Când iubirea de semeni se revarsă din prea-plinul inimii încălzite de harul cunoașterii lui Dumnezeu, apar actele de dăruire de sine, de frumoasă și pilduitoare renunțare la bunuri: căci tot ce avem, am primit în dar …

Mulțumim, dragă Părinte Grigore Oană, pentru unitatea ce ați produs în Biserica Română, prin exemplul de viață ce ni-l oferiți!

(În numele agriștilor din Eparhia greco-catolică de București prin Comitetul Director al AGRU)

Pr Grigore Oana - 95 ani

Parintele Grigore Oană împreună cu frumoasa Sa Familie, au donat – la începutul anilor 90, un imobil Bisericii Române Unite. Astăzi, în acel imobil din strada Bogdan Vodă își desfășoară activitatea Filia Bisericii noastre, ”Schimbarea la Față”. Spațiul ecclesiei – spațiul unității.

afis-comemorativ-laurentiu-moisin

În urmă cu câteva zile a avut loc Adunarea Generală AGRU Național, la Brasov.

Eparhiei de București îi revine onoarea de a prezida activitatea AGRU-lui pentru următorii trei ani, ce se anunță deosebit de încărcați pentru asocația noastră. În primul rând, pentru că suntem în așteptarea ridicării la cinstea altarelor a Episcopilor noștri martiri. În al doilea rând, pentru că avem șansa de a sărbători centenarul Unirii împreună cu toți frații noștri întru Cristos, în 2018 – cinstind așa cum se cuvine rostul și rolul jucat de înaintași în evenimentele ce au condus spre o Românie unită mai ales în puterea credinței.

Iată mai jos poza de grup pe care am făcut-o în Biserica ”Sf Petru” din Brasov și comunicatul Asociației noastre cu această ocazie.

DSC00663

Blaj, Cluj, Lugoj și București, în 5 Iunie 2016

COMUNICAT

al Consiliului Director al AGRU Național

          Prima întâlnire din acest an a membrilor Consiliului Director Național și a celor 6 Consilii Directoare Eparhiale, precum și a altor delegați AGRU, însoțiți de asistenții lor spirituali, a avut loc în cadrul lucrărilor Adunării Generale a asociației, care a fost găzduită de parohia „Sf. Petru” din Brașov (Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș).

Tema Adunării Generale, desfășurată în zilele de 3 și 4 iunie 2016, a fost Mila biruiește în fața judecății, având ca motto un citat din enciclica Dives în misericordia a Sfântului părinte Papa Ioan Paul al II-lea: Dimensiunea divină a răscumpărării nu se realizează numai în faptul de a face dreptate în privința păcatului, ci și în acela de a-i reda iubirii forța creatoare prin care omul are din nou acces la plinătatea de viață și de sfințenie ce vine de la Dumnezeu”. (Ioan Paul al II-lea, Dives in misericordia, V,7c)

Pe ordinea de zi s-au aflat teme precum:

  • alegerea structurii de conducere pentru perioada 2016-2019;
  • propunerea de consilieri pentru sectorul adulți din ACRO, avându-se în vedere că în perioada 4-6 noiembrie a.c. va avea loc Adunarea Generală a ACRO;
  • propunerea unor direcții de acțiune pentru următorii 3 ani (ex. susținerea legislației în favoarea familiei creștine, atenție mai mare acordată copiilor și tinerilor din Biserica Română Unită, pregătirea comemorării a 100 de ani de la Marea Unire).

Structura de conducere pentru următorii 3 ani, respectiv pentru perioada 2016-2019, este reprezentată de:

– președinte: Călin DIACONU;

– secretar: Cecilia FRĂȚILĂ;

– consilier: Alin TAT;

– responsabil comunicare: Raimondo RUPP, precum și de Vicepreședinți, membri ai Consiliului Director al AGRU Național, având în coordonare următoarele departamente:

  • Octavian BERȚA – Departamentul social și caritativ;
  • Ioan F. POP – Departamentul pentru învățământ și cultură;
  • Marius BOLDOR – Departamentul spiritual și ecumenic;
  • Iustin BURSAȘ – Departamentul juridic;
  • Marian BOIAN – Departamentul pentru copii și familie.

În urma alegerii Domnului Călin Diaconu în funcția de președinte al AGRU-lui Național, urmează ca AGRU București să-și aleagă un nou președinte, care va completa lista vicepreședinților la nivel național și căruia îi va reveni misiunea de a coordona departamentul pentru imagine și relații publice.

Secretarul Asociației va fi în continuare Cecilia FRĂȚILĂ, iar Trezorierul Asociației va fi în continuare Dna Oana CIOBANCAN. Asistentul Spiritual al AGRU Național va fi în continuare Pr. Vicar Angelo POP.

Pentru că până în data de 15 iunie a.c. trebuie definitivată lista consilierilor pentru adunarea generală a ACRO, fiecare structură eparhială va trimite propuneri pentru ocuparea celor 4 locuri ce revin AGRU-lui în cadrul ACRO.

De asemenea, în funcție de posibilitățile actuale ale Asociației AGRU – la nivel intern și internațional – s-a stabilit că reprezentarea va fi limitată la două organizații: ACRO și SIESC. Clarificarea privind continuarea apartenenței AGRU la celelalte asociații, respectiv: ELF, Pax Romana și FAFCE, este subiectul unei analize tehnico-economice care va fi prezentată la următoarea întâlnire.

S-a stabilit ca următoarea întâlnire a membrilor AGRU din Consiliul Director Național și din Consiliile Directoare Eparhiale să aibă loc în toamnă, în perioada 23-24 septembrie, la Satu Mare.

O scrisoare de informare împreună cu o solicitare de audiență pentru acordarea Binecuvântării pentru cele ce Asociația AGRU își propune în noul mandat, care a început în 4 Iunie 2016, va fi transmisă către PF Lucian Mureșan până la sfârșitul lunii Iunie 2016.

Pentru Consiliul Director AGRU Național, semnează prezentul Comunicat, următorii:

Președinte, Călin DIACONU

Secretar, Cecilia FRĂȚILĂ

Asistent Spiritual, Pr. Angelo POP

Consilier, Alin TAT

 

 

Monseniorul Octavian Barlea

Sub patronajul PS Mihai Fratila, Sambata – 25 Februarie a.c. -, a avut loc prima Conferinta din acest an a AGRU Bucuresti.

Ne-am bucurat sa avem in mijlocul nostru pe Pr. Ioan Irineu Farcas, Rector al Misiunii Romane din Muenchen incepand cu anul 2006, care a adus in actualitate Viata si Opera unui predecesor al sau, Preot Roman Unit: Monseniorul Dr. Dr. Octavian Barlea.

Mai jos, redam prima parte a Conferintei.

Ne propunem ca in luna Martie sa finalizam editarea integrala a materialului filmat cu aceasta ocazie.


 

În cadrul lucrărilor ultimei sesiuni a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, din 8-10 iunie a.c., s-a decis componența Comisiei greco-catolice de pregătire a lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog BRU-BOR.

Totodată au fost enuntate câteva principii preliminare care să stea la baza  începerii activităţii comisiilor pregătitoare  a reluării dialogului întrerupt în urmă cu 7 ani.

În consecinţă, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a transmis Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Sa Daniel, următoarea scrisoare:

Nr.31/ 7.07.2011

Preafericirii Sale DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preafericirea Voastră,

Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, întrunit în sesiune ordinară la Blaj în perioada 8-10 iunie a.c., a analizat adresa 8693/2010 din 2 martie 2011, a Preafericirii Voastre, referitoare la aprobarea membrilor ortodocşi ai Comisiei pregătitoare a lucrărilor Comisie Mixte de Dialog.

Prin adresa nr. 39/5.11.2010, Biserica Greco-Catolică a răspuns pozitiv apelului pe care l-aţi făcut „pentru promovarea unui climat frăţesc de cooperare între cele două Biserici româneşti” şi invitaţiei reluării activităţii Comisiei Mixte de Dialog. În acest sens, Biserica Greco-Catolică a propus constituirea acestei Comisii pregătitoare care să stabilească agenda, principiile, tematicile şi metodologia de lucru a Comisiei Mixte de Dialog dintre cele două Biserici.

Din mesajele oficiale, Patriarhia Română a lăsat să se înţeleagă că Biserica Ortodoxă Română doreşte iniţierea unui dialog constructiv cu Biserica Greco-Catolică pentru a începe o nouă etapă în istoria relaţiei dintre cele doua Biserici româneşti.

Din păcate, acţiunile din ultimele luni întreprinse de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din teritoriu denotă contrariul „promovării unui climat frăţesc de cooperare”, principiu pe care l-aţi enunţat în scrisoarea iniţială de invitaţie la dialog nr. 4719/12.7.2010. Astfel, biserici greco-catolice continuă să fie demolate, distruse sau resfinţite, credincioşii greco-catolici continuă să fie ameninţaţi şi hărţuiţi, iar nu de puţine ori reprezentanţii Bisericii Ortodoxe au incitat la violenţă contra credincioşilor greco-catolici.

Mai mult, recent, Ierarhii celor două Sinoade Mitropolitane, ale Ardealului şi Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului întruniţi la Mănăstirea Râmeţ, în 4 iulie 2011, au reluat aceeaşi retorică împotriva Bisericii Greco-Catolice care a creat numai duşmănie şi conflicte între români în ultimii 20 de ani.

Biserica Greco-Catolică a fost şi rămâne deschisă mereu unui dialog constructiv cu Biserica Ortodoxă Română, însă dorim să vedem din partea Bisericii Ortodoxe Române paşi concreţi că e interesată într-un dialog constructiv similar; de aceea, înaintea unei întâlniri viitoare a Comisiei pregătitoare, solicităm:

1. Oprirea oricăror acţiuni care vor schimba, altera, distruge sau afecta în orice fel arhitectura, forma ori înfăţişarea originală a proprietăţilor greco-catolice (biserici, case parohiale, cimitire) primite de Biserica Ortodoxă Română în 1948 de la guvernul comunist.

2. Oprirea resfinţirii de către Biserica Ortodoxă Română a proprietăţilor menţionate la punctul 1 până când, în cadrul Comisiei Mixte de Dialog, Biserica Greco-Catolică va fi de acord cu acest lucru de la caz la caz.

3. Accesul nestânjenit al preoţilor şi credincioşilor greco-catolici în cimitire pentru a-şi putea înmormânta morţii ori să îi viziteze pe cei decedaţi.

4. Oprirea ameninţării şi hărţuirii credincioşilor greco-catolici de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române.

5. Condamnarea în mod public a decretului din 1948 de desfiinţare a Bisericii Greco-Catolice ca fiind un act nedrept, abuziv şi criminal îndreptat contra Bisericii şi credincioşilor greco-catolici, precum şi disocierea de efectele lui.

În cadrul lucrărilor Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din perioada 8-10 iunie a.c., a fost decisă componența Comisiei greco-catolice de pregătire a lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog. Membrii acesteia sunt:

– Preasfințitul Părinte Virgil, Episcop Eparhial de Oradea-Mare – Președinte;
– Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Episcop  Eparhial de Maramureș;
– Preacucernicul Părinte Nicolae Anușcă, Director Caritas Mitropolitan Blaj;
– Preacucernicul Părinte Daniel Avram, Cancelar al Episcopiei de Cluj-Gherla.

Dorim ca schimbul de corespondență oficială pe tema reluării dialogului să fie adresată  Preşedintelui.

Chiar dacă dialogul mixt a fost întrerupt unilateral de Biserica Ortodoxă în 2004, şi contrar acţiunilor îndreptate împotriva comunităţilor greco-catolice din multe localităţi, Biserica Greco-Catolică a rămas mereu deschisă unui dialog constructiv, în lumina Evangheliei lui Cristos, bazat pe dreptate, caritate, adevăr şi respect reciproc.

Credem că acţiunile ecumenice şi de dragoste frăţească pe care Biserica noastră le-a arătat în atâtea localităţi, oferind propriile biserici spre celebrări alternative comunităţilor ortodoxe, sunt o dovadă a acestui lucru.

„Soluţionarea amiabilă a unor divergenţe patrimoniale apărute în urma unor conjuncturi istorice neprielnice”, cum spuneaţi în scrisoarea din 2 martie 2011, nu va putea fi realizată folosind aceleaşi acţiuni şi aceeaşi retorică ce a perpetuat aceste divergenţe. Dorim să vedem, de aceea, paşi concreţi din partea Bisericii Ortodoxe Române care să demonstreze că doreşte în mod real un dialog constructiv, iar precondiţiile solicitate mai sus sunt un prim pas în acest scop.

Credem că încrederea şi cooperarea odată realizată în lucruri mici se va putea extinde şi la alte teme de interes comun, dincolo de problema patrimonială.

Cu frăţească dragoste în Cristos Domnul.

