Sfarsitul lui 2017 a indurerat Asociatia noastra – vestea mortii neasteptate a Presedintelui AGRU Cluj ne-a luat pe toti ai nostri pe nepregatite.

A doua zi urma să sărbătorim Marea Unire, programul era făcut – discursurile pregătite. 

Dar prin moartea lui neașteptată, Marius ne-a adus aminte, tuturor – cât de fragili suntem și mai ales că ”ceasul care vine, acuma este!” …

Sensul profund al Unității noastre stă în puterea de a simți împreună durerea și bucuriile, am învățat asta la sfârșit de Noiembrie trist, prin tragica sa dispariție. Nu te vom uita, dragă Marius – și vouă, dragi Colegi și Prieteni greu-încercați din Clujul drag inimii noastre: suntem alături de voi și ne rugăm împreună, pentru familia lui Marius și pentru AGRU si ASTRU Cluj!

Dumnezeu să-l aibe in paza Sa si cu drepții să-l numere!

Marius foto

Marius Devy Boldor

S-a născut la 8 septembrie 1963 în Dej, sub semnul sărbătorii nașterii Maicii Domnului, al cărei nume îl purta. Părinții i-au fost Silvia și Gheorghe, iar Dorina soră mai mică.

A urmat școala în Dej, la Colegiul Andrei Mureșanu, iar din 1981 a urmat cursurile Facultății de Electronică și Comunicații a Universității Politehnice din Cluj, pe care le-a absolvit în 1987. A lucrat trei ani la Oradea, la întreprinderea Înfrățirea.

În anul 1990 s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, la Facultatea de Istorie și Filosofie, secția Filosofie, pentru a-și urma vocația intelectuală. A absolvit cursurile acesteia în 1995 și de atunci a predat filosofia și științele socio-umane la mai multe școli clujene, mai întâi la Liceul Alexandru Borza, apoi la Liceul Greco-Catolic Inochentie Micu, la Liceul de Arte și la Colegiul Național Emil Racoviță.

În anul 1993 s-a căsătorit cu Monica și din dragostea lor s-au născut Maria și Lucia, atât de dragi lui.

Și-a iubit și profesia ca pe o vocație, i-a plăcut mereu să răspundă la interpelarea noilor generații, atât în cadrul orelor de școală obișnuite, cât și prin activitățile opționale pe care le propunea elevilor. De la muzica clasică la rockul progresiv, de la literatura română, și în special poezia contemporană, până la teatrul universal, de la cinematografie la jocurile minții, Marius a căutat să deslușească misterul existenței nu doar într-o singură dimensiune, ci urmând diverse cărări pe drumul gândirii și al vieții.

După filosofia lui Heidegger, i-a descoperit pe gânditorii creștini care l-au călăuzit în ultimii douăzeci și cinci de ani ai vieții. Întâlnirea cu pr. Alexandru Nicula, apoi cu pr. ioanit Jean-Yves Brachet și cu pr. Jean-Francois Thomas, iezuit, l-au condus la dorința de a traduce în limba română câteva opere importante ale gândirii catolice contemporane.

Dar munca intelectuală nu l-a izolat de angajamentul civic, fiind – pentru mulți ani – președintele AGRU Cluj (Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco-Catolici), pe care l-a reprezentat la nivel national, în Acțiunea Catolică din România, precum și la nivel european, în Forumul European al Laicilor și, mai ales, în Federația Europeană a Profesorilor Creștini.

Toate aceste date exterioare nu spun însă decât o parte din acela care a fost Marius în această viață. Portretul lui interior se compune din discreție, din umor și bună dispoziție, care însă nu exclud seriozitatea și temeinicia cu care se raporta la dilemele vieții. Prietenii și cei apropiați s-au bucurat de atâtea ori de prezența lui senină și de echilibrul pe care-l aducea, de curiozitatea mereu reînnoită față de teme și idei.

În ziua de 30 noiembrie 2017, mergând spre Centrul Manresa al călugărilor iezuiți din Cluj, și-a schimbat fulgerător destinația și a trecut hotarele acestei lumi. Medicul și personalul ambulanței care au sosit pentru a-l resuscita nu au reușit să-l readucă printre noi.

Ni-l vom aminti așa cum l-am cunoscut în momentele cele mai frumoase și așteptăm să-l revedem dincolo, într-o împlinire, a lui și a noastră, pentru care ne rugăm lui Dumnezeu.

______________________________

P.S. Iata mai jos – doar cateva din mesajele pe care AGRU le-a primit – de la profesori de peste hotare, din SIESC, organizatia profesorilor crestini europeni, unde profesorul Marius Boldor ne-a reprezentat, ani de-a randul, alaturi de Presedintele nostru, Alin Tat.

Il 1 dicembre 2017 alle 9.23 SIESC ha scritto:

Chers responsables du SIESC!

Alin Tat m’a informé que Marius Boldor est décédé hier, inattendu et
dans la rue. Il était président de la section des enseignants de l’AGRU
et membre de notre conseil et un des trois collègues qui ont préparé et
organisé notre première rencontre en Roumanie à Cluj excellentissime.

Je vous prie de vous souvenir de lui avec gratitude et de prier pour lui
et sa famille.

Liebe Verantwortliche des SIESC!

Alin Tat hat mir mitgeteilt, dass Marius Boldor gestern verstorben ist,
überraschend und auf der Straße. Er war Präsident der Lehrersektion der
AGRU und Mitglied unseres Rates und einer der drei Kollegen, die unser
erstes Treffen in Rumänien in Cluj hervorragend vorbereitet und
organisiert haben.

