glasul autorizat al reprezentan-ţilor naţiunii române, s-a hotărât unirea cu România.

Cu luni înainte s-au constituit consiliile locale, judeţene şi Consiliul Central de la Arad, iar preoţii din bisericile greco-catolice şi ortodoxe au luat de la credincioşii lor jurământul de credinţă faţă de naţiunea română.

La 10.XI 1918 ierarhii BRU şi BRO au semnat adeziunea la Consiliul Naţional Român Central din Arad, recunoscându-l ca singura autoritate supremă a naţiunii române din Ardeal, Banat  şi Ungaria.

Episcopul Iuliu Hossu al Gherlei şi Vicarul capitular al  Mitropoliei au dat circulare prin care cer clerului şi credincioşilor să se pregătească pentru marea zi a unirii, care va avea loc la Alba Iulia pe 1 Decembrie. În ciuda piedicilor mari puse de autorităţile ungureşti, la Alba Iulia s-au adunat la data hotărâtă, peste 100.000 de români.

După celebrarea Sfintelor Liturghii în bisericile protopopeşti, greco-catolică şi ortodoxă, mulţimea s-a adunat pe Câmpul lui Horea din preajma Cetăţii, iar delegaţii în număr de 1228 cu „credenţiale” din partea Consiliului Naţional şi a altor instituţii româneşti, au intrat în sala Casinei militare.

După cuvântările unor lideri marcanţi ai Unirii, în care aceştia au argumentat  din punct de vedere istoric, juridic, naţional şi moral necesitatea imperioasă a acestei uniri politice româneşti, a fost prezentată Rezoluţia Unirii Transilvaniei cu România, aprobată de toţi  delegaţii prin frenetice aclamaţii.

Preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti şi încă alţi câţiva delegaţi  au vorbit pe Câmpul lui Horea de pe mai multe tribune mulţimii prezente. Printre ei a fost şi Episcopul Iuliu Hossu, care a spus: „Fraţilor, ceasul plinirii vremii acesta este când Dumnezeu atotputernicul rosteşte prin poporul Său credincios, drep-

tatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara–mamă, România”. Apoi tot  Episcopul  Iuliu Hossu a citit ”Proiectul de rezoluţie” adoptat de Adunarea Naţională de unire a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii, cu România şi a încheiat: „Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească, fericiţi voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara-mamă. Trăiască România Mare, una şi nedespărţită. Amin”

A urmat îmbrăţişarea Episcopilor Miron Cristea şi Iuliu Hossu, acesta din urmă spunând: „Precum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi, aşa să rămână îmbrăţişaţi toţi românii”.

Din delegaţia care a dus la Bucureşti „Rezoluţia Unirii cu România” au făcut parte Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea.

Pentru recunoaşterea României Mari ca stat naţional unitar, o contribuţie foarte mare în câştigarea diplomaţiei occidentale au avut clericii Bisericii noastre. Aşadar  Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi-a adus din plin contribuţia la înfăptuirea României Mari.

În această zi de sărbătoare aducem şi noi un sincer şi cald omagiu făuritorilor Marii Uniri, înaintaşilor lor, care animaţi de un fierbinte patriotism au luptat pentru unitatea şi independenţa naţională, pentru înfăptuirea unei vieţi libere şi demne pentru poporul român.”

Sfânta Liturghie a fost urmată de parastas la care au fost pomeniţi Cadinal Iuliu Hossu, Patriarh Miron  Cristea, Mitropolit Vasile Suciu, Mitropolit Alexandru Nicolescu, Episcop Demetriu  Radu, Episcop Valeriu Traian Frenţiu, Episcop Alexandru Russu, Episcop Ioan Bălan, Gheorghe Pop de Băseşti, Ştefan Cicio-Pop Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voieod, Vasile Goldiş, Preot Zenovie Pâclişanu, şi Preot prof. Atanasie Doroş.

Sărbătorirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 s-a încheiat cu un moment de rugăciune la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu, acoperit de florile recunoştinţei noastre. În final participanţii au intonat Imnul Naţional şi au participat la o mică agapă colegială.

A consemnat – pentru AGRU Bucuresti 🙂 – Valer Ardelean

Sarbatoare nationala 2012 004

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ DE GRECO-CATOLICII DIN BUCUREŞTI

In Biserica, Sfanta Liturghie si Parastas

Împreună cu toţi românii, credincioşii greco-catolici din parohia „Sf. Ana” din Bucureşti au întâmpinat cu bucurie şi în rugăciune Ziua Naţională a României, participând la Sfânta Liturghie oficiată în capela din cimitirul catolic Bellu, de parohul lor, pr. Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, asistat de pr.Tiucă Dinu şi de pr. Ungureanu Coriolan, ambii de la Ocna Mureş. Credincioşilor greco-catolici din parohia „Sf. Ana” li s-au alăturat membrii Consiliului Director al AGRU Bucureşti, în frunte cu preşedintele acestuia, dl. Călin Diaconu, precum şi coreligionari din alte parohii bucureştene. La intrarea în capelă, participanţilor li s-au împărţit cocarde tricolore.