† LUCIAN

Arhiepiscop Major

 

CAPITOLUL I

AGRU ca Acţiune Catolică

Asociaţia Generală a Românilor Uniţi nu este şi nu vrea altceva, decât ceea ce este şi vrea Acţiunea Catolică în ţările Apusului. Aceasta se vede limpede din Statutele ei, unde, la Art. 3, se spune că A.G.R.U are ca scop:

a) Susţinerea, apărarea şi realizarea intereselor Bisericii Române Unite cu Roma; b) adâncirea vieţii sufleteşti şi intensificarea educaţiei religioase; c) îndrumarea vieţii publice şi private potrivit eticii creştine în sentimentul iubirii de neam şi de patrie; d) combaterea curentelor sociale cu caracter sectant destructiv, antinaţional şi anticreştinesc.

Acelaşi lucru l-a spus P.S. Episcopul Alexandru al Lugojului în cuvântarea sa ţinută la congresul de înfiinţare a A.G.R.U. în 26 Oct. în Blaj:

,,Scopurile ce le urmăreşte Asociaţia voastră, iubiţi fraţi, se confundă cu ceea ce Sfântul Părinte de la Roma numeşte ,,acţiune catolică” şi sub acest nume recomandă atenţiunii fiilor săi din lumea întreagă . . .”

,,Comparaţi, rogu-vă, scopurile urmărite de Asociaţia voastră cu scopurile fixate de Pontificele Romei pentru ,,Acţiunea catolică” şi veţi vedea, că ele se acoperă deplin. Vă felicit deci din suflet, pentru că înfăptuind Asociaţia voastră, traduceţi în faptă şi ideea marelui Pontifice al Acţiunii catolice”.

Acelaşi lucru îl accentuează  şi preşedintele general al A.G.R.U.-lui în numărul întâi al revistei A.G.R.U (p.7), unde zice: ,,alături de ideea de apărare s-a aşezat ideea constructivă de trezire a conştiinţei religioase şi a întemeierii vieţii publice şi particulare pe eternele comandamente de morală superioară a credinţei”.

Aşadar nu încape îndoială, că A.G.R.U vrea să fie şi trebuie să fie Acţiunea Catolică la noi. Lucru firesc deci, pentru ca noi să putem îndruma activitatea A.G.R.U la noi, trebuie să ştim mai întâi de toate ce este şi ce vrea Acţiunea Catolică; trebuie să-i ştim şi să-i cunoaştem fiinţa ei genuină aşa după cum a fost ea definită de Papi, marii iniţiatori, îndrumători şi însufleţitori ai săi.

Pius al XI-lea, care pe bună dreptate se numeşte ,,Papa Acţiunii Catolice”, o descrie aşa: ,,un apostolat al mirenilor catolici dezvoltat prin grai şi prin presă, prin exemplul vieţii şi pe toate căile, pentru a reîntrona pe Cristos în familii şi în societate”. Statutele Acţiunii Catolice italiene, care este cea mai bine organizată A.C. şi e prezentată ca model şi pentru alte ţări, definesc Acţiunea Catolică: ,,Acţiunea forţelor organizate pentru a afirma, a răspândi, a realiza şi a apăra principiile catolice în viaţa individuală, familiară şi socială”. Iar Civardi, care a editat un foarte bun manual de propogandă pentru A.C., o defineşte: ,,Activitatea organizată şi multiformă, dezvoltată de mirenii catolici, pe terenul vieţii sociale publice, în directă  atârnare de ierarhia bisericească, cu scopul de a încreştina societatea”[1].

Aşadar, din aceste definiţii apare că A.C. este o activitate largă, un apostolat social, dezvoltat de mirenii catolici (noi încă suntem catolici, fiindcă ne ţinem de marea Biserică a lui Isus Cristos, biserica romană şi catolică) în familie şi în viaţa publică socială. Se zice o activitate: va să zică nu numai o organizaţie moartă, pe hârtie, ci o organizaţie care lucrează mereu, cu mijloace multiforme, realizând scopul său în fiecare membru şi în viaţa publică socială.

Se zice o activitate organizată: adică nu a unor puţini, ci a mai multor catolici, de se poate chiar a tuturora, o activitate după un anumit plan, după un anumit program, grupându-se în societaţi diferite, pe sexe, pe vârste, şi pe categorii. Se zice activitate multiformă: pentru că tocmai aceste multe asociaţii, pe sexe şi pe vârste, dezvoltă activitate de apostolat social-creştinesc, fiecare în direcţia sa, în ramura său, realizând însă toate acelaşi scop:  încreştinarea integrală a societăţii, a vieţii publice.

Se zice dezvoltată de mirenii catolici: adică această asociaţie, A.C., este specifică a mirenilor; ei sunt aceia care vreau să întroneze în viaţa publică socială principiile creştine, ei lucrează, ei se manifestă ca şi creştini intransigenţi, combătând curentele şi mentalităţile anticreştine şi păgâne de azi. Se zice : pe terenul vieţii sociale publice: adică nu numai în biserică vreau să se arate creştini, ci tind ca toate manifestările vieţii naţionale şi publice să fie străbătute şi îmbibate de acel spirit creştinesc ce se desprinde din litera şi textul sfintelor Evanghelii. Se zice: în directă atârnare de ierarhia bisericească: deoarece, deşi A.G.R.U este o societate a mirenilor, totuşi, deoarece scopul ei e religios, ei nu pot lucra de capul lor, ci trebuie să urmeze îndrumările ierarhiei bisericeşti, cu atât mai vârtos că mirenii nici nu pot şti care sunt acele principii care trebuie reîntronate în viaţa publică. Creştinismul îl învaţă şi-l propune biserica învăţătoare, preoţii; fără de ei mirenii nici nu ştiu ce este creştinismul şi care sunt învăţăturile lui.

În sfârşit se zice: cu scopul de-a încreştina societatea de azi. Oricine vede, că societatea de azi nu e creştină cum ar trebui, pentru că principiile vieţii creştineşti nu se urmează nici în familie, nici în Stat totdeauna, nici de către singuratici. Ba creştinismul şi Biserica care-l susţine şi-l propovăduieşte sunt combătuţi. Un spirit duşmănos bisericii şi creştinismului s-a produs încă de pe vremea revoluţiei religioase a lui Luther, care întâiul a cutezat a se ridica împotriva autorităţii bisericii şi a învăţăturilor creştine. Umaniştii care au urmat după el s-au întors la învăţăturile şi arta păgânească pe care le admirau. Enciclopediştii şi-au bătut joc de tot ce e sfânt, creştinesc şi bisericesc. Revoluţia franceză a proclamat principiul liberalismului şi al laicismului. Filozofia modernă a continuat a desvolta şi a întemeia tot mai mult acest liberalism şi laicism. Ştiinţa a divorţat de religie. Statul a izgonit religia din instituţiile lui, aşa că religia şi creştinismul au ajuns alungate şi exilate numai în locul strâmt al conştiinţelor şi al bisericilor.

Adevărat că la noi în Statul român nu s-a ajuns chiar până la separarea Statului de biserică; religia n-a fost declarată încă afacere individuală, privată, a fiecăruia, dar sunt semne că mergem într-acolo. Oculte, puterile ascunse duşmane creştinismului subsapă zi de zi temeliile religiei şi ale bisericii în orânduielile Statului nostru. Statul suntem noi şi pe urmă vom ajunge că noi în statul nostru nu vom avea religia noastră, ci vom avea religia bolşevismului, adică nici o religie, nici un Dumnezeu, numai brutalitatea sălbatică, animalică; pentru că unde nu-i Dumnezeu şi nu-i religie, ce-l mai opreşte pe om să nu devină brută ordinară, josnică şi sălbatică? Pildă ne este Rusia, unde creştinii au deprins mult bigotism, dar n-au avul religie conştientă şi-au ajuns acolo unde sunt ei: diavolul sugrumă pe creştini şi-şi bate joc de sfânta lege creştinească. Asta ne trebuie? Vom ajunge în curând, dacă cu un ceas mai înainte nu ne vom deştepta şi nu ne vom organiza în A.G.R.U., al cărui scop e tocmai împiedecarea unei atari nenorociri.

Prin urmare, rău fac aceia care cred ori acuză A.G.R.U., că e o acţiune de prozelitism, de luptă confesională. Nu, el e o activitate, o operă constructivă: e organul de deşteptare şi de întărire a conştiinţelor împotriva duşmanului secular al creştinismului: ateismul, necredinţa şi alte lucrări ale celui rău.

CAPITOLUL II

AGRU şi asociaţiile pur religioase

 

Din cele spuse până acum reiese, că A.G.R.U sau Acţiunea Catolică nu e o societate religioasă în înţelesul că activitatea lui se restrânge şi se manifestă prin devoţiuni  religioase săvârşite în biserică. Nu. A.G.R.U. este o societate care lucrează în public, afară de biserică, în viaţa comună, de toate zilele. Membrii lui nu se adună în biserică să facă rugăciuni. O pot face, dar de-ar face numai aceasta, de s-ar mărgini numai la aceasta, şi-ar uita scopul principal şi nu şi-ar face datoria faţă de marile probleme şi idealuri ce trebuie să-i însufleţească: regenerarea vieţii publice, încreştinarea societăţii întregi, în toate fibrele ei. Scopul lui principal e apostolatul social.

A.G.R.U. ca Acţiune Catolică se deosebşte de societăţile strict religioase, cum sunt Congregaţiile Mariane, Societatea Rozariului, Societatea Preasfintei Inimi, etc. din mai multe puncte de vedere. Se deosebeşte: a) din punct de vedere al scopului, b) al mijloacelor de activitate, c) al duratei, d) al conducătorilor şi e) al locului unde se adună[2].

a) al scopului: A.G.R.U., cum am zis, are de scop să dezvolte un puternic apostolat social prin afirmarea, răspândirea, realizarea şi apărarea principiilor creştine-catolice în viaţa individuală, familiară şi socială; pe când asociaţiile religioase au întâi de scop lauda adusă lui Dumnezeu şi perfecţionarea sufletului propriu al membrilor, prin rugăciuni, cântări, predici şi alte fapte bune creştineşti. Cercul de activitate al Agrului e mai larg, e mai public, mai lumesc la întâia vedere, dar e condus de acelaşi spirit şi idee mare a străbaterii principiilor creştineşti în toate fibrele societăţii. La A.G.R.U. poate fi membru şi cine nu se poate ori nu vrea să se lege sau să ia parte regulat, în fiecare săptămână, să zicem, la nişte practici religioase, ci e destul dacă se ţine creştin şi sprijineşte şi se însufleţeşte pentru ideea mare a A.G.R.U.-lui, care e: biruirea şi răspândirea principiilor creştine pe toate terenurile. Se cere totuşi însă ca şi membrii A.G.R.U.-lui să fie creştini practicanţi, adică supuşi şi ţiitori ai principiilor creştine şi ai legilor bisericii: căci ce folos că se însufleţeşte cineva pentru biruirea creştinismului, iar el nu trăieşte creştineşte. Ceea ce mărturiseşte cu gura şi cu inima, desminte cu faptele şi cu viaţa. Deci şi Agristul trebuie să fie şi să aspire a fi un creştin perfect. De nu poate şi nu e obligat să facă mai mult decât îi cer cele 10 porunci dumnezeieşti şi cele 5 bisericeşti, e obligat însă a face cel puţin atât.

b) cu privire la mijloace: Asociaţiile religioase lucrează cu mijloace religioase, bisericeşti: cântări, rugăciuni, lecturi pioase etc., cum am zis. A.G.R.U. lucrează şi cu mijloace lumeşti, cum sunt: presa, şcoala, întruniri publice, conferinţe, proteste şi intervenţii la autorităţile publice, când drepturile bisericii ori ale creştinismului s-ar vătăma.

c) cu privire la durată: Dacă n-ar fi împrejurări aşa maştere în viaţa publică, dacă Statul în conducere şi legi s-ar inspira din principiile creştineşti, dacă toate s-ar îndruma şi rezolva potrivit principiilor religiei creştine (adică chestia şcolară, familiară, drepturile femeii, protecţiunea minonilor, presa, drepturile muncitorilor etc…), n-ar fi nici o nevoie de Acţiunea Catolică şi creştină; Acţiunea Catolică (A.G.R.U.) nici n-ar trebui să fie; ar putea înceta. Dar acţiunea asociaţiilor religioase nu poate şi nu va înceta niciodată, deoarece cât va fi Dumnezeu şi om, omul totdeauna va trebui să se perfecţioneze pe sine la lumina principiilor creştine, pentru ca să moştenească acea făgăduinţă fericitoare, care este fericirea de veci.

d) cu privire la conducători: Conducătorul firesc al unei asociaţii religioase este preotul deşi ajutat poate de mireni, dar răspunderea pentru cele ce se fac în ea este a lui. Acţiunea Catolică însă e condusă şi făcută de mireni; preoţii pot să le ajute şi să-i asiste, dar cei ce într-adevăr rea1izează scopurile ei sunt mirenii, laicii, care au şi răspunderea.

e) cu privire la loc: Societăţile religioase îşi desfăsoară activitatea şi programul în biserică; acolo e locul lor genuin; Acţiunea Catolică în public, în viaţa socială, pe toate terenurile ei.