Ich bitte euch, euch dankbar an ihn zu erinnern und für ihn und seine
Familie zu beten.

Dear responbile persons of SIESC!

Alin Tat has informed me that Marius Boldor died yesterday, unexpectedly
and in the street. He was president of the teachers’ section of AGRU and
member of our council and one of the three colleagues who prepared and
organised our first meeting in Romania at Cluj excellently.

I ask you to remember him thankfully and to pray for him and his family.

Amicalement Herzliche
Grüße Kind regards

Wolfgang


Mag. Wolfgang Rank

 

Cher Wolfgang et amis du SIESC

C’est avec tristesse que nous apprenons le décès de Marius. „Chrétiens dans l’Enseignement Public” s’associe à la peine de sa famille et à la vôtre. Nous vous assurons de nos pensées attristées et de notre prière.

Avec toute notre amitié

Chantal de la Ronde
Présidente de CdEP

 

Sono profondamente addolorata per l’improvvisa scomparsa di Marius, alla sua famiglia tutto il mio affetto e per lui le mie sincere preghiere.

Elena

Vicepresidente nazionale vicaria UCIIM

 

Dear Wolfgang and Colleagues of SIESC,
I will remember Marius in my pray. Rest in peace and deeply condolences to his family!
Con simpatia
Sandra Chistolini

 

Me too, I am very saddened  to hear about Marius‘  untimely loss. I assure my prayers for his eternal peace and pass on my deepest condolences to his family.

Mirella Pacifico

 

Anunțuri

În urmă cu câteva zile a avut loc Adunarea Generală AGRU Național, la Brasov.

Eparhiei de București îi revine onoarea de a prezida activitatea AGRU-lui pentru următorii trei ani, ce se anunță deosebit de încărcați pentru asocația noastră. În primul rând, pentru că suntem în așteptarea ridicării la cinstea altarelor a Episcopilor noștri martiri. În al doilea rând, pentru că avem șansa de a sărbători centenarul Unirii împreună cu toți frații noștri întru Cristos, în 2018 – cinstind așa cum se cuvine rostul și rolul jucat de înaintași în evenimentele ce au condus spre o Românie unită mai ales în puterea credinței.

Iată mai jos poza de grup pe care am făcut-o în Biserica ”Sf Petru” din Brasov și comunicatul Asociației noastre cu această ocazie.

DSC00663

Blaj, Cluj, Lugoj și București, în 5 Iunie 2016

COMUNICAT

al Consiliului Director al AGRU Național

          Prima întâlnire din acest an a membrilor Consiliului Director Național și a celor 6 Consilii Directoare Eparhiale, precum și a altor delegați AGRU, însoțiți de asistenții lor spirituali, a avut loc în cadrul lucrărilor Adunării Generale a asociației, care a fost găzduită de parohia „Sf. Petru” din Brașov (Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș).

Tema Adunării Generale, desfășurată în zilele de 3 și 4 iunie 2016, a fost Mila biruiește în fața judecății, având ca motto un citat din enciclica Dives în misericordia a Sfântului părinte Papa Ioan Paul al II-lea: Dimensiunea divină a răscumpărării nu se realizează numai în faptul de a face dreptate în privința păcatului, ci și în acela de a-i reda iubirii forța creatoare prin care omul are din nou acces la plinătatea de viață și de sfințenie ce vine de la Dumnezeu”. (Ioan Paul al II-lea, Dives in misericordia, V,7c)

Pe ordinea de zi s-au aflat teme precum:

  • alegerea structurii de conducere pentru perioada 2016-2019;
  • propunerea de consilieri pentru sectorul adulți din ACRO, avându-se în vedere că în perioada 4-6 noiembrie a.c. va avea loc Adunarea Generală a ACRO;
  • propunerea unor direcții de acțiune pentru următorii 3 ani (ex. susținerea legislației în favoarea familiei creștine, atenție mai mare acordată copiilor și tinerilor din Biserica Română Unită, pregătirea comemorării a 100 de ani de la Marea Unire).

Structura de conducere pentru următorii 3 ani, respectiv pentru perioada 2016-2019, este reprezentată de:

– președinte: Călin DIACONU;

– secretar: Cecilia FRĂȚILĂ;

– consilier: Alin TAT;

– responsabil comunicare: Raimondo RUPP, precum și de Vicepreședinți, membri ai Consiliului Director al AGRU Național, având în coordonare următoarele departamente:

  • Octavian BERȚA – Departamentul social și caritativ;
  • Ioan F. POP – Departamentul pentru învățământ și cultură;
  • Marius BOLDOR – Departamentul spiritual și ecumenic;
  • Iustin BURSAȘ – Departamentul juridic;
  • Marian BOIAN – Departamentul pentru copii și familie.

În urma alegerii Domnului Călin Diaconu în funcția de președinte al AGRU-lui Național, urmează ca AGRU București să-și aleagă un nou președinte, care va completa lista vicepreședinților la nivel național și căruia îi va reveni misiunea de a coordona departamentul pentru imagine și relații publice.

Secretarul Asociației va fi în continuare Cecilia FRĂȚILĂ, iar Trezorierul Asociației va fi în continuare Dna Oana CIOBANCAN. Asistentul Spiritual al AGRU Național va fi în continuare Pr. Vicar Angelo POP.

Pentru că până în data de 15 iunie a.c. trebuie definitivată lista consilierilor pentru adunarea generală a ACRO, fiecare structură eparhială va trimite propuneri pentru ocuparea celor 4 locuri ce revin AGRU-lui în cadrul ACRO.