Răspunsurile la  Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, condus de prof. Lucian Turdeanu, căruia i s-au alăturat vocile mai multor participanţi. La Intratul cel Mare pr. Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, a pomenit, alături de „ctitorii şi binefăcătorii sfintei bisericii acesteia” şi pe:

Cardinal Iuliu Hossu

Patriarh Miron Cristea

Mitropolit Vasile Suciu

Mitropolit Alexandru Nicolescu

Episcop Demetru Radu

Episcop Valeriu Traian Frenţiu

Episcop Alexandru Rusu

Episcop Ioan Bălan

Gheorghe Pop de Băseşti

Ştefan Cicio Pop

Iuliu Maniu

Alexandru Vaida Voievod

Vasile Goldiş

Pr. Zenovie Pâclişanu

Pr. Atanasie Doroş

şi pe ceilalţi făuritori ai Marii Uniri.

La mormantul Cardinalului Iuliu Hossu

În cuvântul de învăţătură rostit după  Sf. Evanghelie, părintele Liviu a spus printre altele: „ . . vorbind despre 1 decembrie 1918, de Marea Unire şi de aportul adus de BRU şi Şcolile Blajului, trebuie să pornim de la Unirea cu Roma, de la Episcopul Inocenţiu Micu Klein şi de la Episcopul Petru Pavel Aron. Episcopul Inocenţiu Micu Klein a fost apărătorul tuturor românilor ardeleni nu numai al celor greco-catolici, cel care a pus bazele luptei politice naţionale  a românilor din Transilvania.

Este drumul preluat şi de urmaşii săi, cu argumentele invocate pentru prima dată de el: dreptul istoric, vechimea românilor, ponderea majoritară a românilor şi destoinicia lor, argumente puternice şi de necontestat. Episcopul Petru Pavel Aron a deschis în 1754 Şcolile Blajului, pentru clerici şi mireni, şcoli ce nu vor înceta să trimită şi să răspândească lumină românilor mai bine de 200 de ani. Şcolile au atins timpul lor de glorie în vremea Episcopului Ioan Bob. Atunci s-a redactat  cel dintâi Supplex al românilor din Transilvania. Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Augustin  Bunea şi mulţi alţi intelectuali formaţi în Şcolile Blajului, au fost în fruntea elitei româneşti din vremea lor. Şcolilor din Blaj li se vor alătura cu timpul şi altele la Oradea, Gherla, Năsăud sau Beiuş. . .

Şcolile româneşti creează nu numai spirite luminate, ci şi pline de curaj, gata

Capela Sf Ana - impodobita cu steaguri

nu numai să spună adevărul, dar şi să lupte pentru apărarea lui. La Blaj s-a rostit pentru prima dată : „Vrem să ne unim cu Ţara !” Augustin Bunea spunea în 1909: ”Dacă am fost veacuri în şir zidul de pază al civilizaţiilor Apusului împotriva cotropitorilor barbari, este dovada cea mai vie de puterea şi trăinicia noastră . . Limba şi credinţa noastră le vom apăra cu îndârjire neînfricată.” . .  Lupta lor va duce la Marea Unire, care avea să fie înfăptuită, în chip simbolic, în oraşul marilor martiri ai secolului 18, Horia, Cloşca şi Crişan, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. . . .

Pe Câmpul lui Horea erau prezenţi peste 100.000 de români, în frunte cu preoţii şi învăţătorii satelor. . . În faţa lor Episcopul Iuliu Hossu , viitorul Cardinal, primul român intrat în rândul purpuraţilor, primind onoarea de a fi desemnat ca „ Vestitor al Marii Uniri” a citit Rezoluţia Adunării  Naţionale de la Alba Iulia, şi făcând parte din delegaţia desemnată de Consiliul Dirigent, a înmânat-o Regelui.

Cardinalul Iuliu Hossu obişnuia să spună: „Dacă nu era Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: Vrem să ne unim cu Ţara ! şi fără aceasta nu era nici  Unirea din 1918”

Pomenind pe cei care au implinit visul mai multor generatii

În această zi aducem şi noi un sincer şi pios omagiu făuritorilor Marii Uniri, înaintaşilor lor, care animaţi de un fierbinte patriotism, au luptat pentru unitatea şi independenţa naţională, pentru înfăptuirea unei vieţi libere şi demne pentru întregul popor român.”

După Sfânta Liturghie a avut loc o slujbă de pomenire a făuritorilor Marii Uniri menţionati mai sus, urmată de o rugăciune la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu, unde, pe lângă rugăciunile rânduite se citi la morminte, părintele Liviu a citit din Cartea acestuia „Credinţa noastră este viaţa noastră” (pag.235) „Rugăciunea de consfinţire către Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria” la sfârşitul căreia participanţii au intonat Imnul Naţional.

(A consemnat pentru AGRU Bucuresti, Domnul Valer Ardelean. Pozele – prin amabilitatea Domnului Anton Chiciudean)