Aşadar nu trebuie confundată Acţiunea catolică (A.G.R.U.) cu o societate religioasă, pietistă, când ea vrea şi trebuie să fie o acţiune a întregului laicat catolic pentru reintegrarea lui Cristos în viaţa publică, familiară şi individuală.

CAPITOLUL III

Scopurile Agrului ca Acţiune Catolică

 

O societatate se cunoaşte mai bine din scopurile ce vrea să le realizeze. Astfel şi despre A.G.R.U. sau Acţiunea Catolică nu vom avea o idee clară până ce nu vom cunoaşte amănunţit şi adecvat scopurile ce vrea şi ce trebuie să le realizeze. Aceste scopuri, evident, nu pot fi altele, decât acele pe care le-a indicat suprema autoritate bisericească iniţiatoarea şi puternica sprijinitoare a Acţiunii Catolice şi în atârnare de care trebuie să funcţioneze ea ca auxiliara ierarhiei în realizarea idealurilor creştine.

Acţiunea Catolică şi, deci A.G.R.U.-ul nostru, are un scop universal, general, suprem, care se poate rezolva în diferite scopuri particulare, tot atâtea mijloace pentru realizarea scopului general.

Reîncreştinarea societăţii

1. Scopul general al Acţiunii Catolice se poate cuprinde foarte pregnant în celebrele cuvinte, deviza Papei Pius al X-lea: Instaurare omnia in Cristo: reînnoirea tuturor în Cristos, sau cum se exprimă actualul Papă Pius XI: restaurarea împărăţiei lui Cristos în mijlocul omenirii; restabilirea principiilor de viaţă creştinească în indivizi, în familie, în societate, pătrunderea întregii vieţi publice şi individuale a oamenilor cu spiritul religiei şi al învăţăturilor lui Cristos în aşa măsură, încât în toate manifestările ei publice şi private, în toate instituţiile ei publice şi private, Cristos şi principiile lui morale să stăpânească. Iată scopul suprem şi general ce vrea să-l realizeze A.C. şi A.G. R.U., pe scurt: reîncreştinarea oamenilor, reîncreştinarea societăţii rătăcite şi îndepărtate de Dumnezeu şi de creştinism prin activitatea publică duşmănoasă creştinismului celor două veacuri din urmă; readucerea oamenilor la Dumnezeu, la credinţă printr-o activitate publică socială asupra sufletelor devastate de liberalismul religios şi de necredinţă în cursul celor două veacuri din urmă. Acesta este idealul Acţiunii Catolice, ideal ce nu se va epuiza, numai când omenirea de azi va fi iarăşi reîncreştinată, când va domni Cristos în suflete, în familie, în viaţa privată şi publică. Cu cât principiile lui Cristos vor pătrunde mai adânc şi în cercuri mai largi în viaţa publică şi particulară a omenirii de azi, cu atât mai aproape va fi Acţiunea Catolică de realizarea idealurilor sale. Va concede oricine, că pe acest teren şi în această direcţie este încă mult de făcut; abia că s-a început a se face ceva.

Scopurile particulare. La ajungerea acestui scop ideal şi suprem: încreştinarea societăţii, Acţiunea Catolică (şi A.G.R.U.-ul nostru) tinde pe mai multe căi, se străduieşte adică a încreştina părţile, ca să fie încreştinat întregul; se străduieşte să încreştineze izvoarele din care ţâşneşte viaţa modernă, – resorturile principale care produc şi însufleţesc viaţa modernă a omenirii, pentru ca să iasă încreştinată însăşi omenirea de azi şi viaţa ei.

De aceea Acţiunea Catolică lucrează în foarte multe direcţii şi în multe etape. Vom înşira numai câteva din direcţiile şi câmpurile de activitate, pe care crede necesar a acţiona pentru ca să iasă reîncreştinată însăşi viaţa noastră publică şi particulară.

1. Reîncreştinarea familiei, a acestui izvor sfânt de viaţă şi de fiinţe, celula fundamentală a organismului social, de la a cărei sănătate atârnă mult sănătatea organismului întreg. Familia vrea Acţiunea Catolică s-o reîncreştineze prin restabilirea noţiunii şi a naturii autentice a familiei conform învăţăturii creştine, care nu vede în familie o tovărăşie temporală pe câtăva vreme, pentru îndestularea poftelor trupeşti, ci vede vehicolul sfânt al vieţii ales de Dumnezeu pentru propagarea neamului omenesc, vede o contopire desăvârşită alor două suflete într-o unitate nedespărţită pe toată viaţa. Acţiunea Catolică, respectiv A.G.R.U-ul vrea să restabilească drepturile şi datoriile soţilor în căsătorie, restabilind iarăşi raporturi normale, creştineşti, de fidelitate nestrămutată între soţi, ştergând acea ruşine distrugătoare de fericire casnică şi familiară, predicată şi susţinută de toate manifestaţiile spiritului modern (teatru, literatură, cinematograf) cu atâta neruşinare şi cinism, ruşine exprimată prin formula binecunoscută el la dreapta ea la stânga. Acţiunea Catolică vrea să readucă pe creştini la datoriile sfinte faţă de căsătorie şi vrea să-i facă să se lapede de acele fapte ruşinoase şi strigătoare la cer care rod la temelia vieţii şi a familiei creştine. Vrea ca copilul să fie considerat ceea ce e: odorul şi bucuria familiei, moşteni ai raiului, şi nu balast, cum vrea spiritul neopăgânismului de azi. Acesta e unul dintre scopurile şi idealurile A.G.R.U.-ului ca Acţiune Catolică.

2. Al doilea scop particular al Acţiunii Catolice e reîncreştinarea şcolii şi a presei. E lucru îndeobşte cunoscut şi cu durere constat, că şcoala e molipsită de spiritul anticreştinesc şi antireligios al timpurilor de azi. Învăţători şi profesori, care cu mândrie se declară atei şi batjocoresc tot ce-i sfânt şi creştinesc şi religios, au ajuns să formeze generaţia de mâine. Acţiunea Catolică, compusă în mare parte de bărbaţi şi femei, mame şi părinţi, va trebui să spună o vorbă hotărâtă şi aici. Fără şcoală creştină nu-i viaţă creştină, nu-i omenire creştină, nu-i neam creştin.

Presa? Aici e aproape tot de făcut. Noi ne hrănim cu ce ne dau gazetele şi revistele scrise îndeobşte de oameni fără credinţă, fără Dumnezeu. Când suntem atacaţi, calomniaţi, terfeliţi, n-avem mijloace pentru a reacţiona demn şi fără întârziere. A.G.R.U-lui îi revine datoria de-a mobiliza conştiinţele şi a crea presa adevărat creştină catolică, şi până  atunci lui îi revine sarcina de a răspândi produsele de presă bună creştină şi de-a agita în interesul unui cotidian catolic în ţară.

3. Apărarea moralităţii publice e unul dintre scopurile ce şi le pune Acţiunea Catolică. Imoralitatea se arată în multe forme în sânul societăţii noastre: înjurături, pornografie, expoziţii şi vitrine obscene, alcoolism, vătămarea repaosului duminical, mituirea, frauda etc., sunt tot atâtea răni din care sângerează societatea noastră şi e o adevărată datorie naţională şi patriotică a porni o reacţie împotriva lor.

4. Alt scop particular al Acţiuneii Catolice este apărarea drepturilor şi a libertăţilor bisericii. Biserica e o societate perfectă şi independentă, care îngrijeşte mântuirea sufletelor. Ea trebuie să fie recunoscută şi de Stat ca atare. Statul nu poate aduce legi care să fie în contrazicere cu legile bisericii, nici nu poate stânjeni activitatea ei mântuitoare, care Statului nu-i este spre nici o stricăciune, ci, dimpotrivă îi este un nespus de putenic sprijin şi colaborator în ajungerea scopurilor sale temporale. Trebuie să ne gândim la aportul formidabil ce-l aduce Biserica Statului prin predicarea şi inculcarea principiilor de moralitate publică, principiilor de dreptate socială şi de respectarea autorităţii. Activitatea preotului din cel mai părăsit sat, precum şi a tuturor bisericanilor, este o activitate eminamente patriotică, pentru că prin această activitate se ţin legate masele în supunere şi respect faţă de orânduielile de sus, legate nu prin forţa exterioară a armelor şi a violenţei, ci prin prestigiul şi autoritatea morală a Bisericii. Când acest prestigiu şi autoritate se vor clătina, se vor clătina şi temeliile Statului.

De aceea Statul e obligat a respecta libertatea bisericii, a o sprijinii chiar şi a-i da toată putinţa de afirmare. Dacă Statul nu o face aceasta, dă semne că nu e condus de sentimente prieteneşti şi paşnice faţă de Biserică şi credincioşii Bisericii, care sunt şi cetăţeni ai Statului, sunt datori a lua în apărare drepturile şi libertăţile Bisericii şi a impune Statului, din care şi ei fac parte constitutivă, să respecte acele drepturi şi libertăţi.

La noi în ţară aceste principii în mare parte sunt respectate; jigniri şi nedreptăţi au ajuns şi Biserica ai cărei credincioşi suntem noi, dar aceste jigniri şi nedrepăţi n-au fost intenţionate de puterea de Stat, ci au fost cauzate de unele organe executive ale lui, din

nepricepere ori chiar duşmănie faţă de Biserica noastră. A.G.R.U. va avea ca scop a pune la punct pe viitor pe astfel de iresponsabili, reclamându-i la forurile în drept.

5. Un alt scop la realizarea căruia trebuie să tindă Acţiunea Catolică e şi soluţionarea problemelor sociale, în spiritul religiei creştine, mai ales a celei muncitoreşti, a celei ce priveşte raportul dintre muncă şi capital.

Problema muncitorească, problema echitabilei aranjări a raportului dintre muncă şi capital, este una din problemele care de un veac şi mai bine conturbă echilibrul social al omenirii; tot această problemă ţine în continuă nelinişte şi nesiguranţă şi omenirea de azi; ceata muncitorimii organizate ţine să răstoarne în ori care moment actuala ordine socială şi în unele părţi ale lumii a şi răsturnat-o. Lupta de clasă se aţâţă şi se poartă în zilele noastre cu o înverşunare aproape sălbatică.

Biserica e o mamă cu mult mai bună, decât să nu vadă şi să nu simtă nespusa primejdie ce ameninţă omenirea, liniştea şi cultura ei, prin deslănţuirea acestei lupte. De aceea ea impune celor ce se ocupă de Acţiunea Catolică să lucreze într-acolo, ca principiile şi învăţăturile Bisericii despre această problemă să se pună în aplicare întâi de ei şi apoi, după puterile lor de organizare, şi în ţara lor. De aceea un agrist va trebui să ţină în sfântă vedere principiile Bisericii despre muncă şi capital, principii fixate cu atâta înţelepciune încă de Leon XIII papa muncitorilor şi să stăruiască ca acele principii să ajungă la biruinţă în întreaga societate, începând fiecare de la sine.

6. Ultimul între scopurile mari ce le urmăreşte A.G.R.U. ca acţiunea Catolică trebuie să fie: inspirarea legilor şi a instituţiilor publice cu spiritul creştin al Evangheliei.

În această privinţă e enorm de mult de făcut în ţara noastră, ca în toate ţările moderne, unde conducătorii laici ai Statului, chiar să nu fie francmasoni, au o aversiune oarecare faţă de principiile dogmatice şi morale ale Bisericii şi la crearea legilor nu prea ţin cont de ele. Să amintim numai două: Biserica condamnă divorţul, ca pe un rău al individului, al familiei şi al societăţii; statele moderne nu vreau să ţină cont de aceasta şi permit divorţul prin legislaţia lor. Biserica luptă pentru libertatea învăţământului, pentru şcoli confesionale, unde să se poată creşte copiii fiecărei confesiuni în spiritul religiei şi al moralei lor; multe State interzic, ori nu recunosc învăţământul confesional cu drept de publicitate, ori îi pun piedici de nebiruit.

Acestea sunt numai două pilde slabe despre contrastul în care stau multe legi de ale Statelor cu spiritul creştinismului; o răsfoire prin codicele de legi ale diferitelor State ne-ar descoperi mai multe astfel de incoerenţe.

Acţiunea Catolică poate acţiona în această privinţă, fie prin o continuă semănare de idei printre ai săi formându-le mintea şi conştiinţa, fie influenţând asupra cercurilor înalte guvernamentale, parlamentare, asupra cercurilor ştiinţifice, artistice, literare, industriale, comerciale etc., ca toate să afle mentalitatea ei corectă asupra problemelor la ordinea zilei; fie intervenind direct prin adunări şi proteste la puterile în drept când prin vreun proiect de lege ar ameninţa vătămarea gravă a principiilor şi a intereselor Bisericii creştine şi catolice-unite.