De asemenea, în funcție de posibilitățile actuale ale Asociației AGRU – la nivel intern și internațional – s-a stabilit că reprezentarea va fi limitată la două organizații: ACRO și SIESC. Clarificarea privind continuarea apartenenței AGRU la celelalte asociații, respectiv: ELF, Pax Romana și FAFCE, este subiectul unei analize tehnico-economice care va fi prezentată la următoarea întâlnire.

S-a stabilit ca următoarea întâlnire a membrilor AGRU din Consiliul Director Național și din Consiliile Directoare Eparhiale să aibă loc în toamnă, în perioada 23-24 septembrie, la Satu Mare.

O scrisoare de informare împreună cu o solicitare de audiență pentru acordarea Binecuvântării pentru cele ce Asociația AGRU își propune în noul mandat, care a început în 4 Iunie 2016, va fi transmisă către PF Lucian Mureșan până la sfârșitul lunii Iunie 2016.

Pentru Consiliul Director AGRU Național, semnează prezentul Comunicat, următorii:

Președinte, Călin DIACONU

Secretar, Cecilia FRĂȚILĂ

Asistent Spiritual, Pr. Angelo POP

Consilier, Alin TAT

 

 

Începând cu ziua de joi 14 mai a.c., delegații AGRU din toate eparhiile greco-catolice din țară s-au întâlnit la Mănăstirea Carmelitanilor Desculți – Sanctuar Marian Diecesan al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti.

Pe parcursul zilei de vineri, 15 mai – s-au trecut în revistă principalele documente (enciclice, constitutii) care împreună, constituie tezaurul gândirii catolice asupra domeniului social.

Momentul a coincis în mod fericit cu aniversarea a 124 de ani de la data lansării, de către Papa Leon al XIII-lea al Enciclicei ”Rerum Novarum” (15 mai 1891). Tot anul acesta, se împlinesc 50 de ani de la publicarea Constitutiei ”Gaudium et Spes” (7 decembrie 1965).

A doua parte a zilei a prilejuit întâlnirea delegaților cu Dl Cornel Bărbuț, vicepreședintele Asociației Familiilor Creștine ”Vladimir Ghika” – în chiar Ziua Internationala a Familiei.

În data de 16 mai s-a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească îmreună cu Prea Sfinția Sa Mihai, Episcopul Greco-Catolic de București.

Vom reveni cu însemnări și documente din timpul acestor frumoase zile, mulțumind încă o dată tuturor participanților pentru entuziasmul și contribuția adusă lucrărilor! Un salut cald, tuturor!

În Biserica Mănăstirii, alături de PSS Mihai.

În data de 27 Ianuarie a.c. a trecut la cele veșnice Doamna Profesoară Viorica Lascu – Președintele onorific al AGRU Național de la Cluj.

AGRU București transmite Familiei îndoliate, Parohiei Sfânta Familie din Cluj, Eparhiei de Cluj-Gherla și membrilor AGRU și ASTRU Cluj – sincere condoleanțe.

Să ne alăturăm în rugăciune fraților noștri de la Cluj.

Joi, 29 ian. 2015, în Biserica “Sf. Familie” – Parohia Zorilor I, Cluj-Napoca, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a dorit să onoreze memoria unei fiice a Bisericii de o înaltă ţinută spirituală şi morală, D-na prof. Viorica Lascu, mărturisitoare a credinţei catolice, Preşedinte de onoare AGRU naţional (fiica pr. Protopop Alexandru Borza, mărturisitor al credinţei şi erudit savant botanist).
D-na Viorica Lascu s-a născut la 21 dec. 1919 şi a trecut la cele cereşti la Cluj, în 27 ian. 2015, iar în 30 ian. 2015 a fost înmormântată în Cetatea natală a Blajului.
În prezenţa corpului neînsufleţit depus în faţa Sf. Altar, joi 29 ian. 2015, în biserica “Sf. Familie“ a Parohiei Zorilor din Cluj-Napoca, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a celebrat Sf. Liturghie şi un Priveghi de rugăciune.
Alături de PS Florentin au oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul de pomenire: Pr. Ioan Copândean, paroh şi Pr. Ioan Ureche vicar parohial de la Parohia “Sf. Familie“, cart. Zorilor, Pr. Cristian Sabău, Protopop de Cluj I, Pr. Radu Tălpălariu, Consilier pt. Tineret, Pr. Marius Cerghizan, Consilier pastoral, Pr. Călin Bot, Rector al Seminarului Eparhial “Sf. Ioan Evanghelistul” şi studenţi seminarişti.
Au participat, alături de familia îndoliată, personalităţi din viaţa Bisericii, din mediul universitar şi cultural clujean, conducerea şi membri ASTRU şi AGRU, Surori din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, persoane care au cunoscut-o şi iubit-o pe D-na Lascu şi au dorit să-şi ia rămas bun şi să se roage pentru sufletul ei.

Doamna Profesoara Viorica Lascu (1919-2015)

Doamna Profesoara Viorica Lascu (1919-2015)

In data de 18 Septembrie a.c. a avut loc la Bucuresti, sub patronajul PSS Mihai Fratila – Vicarul greco-catolic al Bucurestilor, deschiderea lucrarilor Consiliului Director al AGRU National, avand ca tema „Comunicarea”. Iata mai jos, prima parte a inregistrarii- in episoade a cate 10 minute fiecare.