O astfel de acţiune ar avea desigur mai mare rezultat, când toate forţele creştine dintr-o ţară s-ar uni să intervină într-o înţelegere comună.

Formarea conştiinţelor

Aceste ar fi pe scurt scopurile şi idealurile pe care trebuie să le îmbrăţişeze mişcarea numită Acţiune Catolică (la noi A.G.R.U.)

Dar oricine va vedea, cât de departe suntem noi de a putea face ceva în direcţiile amintite. Mai înainte de toate mulţi dintre ai noştri nici nu sunt convinşi despre necesitatea acestei acţionări, alţii care sunt convinşi şi mai înţeleg ceva, nu ştiu cum şi de unde s-o înceapă. Aşadar, înainte de toate, înainte de-a proceda, la orice acţionare în vreo direcţie, trebuie să începem în A.G.R.U. şi prin A.G.R.U. o puternică activitate de formare a conştiinţelor, o activitate de îmbibare şi pătrundere a sufletelor cu princiipile şi învăţăturile bisericii creştine catolice. În unii trebuie să formăm şi să adâncim credinţa, pe care n-o au, ori o au prea slabă şi confuză; în alţii trebuie să formăm adevărurile dogmatice ale Bisericii pe care nu le înţeleg, deci nici nu vreau să le recunoască; alţii trebuie luminaţi cu privire la unele principii şi învăţături la aparenţă rigide ale moralei creştine, (opreliştea divorţului, a practicilor neomalhuziane etc.); pe alţii trebuiesc orientaţi în unele chestini istorice, biblice, de drept canonic şi bisericesc; pe alţii în problemele sociale, şcolare etc.

Cu un cuvânt, o vastă şi puternică activitate de formare a conştiinţelor se impune în şi prin A.G.R.U. înainte de orice altă activitate. Iată deci, că numai o totală neînţelegere şi necunoaştere a finalităţilor A.G.R.U. ori incapacitate, trebuie să fie la aceia, care nu ştiu ce e de început şi de făcut cu A.G.R.U. şi prin A.G.R.U.

CAPITOLUL IV

A.G.R.U. şi politica.

După cele spuse despre finalităţile A.G.R.U.-lui trebuie să lămurim şi raporturile lui  cu politica. A.G.R.U.-ul nu este un partid politic, nici nu face politică în înţelesul comun al cuvântului. A.G.R.U. ca şi Acţiunea Catolică, este deasupra oricărui partid politic. El are ca scop îndrumarea vieţii particulare şi publice în spiritul eticii creştine, în sentimentul iubirii de neam şi patrie. El  are scop moral-social. Membrii lui pot face parte din oricare partid politic ale cărui principii nu conţin nimic ce e potrivnic şi duşmănos bisericii şi religiei peste tot. Dar de aici nu urmează că A.G.R.U.-ul nu poate avea influenţă indirectă asupra politicii. Membrii lui conştienţi nu pot sprijini partide politice, care după judecata autorităţii bisericeşti, combat biserica şi religia. Membrii lui fiind creştini convinşi şi integri, nu pot avea două conştiinţe, una religioasă-bisericească şi alta politică-publică. Aceasta dedublare a conştiinţei pentru membrii lui este o imposibititate. Deci ei nu depun conştiinţa lor religioasă când intră în arena politică, ci trebuie s-o manifeste şi s-o urmeze cu scrupulozitate până la cele mai mici amănunte, căci membrul A.G.R.U.-lui mai înainte de toate trebuie să fie un om de caracter în toate acţiunile şi manifestările sale şi, neurmându-şi conştiinţa de creştin, s-ar discredita şi pe sine şi ar discredita şi Asociaţia din care face parte. Agristul trebuie să facă politică, nu ca Agrist, ci ca cetăţean conştient de drepturile şi datoriile sale cetăţeneşti, conştiient de importanţa deprinderii drepturilor sale pentru biserică şi religie. Această politică o poate face însă în oricare partid, în al cărui program vede mai multă garanţie că drepturile şi interesele bisericii şi ale religiei nu vor fi vătămate nici primejduite. Până ce aceasta nu s-ar întâmpla – în ţara noastră sperăm că e departe încă acea vreme, – nici vorbă nu poate fi despre schimbarea A.G.R.U.-ului în partid politic, ci va rămâne ceea ce este: o puternică organizaţie pentru reîntronarea principiilor moralei creştine în viaţa publică şi particulară.

CAPITOLUL V

Spiritul A.G.R.U.-lui ca Acţiune Catolică

1. Altruism.

Acţiunea Catolică, deci şi Agrul nostru, este un apostolat, adică o activitate pentru Dumnezeu, pentru Cristos, pentru suflete; un apostolat cu cuvântul, cu fapta şi mai ales cu exemplul. Caracteristica esenţială a aposlolatului este însă altruismul, adică generozitatea, lucrarea pentru răspândirea principiilor creştineşti chiar şi cu jertfe, riscuri şi pierderi. Agristul bun nu trebuie să caute tot interesele sale personale; el trebuie să se ridice peste cercul îngust şi strâmt al intereselor sale, al foloaselor sale personale şi să se înveţe a şti jertfi şi a se şti jertfi pentru alţii, pentru cei mulţi, pentru cei neorientaţi, pentru cei îndepărtaţi de Cristos şi de spiritul lui. Agristul bun trebuie să ştie zice oarecumva cu marele Apostol al neamurilor, Pavel: ,,Mie a trăi mi-e Cristos şi a muri dobândă… Eu mă cheltuiesc şi mă supracheltuiesc, doar voi dobândi pe vreunul din fraţii mei… căci dragostea lui Cristos ne constrânge, ne sileşte pe noi”. Cel ce este în stare să zică aşa şi să lucreze astfel, acela e Agristul bun şi adevărat.

2. Evlavie temeinică

A doua însuşire necesară pentru toţi membrii A.G.R.U.-lui este evlavia, pietatea adevărată şi temeinică. Deşi Agrul nu este o asociaţie pur religioasă şi de pietate, cum am zis, totuşi membrii lui nu se pot lipsi de acest aliment dătător de viaţă al fiecărui apostolat extern: evlavia şi religiozitatea. Scopul ultim al Acţiunii este reîncreştinarea societăţii şi a familiei, dar această reîncreştinare nu se poate face decât prin reîncreştinarea individului singuratic; de esenţa creştinului convins se ţine însă să aibă un anumit grad de evlavie, de religiozitate, cel puţin câtă cere Dumnezeu şi Biserica prin poruncile şi canoanele lor… Ce apostol al creştinismului şi al principiilor creştineşti va fi acela, care nu ţine sfaturi şi porunci ca acestea ale lui Cristos şi ale Apostolilor: ,,Se cade pururea a se ruga şi niciodată a nu înceta”… ,,Cel ce nu ascultă de biserică să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş”. ,,Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. ,,Cel ce a călcat legea într-un punct, s-a făcut vinovat în toate” (sf. Iac.).

Aşadar Agristul adevărat se va strădui să fie totdeauna întâiul în ţinerea şi observarea legilor şi a poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii, cel puţin în acele ce sunt strict obligatorii, căci nimeni nu poate da altuia ce n-are el mai întâi. Cum va îndemna şi cum va face el pe alţii buni creştini, de nu va fi mai întâi el; îi vor răspunde alţii: doctore, vindecă-te întâi pe tine. Nemo dat quod non habet. Deci Agristul va face rugăciune, va face rugăciune multă, va trăi şi se va purta creştinşte nu numai în familie faţă de soţia şi copiii săi (sau invers), ci se va strădui să ţină şi va observa el cel dintâi legile şi poruncile creştineşti şi în public şi în societate. De exemplu, va fi el cel dintâi care va umbla regulat la biserică la Sfânta Liturghie  în duminici şi sărbători, va fi totdeauna de faţă la procesiunile ce le ţine Biserica în public, va ţine el cel dintâi posturile şi ajunurile în public şi acasă, şi va cere dispensă de la biserică de ar avea cauze întemeiate de-a nu le putea ţine; se va abţine el cel dintâi de la   petrecerile zgomotoase, ce le aranjează unii, care n-au spiritul creştinesc, în posturi şi timpuri oprite, va fi cel dintâi care îşi va face datoria de a se mărturisi şi cumineca măcar o dată în an la Paşti şi de va putea şi mai adeseori; va fi cel dintâi care va ţine cele 10 porunci ale lui Dumnezeu aşa încât nimeni să nu-i poată face reproşul şi imputarea, în faţă ori pe ascuns, că a călcat vreuna din ele, fie întâia, fie a doua, fie a şasea, fie a şaptea, fie a opta, fie a noua, fie a zecea.

Agristul de model se va strădui să ia el cel dintâi şi mai cu râvnă parte la toate practicile şi devoţiunile religioase ce se ţin în parohie. Iată dar ce înseamnă că Agristul bun trebuie să fie evlavios şi credincios în toate datorinţele sale de creştin.

3. Intenţie curată.

Agristul bun va lua parte la mişcarea şi activitatea Agrului cu gând curat; cu intenţie dreapă. Adică el nu se va căuta pe sine, ci va căuta mărirea lui Dumnezeu, mântuirea sufletelor şi propăşirea binelui. De aceea nu va râvni la posturi în demnităţi în Agru, nu va căuta să roleze tot el şi numai el, ci postul care i se va da din încrederea şi dragostea confraţilor, îi va plini cu cinste, cu râvnă şi cu demnitate, spre mulţumirea tuturor. Nu va râvni ca numai gândurile, ideile şi propunerile lui să fie primite şi realizate; va propune ce crede că serveşte spre interesele Agrului, dar dacă ceilalţi vor fi de altă părere, el nu se va, supăra, nici nu se va încăpăţâna, ci va sprijini cu toată bunăvoinţa lucrul bun ce-l va fi hotărât majoritatea; nu se va uita că de la cine vine şi cine face binele, ci se va mulţumi văzând că se face bine pentru Asociaţie.

În această privinţă credincioşii noştri au încă lipsă de multă educaţie, deoarece nu toţi ştiu să aibă gând curat când e vorba despre o actvitate ori despre o alegere. Nu numai că toţi doresc în interiorul lor să fie aleşi în Comitete, ori în frunte, dar se chiar supără şi pun piedici activităţii Societăţii, dacă nu sunt aleşi. Acesta nu e spirit bun. Creştinul drept şi bun e gata să lucreze pentru ideea binelui fie ca membru în Comitet fie ca un simpu gregar; nu râvneşte la cinste şi slujbă. De multe ori se întâmplă ca începătorii unei societăţi ţină seamă de supărăşenia unor oameni şi-i aleg în Comitet numai să-i ştie acolo şi să nu se supere şi rezultatul e, că sunt persoane marcante în Comitete,  dar care nu lucrează nimic, nici nu se interesează deloc de mersul şi interesele Societăţii; nici la Comitete nu vin şi prin aceasta împiedică bunul mers al lucrurilor. Aceasta e o mare scădere şi slăbiciune a oamenilor noştri. De aceea agristul adevărat e sincer şi nu primeşte un post, ori un oficiu, pe care ştie că nu-l va putea împlini cum ar trebui şi cum se cere; dar de altă parte nu va refuza să primească un post pe care, după socotinţa sinceră a celor ce i-l dau, îl poate împlini, ci-l va primi, străduindu-se să facă destul cu râvnă şi punctualitate.

Mai sunt unii care se înscriu în societate ori primesc diregătorii în ea pentru ca să-şi facă platformă, să-şi asigure vreun câştig material ori moral, ori cine ştie cu ce alte gânduri ascunse. Gândul acestora e condamnabil şi de osândit, deoarece unii ca aceştia nu vor duce societatea la bun sfârşit. Gândul agristului credincios trebuie să fie: că va lucra în oricare post îl vor pune, va lucra chiar şi ca membru simplu, numai să sporească şi să înainteze binele.

Fără de gând curat, fără de intenţie dreaptă a tuturor membrilor care iau parte la Asociaţie, Asociaţia nu va prospera, deoarece intenţia curată a tuturor e chezăşia existenţei unei societăţi, e chezăşia succesului şi a râvnei bune şi chezăşia disciplinei. Fără gândul curat al celor ce o conduc şi o compun, asociaţia nu va merge bine, nu va trăi, ci va tânji ori se va descompune mai degrabă ori mai târziu.

4. Competenţă

A patra cerinţă în membrii, dar mai ales în conducătorii organizaţiei, este competenţa, adică suficienta lor pregătire în chestiuni de organizare. Astfel şi conducătorilor Agrului li se cere să fie în curat cu natura şi scopurile ce le urmăreşte această vastă Asociaţie şi să cunoască şi modalităţile cele mai potrivite pentru a realiza acele scopuri. Aşadar nu e de ajuns să aibă numai bunăvoinţă şi să fie persoane respectabile, ci se cere să fie acasă în materie de organizaţie. Aceasta însă nu se poate numai dacă citesc şi se formează prin studiu continuu. Trebuie să citească şi să studieze mereu, pentru ca să cunoască bine, deşi sunt laici adică mireni, toate problemele şi învăţăturile bisericii, învăţăturile dogmatice şi etice; să cunoască măcar în general istoria bisericească universală şi naţională, să cunoască dreptul canonic şi mai ales învăţăturile şi principiile bisericii despre toate problemele sociale moderne, cum sunt problema autorităţii peste tot, a dreptului de proprietate, a raportului dintre capital şi muncă, despre drepturile muncitorimii, problema raporturilor dintre Stat şi Biserică, şi altele. Un adevărat conducător de organizaţie catolică trebuie să fie deci bine versat în toate aceste probleme; bine versat, adică să cunoască nu numai geneza şi evoluţia acestor probleme din punct de vedere istoric, să cunoască nu numai felul cum li s-a dat sau s-a cercat să li se dea soluţie în alte ţări, ci şi cum trebuie ele rezolvate după principiile şi învăţăturile bisericii. Evident că toate acestea presupun studiu şi învăţătură continuă.

Şi să nu credem că numai conducătorii de la centru trebuie să aibă numite cunoştinţe despre aceste chestiuni şi probleme; da, ei trebuie să aibă mai întâi pentru ca să poată da şi altora din ele, fie în scris, fie oral, dar trebuie să le aibă în parte şi conducătorii locali ai Agrului, preşedinţii şi îndeosebi preoţii, care sunt datori a influenţa şi acţiona mereu asupra membrilor prin conferinţele, prelegerile şi directivele ce trebuie să le dea membrilor conform regulamentului şi indicaţiilor comitetului central ori diecezan.

În alte ţări s-au înfiinţat instituţii proprii pentru formarea conducătorilor de organizaţii catolice. Aşa la Universităţile catolice din Franţa (Paris, Lyon etc.) şi Italia, catedre pentru jurnalistică, pentru organizaţii etc. La Bergamo în Italia funcţionează din 1912 o Şcoală socială, iar pe lângă Universitatea catolică din Milano o facultate de ştiinţe sociale, cu scopul de a forma pe cei înscrişi pentru toate problemele de activitate şi organizare modernă. Fără de oameni pregătiţi nu poţi face mişcare şi organizaţie catolică deloc, ori numai cu puţin rezultat.

5. Armonie şi bună înţelegere

O notă foarte esenţială a Acţiunii Catolice este armonia şi buna înţelegere. Cunoaştem cu toţii proverbul strămoşilor noştri Romani în care au cuprins un adevăr confirmat de experienţă: Concordia parvae res crescunt, discordia maximae dilabuntur: Prin armonie şi lucruri mici se dezvoltă, prin neînţelegere şi cele mai mari se năruie.

Acţiunea Catolică fiind o activitate a mai multora, uşor se pot ivi deosebiri de păreri şi de vederi între diferiţii oameni de la conducere, ori între diferitele organizaţii ce o compun, aşa că dacă respectivele persoane nu sunt stăpânite de duhul înţelegerii, uşor se pot naşte neînţelegeri şi conflicte dăunătoare organizaţiei întregi.

Poate oricine să-şi spună părerea sa referitor la un lucru, poate să ceară să se discute propunerea sa, dar după ce s-a discutat îndeajuns şi majoritatea a hotărât astfel, nu numai modestia creştinească, dar şi interesele superioare ale Asociaţiei cer să se resemneze şi să se acomodeze. Cei ce studiază şi cunosc bine problemele ce se pun în legătură cu Acţiunea Catolică, uşor pot cădea de acord, fiindcă au unitate de vederi; de aceea zice şi proverbul latinesc: Clarae notiones, boni amici: Ideile clare fac prieteni buni; pe când confuzia, lipsa de cunoaştere temeinică a naturii şi a scopurilor Asociaţiei, produc discuţii inutile şi interminabile. Studiul şi privirea intereselor superioare ale Asociaţiei uşor vor putea preveni şi elimina orice neînţelegere.

6. Disciplină şi autoritate

În caz de neconformitate a vederilor şi părerilor se impune ca în membri să se deştepte simţul şi spiritul de disciplină. Fără disciplină, fără supunere la o autoruitate conducătoare, nu se poate ajunge la nimic, mai ales unde este vorba de a conduce mulţimi. Pe drept se spune, că nu armata cea mai numeroasă, ci cea mai bine disciplinată câştigă biruinţa. Disciplina şi supunerea se recere şi în Acţiunea Catolică, cu riscul de a nu ajunge la nimic.

Cei trei mari duşmani ai ordinii şi disciplinei într-o societate sunt:

a) amorul propriu sau trufia individuală, b) hiperzelul şi c) mândria locală sau patriotismul local.

a) Amorul propriu este ţinerea cu încăpăţânare la părerile proprii, pentru ca să nu triumfe părerile şi vederile altuia. Acesta e un spirit foarte păgubitor pentru orice asociaţie şi produce numai scârbă şi descurajare în ceilalţi membri. De aceea în discuţie trebuie să se păstreze calmul întotodeauna şi iubirea de adevăr; nu trebuie să se combată o părere numai pentru că ea vine de la cineva, ci trebuie să se aibă în vedere întotdeauna binele şi respectul societăţii.

b) Hiperzelul încă poate produce rău incalculabil şi de multe ori ireparabil într-o Asociaţie, mai ales dacă el se arată în membri faţă de conducătorii locali, ori între vreo organizaţie locală şi centru. Trebuie fiecare organizaţie locală să se străduiască a dezvolta maximul de activitate pentru întărirea organizaţiei, dar în fixarea mijloacelor să nu se piardă din vedere cumpătul şi prudenţa, iar mijloacele să nu fie niciodată neaprobate de conducerea diecezană ori centrală.

c) Patriotismul local al unor organizaţii locale ori regionale încă poate strica mult asociaţiei, dacă se manifestă ca atare. Între diferitele organizaţii nu trebuie să fie nici o emulare iraţională. E bine să se străduiască fiecare organizaţie să fie între cele dintâi, dar nu cu dispreţul celorlalte, ci din spirit şi interes curat faţă de cauză. Numai din activitatea febrilă a părţilor va rezulta înflorirea întregului; dar activitatea tuturor părţilor trebuie să fie în armonie cu a celorlalte părţi. De aceea spiritul bolnăvicios de emulare şi de patriotism local încăpăţânat n-are loc în organizaţiile cu spirit şi râvnă sănătoasă.

Lucrând în spiritul acestor cerinţe esenţiale, Agru ca Acţiune Catolică la noi va progresa şi se va dezvolta.

CAPITOLUL VI

Rolul clerului în A.G.R.U. ca Acţiunea Catolică

S-a spus în definiţia Agrului ca Acţiunea Catolică (vezi cap. I) că Agrul este un Apostolat al laicilor, al mirenilor catolici, pentru reîncreştinarea societăţii; dat tot acolo s-a spus, că mirenii acest apostolat al lor îl dezvoltă “în directă atârnare de ierarhia bisericească”. Prin urmare trebuie să fie o strânsă colaborare între Agru şi ierarhie, care dă directivele şi inspiră mereu zelul necesar pentru o lucrare grea şi îndelungată. Niciodată nu se va putea întâmpla ca Agrul ca Acţiunea Catolică să întreprindă ceva ce n-ar putea avea aprobarea sau asentimentul autorităţii bisericeşti: aceasta urmează în mod firesc din firea Agrului ca apostolat mirean în slujba bisericii. De aceea are ierarhia bisericească pe lângă fiecare organ al Agrului (Comitet central, Comitet diecezan, Comitet parohial) delegat în mod statutar câte un reprezentant al său, numit consilier cleric sau asistent eclesiastic (v. art. 20,22 şi 24 din Statutele Agrului; parohul local, ce-i drept, în Statutele A.G.R.U.-lui nu se numeşte asistent sau consilier, ci membru de drept, dar e evident că are acelaşi rol ca şi asistenţii de pe lângă comitetele mai înalte), deoarece nu se poate concepe organizaţie religioasă catolică fără asistent eclesiastic ca îndrumător, supraveghetor, ba chiar inspiratior al întregii activităţi a ei. Aşa este la toate organizaţiile de caracter religios din străinătate, fie ele ale bărbaţilor, femeilor, tinerilor, ori fetelor.

Asistentul eclesiastic este organul de legătură între organizaţie şi Biserică, pe care o reprezintă. Aşa este aceasta şi la Agru.

Clerul are, prin urmare, nu numai datoria, ci şi dreptul său foarte apropiat de a se ocupa cu organizarea Agrului. Ba concursul clerului e chiar necesar, fără de care nu ne putem închipui cum ar putea exista un Agru.

Acest concurs al clerului la activitatea Acţiunii Catolice îl fac necesar următoarele motive:

a) În mijlocul Agrului preotul este izvorul împărţitor de daruri cereşti, prin administratrea sfintelor Taine şi prin săvârşirea rugăciunilor şi a devoţiunilor necesare în cadrele organizaţiei, fără de care daruri rămâne stearpă orice organizaţie şi activitate religioasă.

b) Preotul este chezăşia ortodoxiei în spiritul şi activitatea organizaţiei. Prezenţa lui e o garanţie, că toată activitatea organizaţiei se va dezvolta în spirit sănătos religios şi bisericesc şi nu va devia nici o iotă de la directivele generale, după care trebuie să se dezvolte un apostolat laic creştinesc.

c) Clerul fiind interpretul autentic şi învăţătorul competent al învăţăturii creştine, prezenţa lui e absolut necesară în mijlocul organizaţiei mireneşti, unde el trezeşte, luminează, lămureşte şi întăreşte conştiinţa membrilor. Mirenii pot face foarte mult prin activitatea lor în favorul afirmării principiilor creştine, dar numai la lumina proiectată în calea activităţii lor de membrii clerului din păstorire pot găsi calea activităţii drepte.

d) Preoţii trebuie să fie în rândurile cele dintâi ale celor zeloşi, ale celor harnici, de-o parte fiindcă aceasta o cere oficiul lor pastoral, iar de altă parte datoria de a premerge cu exemplul bun pentru laici. Dacă mirenii vor vedea că preotul nu se însufleţeşte pentru ideea Agrului, nu se interesează, nu face propagandă, ori e chiar ostil ideii şi mişcării, mirenii, cei mai buni se vor descuraja, ori vor crede că mişcarea e zadarnică şi fără rost.

e) Mai e un motiv. Agrul trebuie să funcţioneze în cadrele parohiei, membrii lui trebuie să fie credincioşii unei parohii, care formează o organizaţie parohială, locală. Dar în parohie autoritatea religioasă, care are jurisdicţia asupra parohiei, e parohul – preot, fără al cărui consimţământ şi concurs nici nu se poate, nici nu e iertat, să funcţioneze nici o organizaţie religioasă. Prin urmare, colaborarea strânsă cu parohul este absolut necesară şi obligatorie.

Dacă aşa se prezintă, de o parte, necesitatea concursului preoţilor la organizarea şi activitatea Agrului, de altă parte apoi preoţii sunt datori a se interesa de Agru şi a-i da tot concursul lor. Sunt datori, deoarece Acţiunea Catolică, organizarea mirenilor în vederea restaurării vieţii creştine între oameni şi a împlinirii mai cu conştiinţă a datoriilor de creştin, se ţine de oficiul pastoral al preoţimii. Sunt datori, deoarece pontificii romani şi autorităţile particulare bisericeşti, îi obligă pe preoţi a mişca totul, pentru ca această renaştere sufletească să poată deveni o realitate. Actualul Papă Pius al XI-lea în enciclica sa Ubi arcano Dei vorbind despre dezvoltarea asociaţiilor catolice, a declarat că Acţiunea Catolică şi toate organizaţiile religioase “aparţin în mod neîndoios de oficiul pastoral al preoţilor şi de viaţa creştinească; de aceste asociaţii e legată în mod infailibil restaurarea împărăţiei lui Cristos între oameni şi aşezarea acelei păci, care este caracteristică împărăţiei lui Cristos: Pax Christi in regno Christi: Pacea lui Cristos în împărăţia lui Cristos”. Preoţimea nu poate rămâne impasibilă faţă de  atare declaraţii şi constatări. Aşadar activitatea pastorală pe terenul asociaţiilor şi mai ales al Agrului ca Acţiune Catolică nu e o chestie de sfat, ci o poruncă, o datorie.

Asistentul eclesiastic

În Agru ca Acţiune Catolică preoţii neparohi îşi îndeplinesc datoria luând parte la întreaga mişcare prin sfaturi, interes şi sprijin efectiv dat preoţilor parohi, ca cei mai asidui şi mai binevoitori membri ai Agrului. Preoţii parohi însă au drepturi şi datorii mai strânse: ei împlinesc din oficiu funcţia de asistent eclesiastic al organizaţiei. Vom vorbi despre rolul şi însuşirile unui bun asistent eclesiastic într-o organizaţie catolică, mai ales în Agru.