Traducere din limba franceză

Biserica și media – De la neîncredere la încredere

 

(conferința sustinuta cu ocazia Consiliului Director al  AGRU National –

 la București,  28/09/2012)

 

Introducere generală

 

Interesul Bisericii catolice față de media datează din secolul 15, după cum stă mărturie decretul „Inter Multiplice” al papei Inocențiu al VIII-lea, publicat la 17 noiembrie 1487 și considerat drept primul document papal despre presă. Într-adevăr, Clerul Bisericii a acordat întotdeauna o importanță fundamentală mijloacelor media, după cum stipulează în mod clar decretul concilial Inter Mifirica al Conciliului Vatican II:

„Printre admirabilele invenții tehnice pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, geniul uman le-a putut scoate din universul creat, Biserica le primește și le urmărește cu o solicitudine deosebită pe cele care se referă înainte de toate la însuși spiritul omului și care au deschis noi  căi pentru comunicarea informațiilor de orice fel, a gândurilor și a modurilor de acțiune cu cea mai mare ușurință. Printre aceste din urmă invenții ies la rândul lor la iveală „instrumente” care, prin natura lor, sunt gata să influențeze nu doar indivizi, ci și mulțimile ca atare, chiar întreaga societate umană. Este vorba despre presă, cinema cât și de alte câteva, care merită datorită acestui fapt numele de „instrumente de comunicare socială”; „Biserica este pe deplin conștientă că aceste instrumente, folosite în mod corect, îi aduc speciei umane un ajutor prețios; căci ele pot contribui atât la delăsarea cât și la instruirea spiritului, precum și la lărgirea și întărirea regatului lui Dumnezeu.”

Înainte de Vatican II, raportul dintre Biserică și universul mediatic era marcat de neîncredere: privit cu suspiciune sistematică, evoluții cu viteză dublă (după diferitele media: defensivă, vigilență, prudență), în fine, preocuparea morală.

Pe durata perioadei post conciliale, raportul dintre Biserică și media va evolua către încredere și importanța mijloacelor media în Biserică va fi marcată prin publicarea învățământului pastoral „Communio et Progressio”, publicat la 23 mai 1971 de către Comisia Pontificală a Mijloacelor de Comunicare Socială, sub pontificatul lui Paul al VI-lea. Pentru prima dată și într-un mod mult mai explicit, se desprinde de aici „etica  creștină a comunicării”. În această perioadă, se va cunoaște și publicarea învățământului pastoral „Aetatis Novae”, publicat la 22 februarie 1992, sub pontificatul lui Ioan-Paul al II-lea, pentru care, Aetatis Novae, „noul învățământ” vrea să completeze și nu să înlocuiască învățământul de bază „Communio et Progressio”.

Să mai semnalăm și apariția, în această perioadă post-conciliară, a învățământului pastoral „Etica în publicitate”, publicat de către Consiliul Pontifical pentru Comunicări sociale, la 22 februarie 1997, sub pontificatul papei Ioan-Paul al II-lea. În același registru, se cuvine să menționăm, și aportul papei Paul al VI-lea cu a sa exhortație apostolică „Evangelii nuntiandi”, dar mai ales cel al papei Ioan-Paul al II-lea cu enciclicul „Redemptoris missio”, după cum mărturisește Paul Soukup: „Ioan-Paul al II-lea desțelenește un teren nou în „Redemptoria missio”, făcând apel la Biserică să înțeleagă contextul mijloacelor media și nu doar să se folosească de ele. Deschiderea misionară a Bisericii, scrie el, începe cu sectoarele culturale – principalul fiind lumea comunicării – cât și în teritorii (37). Scrisoarea lui Ioan-Paul al II-lea oferă o vedere mult mai profundă decât cea a celorlalte documente asupra rolului social al comunicării; ea integrează și comunicarea mult mai strict în ansamblul activității Bisericii.”

  1. I.       Biserica și media înainte de Conciliul de la Vatican II: 1766-1962

 

I.0. Introducere

Decretul „Inter multiplices” al papei Inocențiu al VIII-lea, considerat ca fiind primul document papal asupra presei, a fost publicat la 17 noiembrie 1487. În plus de „Inter multiplices”, este important să menționăm Constituția „Inter sollicitudines”, publicată de papa Leon al X-lea, la 4 mai 1515, în timpul Conciliului de la Latran, în care papa elogiază progresul tehnicii presei, definind-o ca pe un „dar de la Dumnezeu”. În ciuda avantajelor sale extraordinare, papa denunță totuși pericolele grave care decurg din difuzarea doctrinelor contrarii religiei catolice și reputației persoanelor.

Pentru a desprinde raportul dintre Biserică și mijloacele media începând din secolul 18 până la Vatican II, analiza noastră se va axa în jurul următoarelor etape: morala creștină și laicitatea media; media de război, media de pace; anii investițiilor prudente; în fine, conciliul de la Vatican II (=plan Mediathec!).

I.1. La început, comunicarea se făcea prost: 1766-1918

Această primă etapă se caracterizează printr-o privire suspicioasă sistematică. Conform Clerului Bisericii, libertatea presei, înțeleasă ca dreptul de a imprima și de a edita cărți și periodice, aduce prejudicii moralei cât și credinței însăși, favorizând indiferența religioasă. În acest context, și urmându-i lui Benedict al XIV-lea, Clement al XIII-lea s-a arătat mult mai polemic decât predecesorul său față de presă. În enciclicul său, Christianae republicae salus, publicat la 25 noiembrie 1766, acesta declară război cărților care, după părerea sa, pun în pericol credința creștinilor: „Sănătatea societății creștine… ne obligă la vigilență pentru ca nerușinata și îngrozitoarea libertate a cărților, produse zi de zi în număr tot mai mare, să nu provoace și mai multe dezastre”.

I.2. Timpul concilierilor: 1919-1930

După primul război mondial, raportul dintre Biserică și media a cunoscut o evoluție diferită în funcție de mijloacele media. De exemplu, cărțile rămân în continuare periculoase, ziarele sunt ambivalente, iar cinemaul în mod intrinsec cvasi pervers. Radioul, suscitând unele temeri, are simpatia Bisericii.

Printre documentele marcante ale acestei etape, semnalăm enciclicul „Pacem” al lui Benedict al XV-lea. Situația istorică a războiului care a marcat pontificatul acestuia, l-a împiedecat să vorbească foarte mult despre media. Dar acest enciclic, vorbind despre restaurarea creștină a păcii, vorbește și despre media fără a polemiza și cu o nouă profunzime a vederii: „Este de asemenea important să-i avertizăm pe scriitorii catolici asupra datoriei lor, pe redactorii de reviste și ziare, și să-i rugăm stăruitor să se îmbrace „ca aleși ai Domnului, sfinți și iubiți,  în milostenie și bunătate” (Col 3, 12) și să pună această bunăvoință în scrierile lor, abținându-se nu doar de la acuzații zadarnice și nejustificate, dar și de la orice fel de violență și duritate a limbajului, procedee care încalcă legea creștină și riscă să deschidă din nou răni închise prost, mai ales în momentul în care sensibilitatea, aflată încă sub efectul rănii, nu poate suporta nici cel mai mic contact dureros”.

I.3. Morala creștină și laicitatea media: 1931-1936

În anii 1930, mijloacele media devin mai numeroase iar tonul Bisericii rămâne în defensivă. Dar, în loc să combată cu tărie faptele rele, Biserica le oferă credincioșilor mijloacele de a se feri de ele.  Strategia Bisericii va consta în suscitarea sentimentului catolic în sânul maselor, filtrând mesajele care le sunt adresate de către media, dar mai ales învățându-i pe creștini să analizeze funcționarea mijloacelor media și către o receptare sănătoasă a imaginilor și a textelor scrise. Biserica face astfel progrese către recunoașterea mijloacelor media.

Astfel, în 1936, cardinalul Suhard, arhiepiscop de Reims, definește ziarul ca fiind „difuzorul lumii”. Umanitatea care a cunoscut succesiv epoca pietrei, a bronzului, a fierului, se află astăzi în epoca hârtiei, a ziarului. Cardinalul precizează dubla misiune a ziarului catolic: informarea și formarea cititorului: „Dacă ziarul este catolic, marea și unica preocupare a ziaristului va fi să își facă clientela să gândească, să judece, să acționeze, să trăiască precum un catolic (…). Pentru a fi un ghid sigur, ziarul bun îi va învăța pe cititori nu atât să știe multe lucruri, cât să știe care este valoarea lucrurilor, să le judece în mod echilibrat și sigur.”

I.4. Media de război, media de pace: 1936-1948

În această perioadă, responsabilii Bisericii rămân vigilenți cu privire la mijloacele media. Ei caută să le dea un sens cultural și chiar teologic, mai ales cinemaului și radioului. Enciclicul Vigilanti Cura al lui Pius al XI-lea, publicat la 29 iunie 1936, singurul enciclic consacrat cinemaului, scoate totodată în evidență binele și răul produs: „Toți știu cât rău fac sufletului filmele rele. Acestea sunt ocazii de a păcătui. Ele împing tineretul pe căile răului deoarece glorifică pasiunile. Ele arată viața într-o lumină falsă. Ele pervertesc idealul, distrug puritatea iubirii, respectarea căsătoriei, considerația față de familie. Ele pot crea chiar prejudecăți între indivizi, neînțelegeri între națiuni, între clasele sociale, între rase. Dimpotrivă, reprezentațiile bune pot exersa o influență profund moralizatoare asupra celor care le văd. Pe lângă faptul că ele recreează, pot suscita idealuri nobile de viață, dau cunoștințe folositoare, oferă informații mai ample asupra istoriei și a frumuseților țării de care aparții.”

I.5. Anii investițiilor prudente: 1948-1957

Această perioadă rămâne marcată de prudență. Apreciind apariția televiziunii și binefacerile cinemaului, Biserica se îngrijorează în legătură cu efectele morale ale noilor mijloace media. Astfel predica cardinalului Suhard, în 24 decembrie 1948 la Notre Dame din Paris: „De douăzeci de ani, omul s-a obișnuit să-i vorbească celuilalt și să îl asculte de la distanță. Mai recent, el a descoperit mijlocul de a străpunge orizontul și de a vedea fără limite. Televiziunea l-a înzestrat cu un nou simț… Istoria, ca și viața, nu se întorc înapoi. Trebuie să luăm această nouă invenție ca pe un fapt care nu va face decât să crească. Dar în ce direcție?  (…) Televiziunea ar fi cea mai rea dintre dictaturi dacă ar deveni un fel de cenzură implacabilă aflată în slujba unei autorități fără scrupule (…) Orice tehnică se întoarce împotriva omului atunci când acesta face din ea o magie.”