1. Asistentul eclesiastic nu este nici preşedintele (deşi conform statutelor şi preoţii membri pot fi aleşi în orice funcţie statutară), nici conducătorul, nici directorul efectiv al asociaţiei catolice. Într-o asociaţie religioasă de pietate şi de educaţie creştină (de ex. Reuniuni Mariane, patronate etc.) preotul e directorul, e preşedintele bisericesc, el directivează şi conduce, sub control propriu şi pe răspunderea lui, întreaga activitate a societăţii; dar în Agru, care este o asociaţie de mireni adulţi, cu scop de apostolat public şi social, preotul are rol numai de asistent, rol ce va reieşi mai bine din cele ce vom spune mai jos. În Agru lucrează mirenii sub conducerea şi controlul mai depărtat al asistentului, în asociaţia religioasă partea leului o are preotul prin munca, activitatea şi controlul său, precum el are şi răspunderea întregă a activităţii. Şi prin aceasta se învederează deosebirea dintre Agru şi Asociaţiile pur religioase.

Evident, că până ce vom avea şi noi dintre mirenii noştri oameni formaţi, care să priceapă clar şi bine rosturile Agrului şi mecanismul lui de funcţionar, preotul în Agru va fi mai mult decât un simplu asistent îndrumător şi coordonator de la distanţă; el va trebui să facă aproape totul, el va mişca toate, el va deştepta interes în toţi faţă de Agru, el va ţine conferinţe, prelegeni, expuneri, cât de des, căutându-şi, bineînţeles, şi formându-şi de la început colaboratori dintre mireni, care apoi mai târziu vor putea conduce ei singuri Agrul lucrând şi propagând, iar el, preotul, îşi va lua locul şi rolul de simplu asistent eclesiastic, îndrumător şi însufleţitor, aşa după cum cere natura lucrului.

Prin cele expuse aici în punctul 1 am arătat ce nu este asistentul eclesiastic, în cele ce urmează vom arăta ce este.

2. Asistentul eclsiastic, adică parohul, în organizaţiile parohiale şi consilierul cleric în celelalte comitete, e reprezentantul autorizat al ierarhiei bisericeşti, care-l şi numeşte. În organizaţiile de la oraşe, unde sunt mai mulţi preoţi şi unde parohii, ar fi ultra ocupaţi cu agendele parohiale, încât n-ar avea timpul necesar să se ocupe mai intensiv şi cu organizaţia Agrului, Ordinariatul poate constitui şi pe alt preot de asistent eclesiastic pe lângă organizaţia parohială, care preot însă, pe lângă o cuvenită autonomie, va trebui să lucreze în bună armonie cu parohul, care este şi rămâne singurul reprezentant de drept al parohiei pe teritorul ei.

3. Fiind asistentul eclesiastic reprezentantul legal al autorităţii bisericeşti în sânul Agrului, el e şi paznicul sigur şi vigilent al adevărurilor de credinţă şi al principiilor de morală, precum şi al directivelor generale date de autorităţile superioare bisericeşti, de care va avea grijă să nu se vateme întru nimic şi să fie mereu şi în toate observate întocmai. Într-o asociaţie bine condusă şi bine disciplinată nu se va întâmpla ca aceste principii şi adevăruri să se vateme intenţionat, dar dacă totuşi ar putea interveni ceva, fie din rea fie din bunăvoinţă, ce n-ar fi exact în conformitate                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             cu acele adevăruri, principii şi directive, asistentul eclesiastic va atenţiona, cu toată bunăvoinţa şi seriozitatea, pe conducătorii Agrului, de cu bună vreme, încercând a-i convinge să renunţe la planurile ori măsurile lor, pentru ca să nu-l pună în neplăcuta situaţie de a trebui să uzeze de dreptul său de veto, drept ce i-l acordă toate Statulele (vezi şi art. 20 şi 22. ale Stat Agrului, unde despre consilier, înţelege asistent eclesiastic, se zice: ,,În chestiuni religioase numai de comun acord cu acest consilier se pot lua hotărâri”. Materia de ,,religioasă” este destul de vagă şi generală, dar se înţelege prin ea după uzul comun: materie de credinţă, morală şi de disciplină bisericească). De acest drept al său asistentul va uza numai ca de ultimul mijloc de rezistenţă.

4. Asistentul eclesiastic este sfetnicul, consilierul firesc şi legal al asociaţiei şi al organelor ei. De aceea prezidiul nu va iniţia nici o idee, nu va propune spre deliberare nici o chestiune, până ce n-a luat în prealabil avizul şi sfatul asistentului, care însă nu va fi prea rigid în pretinderea şi deprinderea drepturilor sale, ci va lăsa ca chestiunile propuse să se dezbată pe larg de către membrii organelor asociaţiei, încât el să nu apară o piedică, ci mai vârtos un puternic sprijin al activităţii dezvoltate de membri. Dar prezidiul, de altă parte, nu va lua nici o măsură, nici Comitetul nu va vota nici o chestiune, fără asentimentul asistentului. (Tocmai pentru rolul acesta de sfetnic permanent şi în toate, ce trebuie să-l aibă asistentul eclesiaslic şi pe lângă Comitetul Central, e bine ca ori asistentul să fie din localitatea unde Comitetul central îşi are sediul, ori Comitetul să fie unde e autoritatea mai înaltă bisericească, pe de o parte deoarece comitetul în multe măsuri de luat are să ia părerea asistentului, iar de altă parte luarea acestui aviz în scris e prea anevoioasă. În Acţiunea Catolică din Apus aşa e).

Tot pentru rolul înalt, ridicat peste toate părţile şi discuţiile, ce-l are asistentul în organizaţiile catolice, el nici n-ar trebui să aibă vot deliberativ în şedinţele comitetului, deoarece votul lui consultativ echivalează cu voturile tuturor; fără votul lui prealabil nici nu se pot pune chestiuni pe tapet şi la ordinea de zi, dar încolo în discutarea detaliilor asistentul n-are de ce se amesteca; părerile şi directivele lui sunt principiale; detaliile nu-l interesează, acestea le lasă în atribuţia comitetelor.

5. Din cele spuse până acum despre drepturile şi atribuţiile asistentului eclesiastic în Agru apare, că asistentul e chiar sufletul, creierul şi inima organizaţiei. El trebuie să ştie deştepta energii şi interes în toţi, trebuie să ştie da idei şi forme de a le realiza; el trebuie să ştie sta în ajutorul tuturor funcţionarilor, dar de apărut şi de asumat roluri îi va lăsa pe ei să apară, să-şi asume roluri; prin aceasta-i ambiţionează şi-i însufleţeşte mai mult pentru organizaţie.

Asistentul trebuie să se ştie feri de două extreme: de a fi el totul şi de a nu face nimic. Dacă el e stăpânit de o ambiţie fudulă, voind să apară tot el, omoară ambiţia şi interesul bun în alţii; de aceea el trebuie să mişte toate, să ştie forma executanţi şi colaboratoni, dar el să rămână în umbră, după culise. De altă parte dezinteresarea asistentului e în stare să omoare o asociaţie în curând, ori s-o lase să existe numai pe hârtie; dacă asistentul nu se va mişca şi nu va mişca, cine va duce cauza Agrului înainte; cine să fie cel ce se va însufleţi de cauza Agrului? Vedem deci ce rol însemnat şi necesar are asistentul eclesiastic pe lângă asociaţiile mireneşti: fără el nu există, nu funcţionează, ori funcţionează în direcţie greşită.

6. Un ultim şi important rol al asistentului eclesiastic este acela de a forma conştiinţele membrilor în general şi al celor din Comitet în special. E lucru prea cunoscut, că fără soldaţi bine echipaţi şi bine pregătiţi sufleteşte nu poţi spera biruinţă; astfel şi în Agru, de nu va fi bine formată conştiinţa şi convingerea membrilor şi mai ales a conducătorilor, toată activitatea va stagna,  deoarece membrii şi conducători nu vor arăta nici un interes pentru scopurile Agrului, deoarece nu le vor înţelege rostul şi însemnătatea. De aceea asistentul eclesiastic cu vreme şi fără de vreme, în conversaţia particulară, prin conferinţe, prin prelegeri şi prin alte mijloace ce-i vor sta la îndemână, se va strădui să formeze mereu conştiinţa membrilor din organizaţia sa, deoarece fără această formare de conştiinţă nimic nu se poate întreprinde, nimic nu se poate realiza, nimic nu se poate lucra. Aici asistentul eclesiastic are un rol foarte important şi foarte obositor, pe care numai inspirându-se din marile idealuri ale apostolilor adevăraţi, va putea să-l îndeplineasă cum trebuie.

Calităţile unui asistent bun

Datoriile ce le are asistentul în Agru şi în orice asociaţie în general, ne duc în mod firesc să amintim ceva şi despre însuşirile sau calităţile ce trebuie să le aibă un asistent bun şi adevărat. El trebuie să aibă calităţi naturale sau înnăscute, şi calităţi câştigate. Cele câştigate sunt intelectuale şi morale.

Între calităţile naturale ale asistentului bun amintim: să fie o fire sociabilă, veselă, să fie de temperament blând, să aibă spirit de iniţiativă, curaj de a înfrunta piedici de orice natură, – toate lucrurile mari au avut începuturi modeste, – să aibă şi o inteligenţă

pătrunzătoare, vie şi elastică. Fericit e asistentul care dispune de aceste resurse naturale.

Dar cel ce nu le are pe toate, ori nu în grad dezvoltat, nu trebuie să dispere, deoarece prin tărie de voinţă şi le poate câştiga; pentru Cristos şi cauza lui ce nu-i în stare să facă şi să suporte omul? Deci fiecare preot trebuie să se străduiască a satisface acestor cerinţe după ale lui puteri, cerând  lumină de la Dumnezeu.

Între calităţile intelectuale trebuie să aibă: o suficientă pregătire teologică şi apologetică, măcar cunoştinţe elementare în chestiuni şi probleme sociale; să aibă şi o suficientă cultură tehnică, adică să cunoască modul de organizare a asociaţiilor creştine catolice, natura, scopurile, mijloacele lor de activitate; să aibă apoi şi o suficientă pregătire pedagogică: trebuie să fii bun pedagog să ştii lucra cu oameni şi a-i conduce, mai ales în zilele de azi când oamenii sunt aşa simţitori, emancipaţi şi ambiţioşi. Lipsa de simţ pedagogic şi de o anumită diplomaţie prudentă, zădărniceşte multă trudă şi multe intenţii bune. Deci tact, prudenţă şi înţelepciune!

Importante sunt în asistentul eclesiastic şi însuşirile morale. –

Asistentul bun va fi bun şi familiar cu toţi, fără deosebire de vârstă, sex, ori poziţie socială; va da tuturor atenţia şi cinstea cuvenită, tuturor toate făcându-se; bucurându-se cu cel ce se bucură şi întristându-se cu cei întristaţi. – Inima lui va arde de un adevărat zel apostolic izvorât dintr-o adevărată iubire a lui Dumnezeu şi de suflete. – Oficiul lui îi reclamă un continuu şi prompt spirit de sacrificiu în muncă, timp şi, câteodată, şi în bani, pentru a mişca şi pe alţii prin pilda sa, el cel dintâi. Spirit de sacrificiu îi trebuie şi când vede că ostenelele sale nu aduc rod momentan, când în loc de recunoştinţă are parte de bârfeli, de învidii şi intrigi. El trebuie să stea tare lângă Cristos şi în Cristos, care-l întăreşte în toate neajunsurile şi mâhnirile. – Peste toate însuşirile şi calităţile lui trebuie să se reverse acel spirit supranatural, prin care totul speră şi aşteaptă de la Dumnezeu; asistentul bun nu se simte singur niciodată, ci pe Dumnezeu totdeauna-l ştie cu sine. De aceea el se va ruga mult şi totdeauna, căci fără rugăciune nu-i graţie, nu-i ajutor de la Domnul, iar fără ajutorul lui Dumnezeu nimic satornic nu putem face. Aceasta trebuie să fie pentru asistent o dogmă vie. Departe de el acel naturalism modern, numit şi erezia acţiunii, care totul speră de la sine şi de la puterile sale proprii. Asistentul bun va fi călăuzit de regula sfinţilor, care lucrau aşa ca şi cum totul ar depinde de dânşii şi se rugau ca şi cum totul ar depinde numai de Dumnezeu. Acest spirit supranatural al credinţei şi al speranţei este coroana virtuţilor unui asistent bun şi caracteristică specială a operelor de activitate catolică; el este şi chezăşia izbânzii şi a trăiniciei lor.

CAPITOLUL VII

 

Diferitele organizaţii ale Acţiunii Catolice

 

Acţiunea Catolică poate fi considerată ca un organism complex, compus din mai multe organizaţii pe sexe, pe vârste, ba şi pe profesiuni. De fapt Acţiunea Catolică Italiană, care poate fi considerată ca model de organizare a Acţiunii Catolice, se compune din următoarele organizaţii naţionale (pe ţară):

1. Federaţia Italiană a Bărbaţilor Catolici.

2. Societatea Tinerimii Catolice Italiene.

3. Federaţia Universitarilor Catolici Italieni.

4. Uniunea Femeilor Catolice Italiene.

Aceasta din urmă are alte trei subdiviziuni:

a) Uniunea Doamnelor Catolice Italiene

b) Tinerimea feminină Catolică Italiană şi

c) Universitarele Catolice Italiene.