În același sens, Pius al XII-lea, s-a adresat preoților și predicatorilor din postul Paștelui la Roma, la 23 martie 1949: „Chiar și  în „filmele” indicate ca fiind ireproșabile din punct de vedere moral, oamenii trăiesc și mor ca și cum n-ar exista Dumnezeu, nici Mântuitor, nici Biserica. Nu vrem aici să contestăm intențiile; dar nu e mai puțin adevărat că consecințele acestor reprezentații cinematografice neutre sunt într-adevăr întinse și profunde (…).  Când ne gândim, pe de o parte, la cuvintele obscene și scârboase și la impudicitățile expuse în ziare, reviste, pe ecran, pe scene, și pe de altă parte, la greșeala de neconceput a părinților care merg la cinema împreună cu copiii pentru a se delecta cu asemenea orori, chipul ni se înroșește de rușine și a dispreț.

I.6. Către Conciliul de la Vatican II: 1957-1962

Această perioadă își păstrează orientarea clasică a Bisericii față de media, în special, preocuparea morală. Enciclicul „Miranda Prorsus” al lui Pius al XII-lea, despre radio, cinema și televiziune (8 septembrie 1957, la douăzeci de ani după „Vigilanti Cura” al lui Pius al XI-lea), oferă o primire foarte pozitivă a mijloacelor media, în special a cinemaului, o calitate de analiză a ceea ce acestea semnifică din punct de vedere social și în continuare o preocupare etică foarte pronunțată, atât pentru utilizatori cât și pentru profesioniști: „De aceea adevărata libertate constă în folosirea și difuzarea valorilor care contribuie la virtutea și la perfecționarea naturii noastre (…). Dar, este contrar doctrinei creștine și scopurilor superioare ale tehnicii de difuzare faptul de a pretinde folosirea exclusivă a acestora doar în scopuri politice și de propagandă  sau faptul de a considera o realitate atât de nobilă ca fiind o pură afacere economică. Nu mai putem accepta teoria acelora care în ciuda ruinelor morale și materiale evidente provocate în trecut de asemenea doctrine, apără libertatea de exprimare (…). Autoritatea civilă este obligată să vegheze asupra acestor tehnici noi; dar această atenție nu se poate limita la apărarea intereselor politice, ea trebuie să salveze și morala publică.

I.7. Concluzie

Până la Conciliul de la Vatican II, gândirea Clerului referitoare la media a cunoscut o evoluție considerabilă. De la suspiciunea sistematică (caracterizată prin atenționări și crispări), trecând prin trierea dintre mijloacele media rele și cele bune, apoi prin vigilență, preocupare morală, prudență, Biserica a ajuns să recunoască importanța mijloacelor media în societate, mai ales pentru misiunea de evanghelizare a Bisericii.

Această viziune a mijloacelor media ca puternice mijloace de anunțare a Evangheliei, enunțată deja de Pius al XII-lea la inaugurarea noului centru de transmisie Radio, își va afla ecoul la Paul al VI-lea, în exhortația Apostolică Evangelii nuntiandi: „În secolul nostru marcat de mass-media, primul anunț, cateheza sau aprofundarea ulterioară a credinței, nu se pot lipsi de aceste mijloace (…) Puse în slujba Evangheliei, ele pot lărgi până la infinit câmpul de ascultare al Cuvântului lui Dumnezeu, ducând  milioanelor de oameni Vestea cea Bună.”

Această viziune are două rezerve majore. Mai întâi, este una instrumentalistă: pentru Clerul acelei epoci, nu se pune problema de a considera mijloacele media ca fiind o cultură. Apoi, din gândirea Bisericii lipsește etica creștină a comunicării, înțeleasă ca viziunea creștină a Bisericii asupra mijloacelor media,  a profesioniștilor, a structurilor și a imaginii omului care trebuie să apară în media.

II. Biserica şi mijloacele mass-media: de la „Inter Mirifica”  la „Le progresul rapid”: 1963 – 2005

II. 1. Inter Mirifica (1963)

Decretul Inter Mirifica, publicat în data de 4 decembrie 1963, este primul text provenit de la Conciliu. Biserica apreciază aici instrumentele comunicării sociale ca pe nişte invenţii tehnice admirabile (§1), care ar putea să aducă o concurenţă preţioasă speciei umane, dacă sunt folosite cu bună ştiinţă. Dar oamenii le pot folosi şi împotriva intenţiilor creatorului divin (§2).

„Doctrina Bisericii” (cap. 1) enunţă responsabilităţile pastorilor și laicilor, şi luptă împotriva problemelor morale: aplicarea principiilor moralei (§4), dreptul la o informare corectă şi onestă (§5), primatul moralei asupra artei (§6), expunerea răului conform legilor morale (§7). Urmează problemele sociale: buna formare a opiniei publice (§8), îndatoririle beneficiarilor (§9), tinerilor şi părinţilor (§10), producătorilor (§11), şi autorităţii civile (§12).

Capitolul 2 se concentrează pe acţiunea pastorală. Mai întâi câteva instrucţiuni pastorale: integrarea mijloacelor de comunicare în acţiunea pastorală a Bisericii (§13), instrucţiuni deosebite presei, cinematografiei, radioului şi televiziunii, teatrului (§14), formarea de specialişti, preoţi şi laici (§15), formarea publicului, mai ales a celui tânăr (§16), susţinerea întreprinderilor (§17), ziua naţională (§18). Apoi normele Sfântului Scaun (§19), îndatoririle episcopilor (§20), înfiinţarea de Oficii naţionale (§21) și asociaţiile catolice internaţionale (§22).

În elaborarea concluziei sale (§23), Inter Mirificainformează despre o poruncă specială a conciliului pentru publicarea de instrucţiunii pastorale. Ea impune o realizare conştiincioasă a acestui decret şi revine pentru a încheia cu providenţialismul de la început: Conciliul are încredere în faptul că fiii Bisericii vor primi din toată inima şi vor respecta cu credinţă principiile şi regulile cuprinse în prezentul decret(…).Ca astfel numele Domnului să fie slăvit prin aceste invenţii moderne”(§24) .

II. 2. Communio şi Progressio (1971)

Instrucţiunea pastorală Communio şi Progressio, redactată din porunca specială a lui Vatican al II-lea pentru a modifica limitele decretului Inter Mirifica, a fost publicată în data de 23 mai 1971. Ea pune fundamentele unei abordări teologice a comunicării, fondate în doctrinele Trinităţii, creaţiei şi Încarnării (cf. „Iisus Hristos, oratorul perfect”). Prin comunicarea socială, „omul concură la intenţia lui Dumnezeu (…) Conform credinţei creştine, uniunea dintre oameni, ca scop principal al oricărei comunicări, îşi află originea, şi deja prefigurarea, în misterul fundamental al societăţii veşnice a lui Dumnezeu, al Fiului şi al Sfântului Duh, care trăiesc o singură viaţă sfântă» (§8).

Ca factori umani de progres, mijloacele de comunicare socială au un rol social. Documentul pledează deci în favoarea libertăţii opiniei publice, a dreptului de a fi informat şi de a informa, încurajează folosirea mijloacelor de comunicare în educaţie şi în cultură, abordează problema genurilor artistice şi arată condiţiile pentru punerea în valoare a mijloacelor mass-media: importanţa factorului uman, organizarea la funcţionarea mijloacelor mass-media, formarea beneficiarilor, apoi cea a responsabililor şi a autorilor. Într-adevăr, el aminteşte necesitatea consultării dintre cetăţeni şi autoritate, dintre naţiuni, dintre toţi creştinii, credincioşii, şi oamenii binevoitori.

Cât despre acţiunea catolicilor pentru mijloacele mass-media, subliniază în acelaşi timp serviciile aduse de catolici comunicării sociale şi utilităţii mijloacelor mass-media pentru credincioşi, insistând asupra opiniei publice şi a informării reciproce în viaţa Bisericii, şi asupra utilităţii mijloacelor mass-media pentru anunţul Evangheliei. El propune un „echipament pastoral”, structură şi mijloace adaptate în locul mijloacelor mass-media în viaţa oamenilor pentru „a pune mijloacele de comunicare socială în situaţia de a comunica mesajul evanghelic, de a lumina conştiinţele, de a favoriza progresul şi de a insufla lumii moderne spirit creştin” (§163): comisii şi organisme speciale, purtători de cuvânt ai autorităţilor ecleziastice, legături între organizaţii internaţionale catolice … Astfel, „Poporul lui Dumnezeu întrevede promisiunile unei noi ere: aceea a comunicării sociale” (§187) .

II.3 Redemptoris missio  (1990)

O adevărată revoluţie culturală în abordarea mijloacelor mass-media de către Părintele Bisericii catolice! De acum înainte, instrumentalismul – fără a fi dispărut în totalitate – se dă la o parte în faţa luării în calcul a mijloacelor mass-media pentru ele însele: cu siguranţă trebuie întotdeauna să fie folosite, ad intra şi mai ales ad extra, dar nu fără a fi învăţat mânuirea propriilor lor logici şi discernerea pregnanţei şi a influenţelor lor în cultura contemporană mondializată.

Această schimbare de paradigmă, destul de radicală, este cuprinsă într-un paragraf  din enciclică  (n. 37) : „Primul areopag al  timpurilor moderne este lumea comunicării, care dă o unitate umanităţii făcând din ea, aşa cum se spune, „o mare aşezare”. Mijloacele mass-media au luat o asemenea importanţă încât, pentru mulţi oameni, ele sunt mijlocul principal de informare şi de formare; ele ghidează şi inspiră comportamentele individuale, familiale și sociale. (…) Poate că s-a neglijat puţin acest areopag. (…) Totuşi, intervenţia în mijloacele mass-media nu are scopul unic de a de diminua viteza de transmitere a anunţului. Este vorba despre o realitate mai profundă căci evanghelizarea însăşi a culturii moderne depinde în mare parte de influenţa lor.  Nu este suficient să fie  folosite pentru  a asigura răspândirea mesajului creştin şi a învăţăturii Bisericii, dar mesajul trebuie să fie integrat în „această nouă cultură” creată prin mijloacele de comunicare modernă. Este o problemă complexă deoarece această cultură, fără  a vorbi chiar despre conţinutul ei, vine exact din ceea ce există din moduri de comunicare noi,  cu limbaje noi, tehnici noi  şi comportamente noi»

II. 4. Aetatis Novae (1992)

Instrucţiunea pastorală Aetatis Novae promulgată în data de 22 februarie 1992, doreşte să aibă în vedere la douăzeci de ani după Communio şi Progressio, noul context al mijloacelor mass-media (extinderea considerabilă şi în consecinţă impactul omniprezent, noile tehnologii, bulversările culturale şi presiunile politico-economice), sarcinile şi mijloacele de comunicare, provocările sale actuale, precum şi priorităţile pastorale şi modalităţile de a răspunde la acestea: pastorii şi poporul lui Dumnezeu nu mai pot percepe în totalitate mesajul comunicăroo şi mass-media, şi nu mai redea înțelesul în proiecte concrete şi realizabile (§3).