Toate aceste organizaţii, ce compun Acţiunea Catolică Italiană, întru realizarea scopurilor lor speciale, (adică în formarea şi deprinderea drepturilor şi datoriilor speciale ca bărbaţi, tineri, femei, fete, universitari, universitare în cadrele Acţiuni Catolice), au o anumită autonomie, cu organe de conducere speciale, proprii, la centru, în dieceze şi în parohii, iar în cele ce se ţin de scopurile generale ale Acţiunii Catolice, comune pentru toţi şi pentru toate organizaţiile, stau sub conducerea unor organe generale de coordonare ale Acţiunii Catolice.

Pentru a cunoaşte mai bine mecanismul de funcţionare al Acţiunii Catolice, vom da aici, pe scurt, câteva cunoştinţe despre organizaţiile speciale ale Acţiunii Catolice apoi vom arăta şi organele generale de coordonare şi conducere ale întrgii Acţiuni Catolice compusă din cele 4 organizaţii speciale naţionale.

A) Organizaţiile speciale ale Acţiunii Catolice

I. Federaţiunea bărbaţilor Catolici

 

1) Membrii. Membrii ai F.B.C. pot fi toţi bărbaţii de religie catolică, căsătoriţi ori văduvi. Celibii până la 35 ani aparţin Cercului Tinerimii Catolice; iar cu 35 ani împliniţi trec în Federaţia B.C.

Din punct de vedere moral, din partea membrilor se cere numai să dea dovadă că acceptă programul şi scopurile Federaţiei, se supun directivelor date de organele de conducere şi disciplinei comune.

Prin urmare pot fi membri în ea bărbaţi de orice colorit politic, social şi profesional. Pe lângă condiţiile de mai sus, nimeni nu e împiedicat a face parte din ea.

2. Organele ei. Cel puţin 10 bărbaţi formează o uniune (grup) sau secţie parohială cu un comitet corespunzător. Cel puţin 5 secţiuni (uniuni) parohiale fomează un Centru Diecezan (organizaţie diecezană) cu un Consiliu Diecezan constătător dintr-un preşedinte, mai mulţi membri şi un asistent eclesiastic diecezan.

Peste toate organizaţiile diecezane este Consiliul Naţional al Federaţiei B.C. compus dintr-un preşedinte naţional numit de Sf. Părinte, din câte un reprezentant al Centrelor Diecezane, din câte un reprezentant al regiunilor şi din 6 membri aleşi de Adunarea Naţională tot la doi ani şi un asistent eclesiastic general.

Adunarea Naţională se compune din preşedinţii tuturor Centrelor Diecezane şi se adună tot la doi ani.

3. Programul Fedraţiei B. Catolici se poate cuprinde în trei puncte:

a) perfecţionarea religioasă-morală a membrilor, cu specială consideraţie la condiţiile lor sociale şi familiare;

b) formarea socială şi civilă a membrilor la lumina principiilor Bisericii;

c) apstolat social ce se deprinde: a) prin activitate de difuzare şi defensivă a pnincipiilor catolice, b) prin participare activă la toate mişcările menite a lărgi şi întări viaţa parohială a membrilor.

 

II. Societatea Tinerimii Catolice It.

 

1. Organele de conducere ale S.T.C.I. sunt:

a) Consiliul Superior, compus din delegaţii diferitelor regiuni şi din opt consilieri aleşi de Adunarea Generală a Societăţii. La şedinţele Consiliului e invitat şi preşedintele Federaţiei Bărbaţilor. Consiliul Superior este asistat de un Asistent Eclesiastic şi de doi Vice-Asistenţi numiţi de Sf. Părinte.

b) Adunarea Generală se compune din toţi membrii Consiliului superior şi din preşedinţii Consiliilor Diecezane. Se adună tot la doi ani.

c) Consiliul Diecezan e compus din preşedinţii Cercurilor Tinerimii C.I. Are un Asistent eclesiastic numit de episcopul locului.

d) Celulele Societăţii Tinerimii C.I. se numesc Cercurile Tinerimii C.I. şi sunt organizate pe parohii. Evident, că aici e vorba de Tinerimea locală, de aceeaşi profesie.

2. Membrii Cercurilor T.C.I. se împart în două secţiuni: Membrii activi şi membrii aspiranţi.

Secţia aspiranţilor cuprinde tineri de la 10 la 15 ani. Secţia activilor de la 15 la 35. Cei căsătoriţi trec în Federaţia Bărbaţilor şi înainte de această vârstă. Celibii numai după al 35-lea an.

Secţia aspiranţilor e condusă direct de Asistentul eclesiastic al Cercului în calitate de Director, care-şi alege dintre băieţi secretar, casier şi alţi slujbaşi trebuincioşi.

Membrii aspiranţi pot face parte şi din alte organizaţii religioase, Congregaţii Mariane etc.

Cercurile T.C. Pot fi omogene şi mixte, adică cuprinzând tineri de aceeaşi stare socială, ori de stări şi condiţii sociale deosebite. Unde împrejurările o cer, se pot înfiinţa şi cercuri omogene. Pentru elevii diferitelor şcoli va fi însă necesară înfiinţarea secţiilor pe feluri de şcoli.

3. Scopurile speciale ale Societăţii T. C. sunt acestea:

a) formarea religioasă-morală, socială şi culturală a tineretului, pentru a-l pregăti la deprinderea religiei în viaţa individuală, familiară şi socială;

b) apărarea tineretului de diferitele primejdii, ce-i ameninţă credinţa şi moravurile;

c) apostolat social conform naturii şi putinţei tineretului;

d) deprinderea tineretului în rolul lui de avanposturi ale Acţiunii Catolice.

Va înţelege oricine importanţa acestor scopuri.

4. Mijloace de realizare ale acestor scopuri:

a) Pentru formarea religioasă: funcţiunile liturgice (sfânta Liturghie comună cântată de ei, oră de adoraţie, participare la procesiuni, misiuni, predici, exerciţii spirituale), mărturisiri, cuminecări benevole nu forţate etc.

b) Pentru formarea morală: afară de mijloacele religioase sunt: tratarea individuală a fiecărui membru din partea asistentului, ferirea de primejdii; distracţiile oneste, prelegeri, conferinţe despre subiecte morale, etc, etc.

Un lucru ce se deprinde cu bun rezultat în asociaţiile tinereşti din străinătate este şi îndemnul la economii particualre în casete proprii ori comune, unde membrul îşi depune săptămânal micile sale economii.

c) Pentru formarea socială: tratarea verbală a diferitelor evenimente ocazionale: manifestaţii publice, cazuri de omoruri, dueluri, vreo lege votată, alegeri etc.; în legătură cu acestea va putea asistentul pune în lumină clară principiile moralei creştine; – conferinţe despre diferitele subiecte de ordin public, (problema muncitorească, democraţia, liberalismul, socialismul, etc. libertatea Bisericii, şcoala confesională etc.); – răspândirea cărţilor de specialitate între ei.

d) Pentru formarea cultural-religioasă să se ţină cursuri săptămânale de catehism, – concursuri în scris la studiul religiei între elevii dintr-o localitate şi din diferite localităţi, – redactarea unei reviste pentru tineret, înfiinţarea unei biblioteci potrivite, – filme, excursii instructive etc.

e) Un mijloc potrivit pentru ocuparea tineretului sunt şi distracţiile oneste, care îl protejează şi îl atrag. Astfel de distracţii pot fi: teatrul format din membrii, serbări, excursii, muzică, (cor, orchestră, fanfară), gimnastică, sport.

Trebuie grijit însă ca toate acestea să nu degenereze în abuzuri păgubitoare moravurilor şi sănătăţii fizice.

f) Pentru apostolatul tineretului se pot introduce: participarea în grup la serviciile divine, purtarea insignei, răspândirea (colportajul) presei bune, acţiune misionară în sate contaminate de secte, acţiune catehetică în ajutorul parohului, asistenţa militarilor prin corespondare cu ei şi împărţire de foi şi reviste bune între ei.

Un asistent eclesiastic ingenios şi zelos va putea inventa şi alte multe mijloace de formare şi activitate în sânul tineretului. A se ocupa de tineret e o misiune nobilă. Cine are tineretul are viitorul.

III. Federaţia Universitarilor Catolici

 

1. Membrii acestei organizaţii sunt toţi studenţii catolici înscrişi la vreo şcoală de grad academic ori universitar. Laureaţii pot rămânea în ea încă trei ani după licenţă ori doctorat. Pentru conducătorii Federaţiei acest termen se poate şi prelungi cu alţi doi sau trei ani.

Federaţia U.C. poate avea o organizaţie locală (un grup) chiar şi în centre neuniversitare dacă se află în aceea localitate 15 membri înscrişi.

2. Organele de conducere ale F.U.C. Sunt:  Preşedenţia Generală şi Adunarea Naţională. – Preşedenţia Generală se compune din preşedintele general numit de Sfântul Părinte pe termen de un an, – din patru consilieri aleşi de Adunarea Naţională şi din Secretarul general ales de Preşedenţie la propunerea Preşedintelui. Consilierii şi secretarul sunt aleşi pe un an.

Preşedenţia Generală este asistată de un eclesiastic numit Asistent eclesiastic general, numit de Sf. Părinte.  –  Adunarea Naţională se compune din membrii  prezidenţei generale şi din preşedinţii tuturor centrelor de organizare.

Universitarele catolice italiene au aceeaşi organizaţie, însă separată de a universitarilor. Au Preşedenţie generală separată şi Adunare Naţională separată compusă la fel şi după aceleaşi norme ca şi organizaţia universitarilor catolici. Au un asistent eclesiastic aparte.

Programul lor cultural şi tehnic îl dezvoltă însă în coloborare cu universitarii catolici. În acest scop cele două organizaţii, a studenţilor şi a studentelor catolice au două organe comune: Consiliul superior şi Adunarea Federală. – Consiliul superior al F.U.C.I se compune din cele două Preşedenţii Generale, iar Adunarea Federală din cele două Adunări Naţionale.– Interesele comune ale universitarilor catolici în faţa autorităţilor academice şi civile le reprezintă aceste organe comune. – Motto-ul comun al celor două organizaţii este: Credinţă, Ştiinţă, Patrie. Al universitarilor e: Fortes in fide (tari în credinţă).

Organele comune au să se îngrijească anual de întrunirea unui Congres Naţional al U.C.I. şi de redactarea în comun al unui organ al lor („Studium”).

3. Programul de activitate al Federaţiei Universitarilor Catolici It. este:

a) formarea religioasă – morală a membrilor;

b) adecvata lor formare culturală;

c) tutelarea intereselor spirituale, culturale şi profesionale în viaţa universitară;

d) pregătirea viitorilor conducători ai Acţiunii Catolice.

4. Mijloace  de realizare:

ad a) E evident că şi pentru universitari, viitorii intelectuali ai Bisericii, e necesară o intensivă formare religioasă şi morală prin împlinirea conştiincioasă a datoriilor creştineşti (cercetarea în grup a sfintei Liturghii în Dumineci şi sărbători, prin primirea mai deasă a Sfintelor Taine, prin participare la exerciţii spirituale anuale şi ocazionale etc.), prin abţinere de la petreceri, localuri, etc., unde e primejduită moralitatea studenţimii, prin o intensivă educare la curăţia inimii şi a sufletului.

ad b) Formarea culturală pe teren religios, moral, filosofic şi social se impune pentru studenţi, deoarece, de o parte cultura lor religios-ştiinţifică trebuie să ţină pas cu cea profană, de altă parte credinţa lor la Universitate e pusă în mare primejdie prin diferite curente ateiste, materialiste etc., ce le profesează unii profesorii universitari, trufaşi şi dispreţuitori ai religiei şi ai credinţei, ba uneori chiar duşmani ai acestora.

O bună formare cultural-religioasă a universitarilor catolici se poate asigura:

a) prin curs săptămânal de ştiinţă religioasă, cu tendinţă apologetică şi cu discuţii;

b) prin conferinţe sistematice cu subiect religios, social, filosofic, ştiinţific etc.;

c) prin abonamente la reviste catolice;

d) prin crearea unei biblioteci, potrivită trebuinţelor culturale ale studenţilor.

ad c) Pentru apărarea drepturilor conştiinţei şi ale culturii creştine ofensate de unii profesori necredincioşi şi nerespectuoşi ai acelor drepturi, studenţii organizaţi pot lua diferite măsuri de protest îngăduite de legile şi regulamentele universitare.