Noutatea faţă de documentele anterioare: documentul afirmă faptul că mijloacele mass-media trebuie să se afle în slujba indivizilor şi a culturilor, şi nu pot înlocui nici contactul personal imediat nici relaţiile dintre membrii unei familii sau dintre prieteni (§7). El aminteşte faptul că Biserica, care încearcă să dialogheze cu lumea modernă, doreşte un dialog cinstit şi respectuos cu responsabilii de mijloace mass-media. Acest dialog implică efortul Bisericii de a înţelege mijloacele mass-media (§8).

Altă noutate, în continuarea lui „Redemptoris missio”: rolul mijloacelor mass-media în noua evanghelizare. În afară de mijloacele tradiţionale, pot şi trebuie să existe instrumente în slujba programului noii evanghelizării în lumea contemporană.

Într-adevăr, textul enunţă necesitatea unei programări pastorale şi insistă asupra responsabilităţii episcopilor de a se asigura abordarea chestiunii mijloacelor mass-media pe toate planurile lor pastorale (§21). Concluzia reafirmă faptul că Biserica estimează mijloacele mass-media ca pe nişte daruri providenţiale de la Dumnezeu, pentru a genera între oameni raporturi fraterne susceptibile să favorizeze intenţia sa de salvare.

II. 5. Etică şi Internet (2002)

Fără a detalia conţinutul acestuia aici, trebuie totuşi să menţionăm acest document publicat în anul 2002 de către Consiliul pontifical al comunicărilor sociale, motivat de la început de această chestiune obsedantă: „Nu trebuie multă imaginaţie astăzi pentru  a concepe planeta ca pe o reţea mondială, ce bâzâie de transmisii electronice, o planetă „în conversaţie” ascunsă în liniştea rezervată a spaţiului. Chestiunea etică este aceea de a şti dacă acest lucru contribuie la dezvoltarea autentică a fiinţei umane şi dacă ajută oamenii şi  popoarele să fie credincioşi sorţii lor transcendente”. (n. 1)

O întrebare bună, nu ?!

II. 6 „Le progresul rapid” (2005)

Document emoţionant, căci ultimul act al părintelui Jean-Paul al II-lea care trebuia să fi fost semnat de acesta, cu puţin timp înainte de moarte, şi din care, în plus, le reiau pe cele din deschiderea pontificatului („Nu vă fie frică !”):  un adevărat simbol, pentru un papă care va fi fost cel mai „mediatic” din toate timpurile!

În fond, nu există nimic foarte nou în această scrisoare apostolică (datată din 21 februarie 2005) faţă de „Redemptoris missio”:  „Epoca noastră  este aceea a comunicării globale, în care atâtea momente din existenţa umană se desfăşoară prin procesele mediatice, sau cel puţin trebuie să se confrunte cu acestea (n. 3)”. Acesta este tonul care contează, care-l reia pe cel din enciclica din anul 1990 pentru  a-l etala în diversele faţete ale chestiunii despre mijloacele mass-media : nu mai este vremea temerilor, ci a „valorificării mijloacelor mass-media, (ceea ce) nu depinde numai de profesionişti, ci chiar de întreaga comunitate bisericească» (n. 8). De unde peroraţia papei:

Artizanilor comunicării, şi în special credincioşilor care lucrează în acest mediu important al societăţii, le repet la rândul meu invitaţia pe care am vrut s-o lansez lumii întregi chiar de la începutul  profesiei mele de Pastor al Bisericii universale: „Nu vă fie frică!”.

Nu vă fie frică de noile tehnologii! Ele „fac parte din minuni” – „inter mirifica” – pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţia noastră pentru a descoperi, a folosi, a transmite adevărul, şi de asemenea adevărul despre demnitatea noastră şi despre destinul nostru de fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai Domniei sale.

Nu vă fie frică de opoziţia lumii! Iisus ne-a asigurat „Am învins lumea!” (Ioan 16, 31)

Nu vă fie frică nici de slăbiciunea voastră şi nici de incapacităţile voastre! Stăpânul cel sfânt a spus: „Eu sunt cu voi pentru totdeauna şi până la sfârşitul lumii” (Matei 28, 20). Comunicaţi mesajul de speranţă, de recunoştinţă şi de dragoste al lui Hristos, păstrând întotdeauna vie, în această lume trecătoare, perspectiva eternă a Cerului, perspectivă pe care nici un mijloc de comunicare n-o va putea ajunge în mod direct din urmă : „Ceea ce ochiul nu  a văzut, urechea nu a auzit, ceea ce nu a ajuns la inima omului, tot ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei ce-l iubesc” (1 Corinteni 2,9).

Mariei, care ne-a dat Suflul vieţii, din care reflecta în inima sa cuvintele inefabile, încredinţez drumul  Bisericii în lumea de azi. Ca Sfânta Fecioară să ne ajute să comunicăm prin toate mijloacele frumuseţea şi bucuria vieţii întru Iisus Hristos Salvatorul nostru. » (n. 14)

 

II. 5. Concluzie

Vatican II şi decretul Inter Mirifica au situat acţiunea Bisericii în lumea mediatică pe două registre majore: ca mijloacele mass-media să se subordoneze legii morale şi să servească evanghelizării. Communio şi Progressio va depăşi această viziune instrumentală pentru a circumscrie acţiunea Bisericii în sfera unei morale creştine a comunicării. Într-adevăr, Redemptoris missio în general, şi „Il rapido sviluppo’” mai exact, au dorit să introducă Biserica catolică într-o viziune.

MACEDONIA (cu P. Jacques Bosewa Iyemanshon, ssp, el însuşi profund inspirat de Mediathec !)

Câteva texte şi documente despre Biserică şi mijloacele mass-media (2002-2012)