În cazuri extraordinare pot invita o persoană marcantă a culturii ori ştiinţei religioase, care să ţină o conferinţă, de se poate şi în contradictoriu, asupra punctului de credinţă atacat ori ultragiat.

ad d) Conducătorii Acţiunii Catolice vor avea grijă ca pe studenţi să-i iniţieze şi să-i orienteze asupra problemelor de organizare şi activitatea A.C, pentru ca ieşind din universitate să devină campionii A.C.  în viaţa publică. Cea mai mare piedică de ce Acţiunea Catolică progresează aşa încet chiar şi în ţări catolice, dar mai ales la noi, e că mirenii noştri nu sunt pregătiţi îndeajuns pentru scopurile mari şi vaste ale Acţiunii Catolice. Deci formarea oamenilor e de o primordială însemnătate în întreaga activitate actuală a Acţiunii noastre.

Universitarii catolici mai pot deprinde şi sub alte forme apostolatul mirean, la care sunt chemaţi în cadrele Acţiunii Catolice. Pot deprinde apostolatul adevărului pe care dânşii-l posedă cu toată siguranţa, apostolat prin care să contamineze cu adevărul posedat de dânşii şi pe alţii cu care trăiesc împreună ori vin în contact. În aceasta privinţă studenţii catolici au un mare rol şi o sublimă misiune: în loc de a se contamina dânşii cu diferite rătăciri, trebuie să pătrundă dânşii cu adevărul lor în sufletele altora. Pot deprinde apoi un apostolat caritativ printre colegi urmând marelui Frederic Ozanam, student şi el, care a înfiinţat printre studenţi Conferenţa sfântului Vincenţiu de Paoli. O secţie asemănătoare ar fi bine să se înfiinţeze în cadrele fiecărei organizaţii studenţeşti, ori ceva similar.

În sfârşit dovada spiritului de adevărat student creştin este apostolatul exemplului. Mult bine pot face studenţii cu vorba, dar mai mult pot cu pilda vieţii. Relele ce le pricinuiesc mulţi studenţi colegilor lor mai mici prin viaţa lor slabă şi uşuratică, trebuie să o repare studenţii conştiincioşi prin pilda vieţii lor.

IV. Uniunea Femeilor Catolice.

Cei ce s-au ocupat cu organizarea Acţiunii Catolice au înţeles de la început, că femeia trebuie să aibă un mare rol în restaurarea morală a societăţii, scop primordial al A.C. De-o parte, deoarece femeia are o influenţă covârşitoare asupra mersului şi a moralităţii vieţii sociale şi familiare, de altă parte organizaţiilor similare ale taberelor duşmane concepţiei creştine trebuia să se răspundă cu organizarea puternică a femeii creştine şi, în sfârşit, s-a constatat că femeia, care poate fi spre munca şi mântuirea societăţii, la rândul ei, mai uşor poate fi salvată prin femeie. Înşirarea elementului femeiesc în rândurile luptătorilor de elită ale Acţiuni Catolice este un lucru necesar. Se poate spune chiar, că reuşita izbânzii A.C. e sortită spre pieire de la început fără colaborarea efectivă a femeii la realizarea scopurilor ei. De altfel apostolatul femeiesc în istoria Bisericii creştine nici nu este lucru nou, deoarece era apostolică şi următoarele epoci ale istoriei bisericeşti cunosc extraordinare cazuri de apostolat în rândurile femeilor creştine.

Organizaţia femeilor catolice în cadrele Acţiunii Catolice din Italia are trei ramificaţii:

a) Uniunea Femeilor Catolice (pentru femeile propriu -zise, mame de familie),        .

b) Tinerimea feminină catolică italiană şi

c) Universitarele catolice Italiene.

Aceste trei ramificaţii sunt conduse conform statutelor lor proprii de organe speciale locale, diecezane şi generale; au însă şi un organ superior comun, care e: Oficiul Central de preşedenţie. Acesta e ajutat în conducerea Uniunii de Consiliul dirigent şi de Oficiile de preşedenţie diecezane.

Oficiul Central al Preşedenţiei e compus: din Preşedinta generală a Uniunii F. C.I. numită de Sf. Părinte, din cele trei Preşedinte generale ale celor trei ramuri care sunt totodată din oficiu şi vicepreşedintele Uniunii, din cele trei vicepreşedinte ale celor trei ramuri, din secretara generală şi din casiera generală.

Oficiul C. de Preşedenţie poate avea şi alte membre cooptate.

Consiliul dirigent, care încă e un organ superior comun, e compus din: membrii Oficiului Central al Preşedenţiei, din Consiliile superioare ale celor trei ramificaţii şi din alte 8 membre alese de Oficiul Central de Preşedenţie.

Atât Oficiul Central de preşedenţie cât şi fiecare Consiliu superior al celor trei ramuri, sunt asistate de câte un asistent eclesiastic numiţi direct de Sfântul Scaun.

Afară de organele acestea comune generale, Uniunea mai are şi organe comune diecezane, cum sunt:

Oficiul diecezan de preşedenţie compus din preşedinta diecezană a Uniunii Femeilor Catolice, din prezidentele diecezane ale celor trei ramuri de organizaţie feminină (femei, tinere, universitare), din vicepreşedintele diecezane ale acesta trei organizaţii, din secretara diecezană a Uniunii şi din casiera diecezană.

Oficiul diecezan, care după cum se vede se compune pe dieceză cum se compune Oficiul Central pe ţară, are şi el un Consiliu dirigent diecezan şi asistent eclesiastic diecezan numit de Episcopul respectiv. Celulele fiecărei organizaţii feminine se numesc cercuri sau grupuri parohiale.

Uniunea mai are în fiecare regiune câte o delegată regională, căreia îi revine datoria de-a organiza şi reprezenta Oficiul Central al Uniunii în diferitele ei ramuri.

Din aceasta se vede ce organism complex este Uniunea Femeilor Catolice în Italia: organe comune generale şi diecezane, organe proprii generale, diecezane şi locale.

Vom aminti câte puţin despre scopul şi organele proprii ale fiecărei ramificaţii de organizaţie feminină.

A) Uniunea Femeilor Catolice Italiene

 

1. Organele de conducere. Uniunea pentru femeile catolice italiene e condusă de un Consiliul Superior propriu ajutat de un Consiliu General propriu.

Consiliul superior e compus din: Preşedintă, vicepreşedintă, secretară, casieră şi cinci membre consfătuitoare, care au rolul de a conduce acţiunea religioasă a femeilor catolice, acţiunea pentru apărarea familiei, acţiunea pentru moralitate, acţiunea educaţiei şi acţiunea economico-socială.

Consiliul superior reprezintă Uniunea femeilor în afară. Are un asistent eclesiastic numit de Sfântul Părinte.

Consiliul General e compus din toţi membrii Consiliului Superior, din delegatele regionale şi din preşedintele Consiliilor diecezane ale femeilor catolice. El se întruneşte tot la trei ani şi dă directive şi descărcare Consiliului superior.

Consiliul Superior conduce Uniunea femeilor prin delegatele regionale şi prin Consiliile diecezane. Delegatele regionale stăruiesc pentru înfiinţarea de grupuri parohiale.

Consiliul diecezan e compus din: preşedinta diecezană, din secretara diecezană, casiera, din cinci membre consiliere încredinţate în dieceză cu cele cinci acţiuni amintite mai sus, din secretara de propagandă, din câţiva membri consultori şi din delegata pentru organizaţia copiilor catolici. Asistentul eclesiastic al Consiliului diecezan e numit de chiriarhul respectiv.

2. Membrele. Membrele Uniunii Femeilor Catolice sunt organizate pe grupuri parohiale. Fiecare membră trebuie să fie înscrisă într-un grup parohial. Pot fi membre ale Uniunii femeilor toate femeile catolice măritate, doctoresele de orice vârstă, cele; nemăritate după anul al 30-lea al vieţii. Membrele Tineretului feminin vin înscrise la Uniunea Femeilor din oficiu, dacă se mărită ori împlinesc 30 de ani ai vieţii.

Femeile catolice italiene au un periodic lunar cu titlul In Alto redactat în Roma (Via Teatro Vallee 20). Prezidenţia Generală mai editează o revistă pentru femei cu titlul: II Solco (Brazda). Femeile catolice sărbătoresc anual: Inima Preasfântă a lui Isus, Catedra  Sf. Petru, Bunavestire, pe sfânta Ecaterina de Sienna şi pe fericita Ana Maria Taigi, câştigând indulgenţele respective.

3. Scopurile speciale ale Asociaţiei femeilor catolice:

a) Dezvoltarea conştiinţei religioase atât de necesară pentru a-şi putea împlini datoria de mamă şi femeie creştină;

b) formarea familiară cu privire la datoriile de mamă, şi de conducere a familiei;

c) formarea socială cu privire la situaţia socială actuală a femeii;

d) apostolat social ce se deprinde îndeosebi prin apărarea moralităţii publice şi prin opere de asistenţă socială.

4. Mijloace de realizare:

a) pentru perfecţionarea în cele religioase se prescrie: evlavia euharistică (cercetarea zilnică a Preasfântului Sacrament, împărtăşire deasă, chiar zilnică), evlavie către Preacurata Fecioară, pildă luminoasă de mamă şi soţie, cultură religioasă, prin lectură din paginile alese ale Sfintei Scripturi, din vieţile sfinţilor, din istoria bisericească, instrucţiuni liturgice, dar mai ales prin participare la catehismul săptămânal.

b) Pentru formarea familiară: aceasta se realizează arătând femeilor ce datorii au ca soţii, ca mame, ca educatoare ale copiilor, şi ca gospodine.

Ca soţii trebuie să cunoască natura şi sfinţenia căsătoriei, care e una şi nedespărţită, scopurile şi legile ei, greutăţile ei, datoriile împrumutate ale soţilor de căsătorie etc.

Ca mame trebuie să ştie că adevărata misiune a femeii e să fie mamă, să cunoască sublimitatea acestei misiuni şi datoriile inerente şi marea răspundere.

Ca educatoare femeia trebuie să cunoască cel puţin principiile elementare de educaţie morală şi fizică, ceea ce li se poate comunica printr-un curs de pedagogie şi igienă infantilă.

Ca gospodine femeile trebuie să cunoască unele noţiuni elementare de igienă familiară, de economie domestică, de prevedere şi altele.

c) Pentru formarea socială a femeii va trebui instruită femeia, arătându-i cum este a se rezolva la lumina principiilor creştine problema feministă, ca să nu ajungă şi femeile noastre, creştine în apele tulburi ale unui feminism exagerat şi necreştinesc Va trebui iniţiată şi orientată femeia asupra problemelor naţionale ce o privesc şi pe ea: de ex. asupra legii matrimoniale, legilor privitoare la familie, maternitate, protecţia minorilor, asupra legilor şcolare etc. Vor trebui pregătite să se folosească bine de drepturile lor cetăţeneşti ce eventual le-ar avea, de ex. drept de vot etc. Vor trebui instruite asupra principalelor chestiuni economice ce privesc sexul lor, cum e lucrul femeilor muncitoare, lucrul la domiciliu etc., probleme de moralitate, beneficenţă, asistenţă socială etc. Un vast câmp li se deschide femeilor, mai ales celor nemăritate, pe terenul apostolatului social religios, cum e: să fie informatoarele parohilor despre tot ce se petrece în raza parohiilor, colportaj, naşteri, asistenţă, copii părăsiţi, catehism etc. Curăţirea şi înfrumuseţarea bisericilor, a lenjeriei bisericeşti etc. împăcare de duşmănii, sistarea concubinajelor civile, patronaje, supravegherea vitrinelor obscene, vizitarea celor din închisori, a femeilor pierdute etc. etc. Mult poate face un suflet nobil de femeie cu zel şi cu iubire pentru Cristos şi pentru suflete.

 

B) Tinerimea Feminină Catolică

 

1. Trei secţiuni. Tinerimea Feminină Catolică It. se compune din grupuri parohiale, în care intră toate fetele de pe teritoriul parohiei până la vârsta de 35 ani. Fiecare grup parohial poate avea însă trei secţiuni, după vârstă:

a) de la 6 – 12 ani secţiunea copilelor numite Benjamine,

b) de la 12 – 15 secţia aspirantelor şi în sfârşit

c) de la 15 – 35 ani membrele efective. După vârsta de 35 ani, membrele nemăritate trec la Uniunea femeilor; cele măritate de la data când s-au măritat.

Universitarele catolice fac parte din Asociaţia Universitarelor, dar pot fi simultan membre şi în As. Tinerimii feminine.

Grupurile Tinerimii Feminine Catolice, se pot constitui pe profesiuni, aşa că fiecare grup parohial să aibă mai multe subsecţii pe profesiuni, de ex: subsecţia laureatelor, profesoarelor, studentelor, funcţionarelor, muncitoarelor, domnişoarelor etc. Dar unde numai se poate, fără mari inconveniente, în scopul penetraţiunii reciproce, e bine să fie grupuri mixte.

2. Organele de conducere ale Tinerimii Feminine Cat. sunt de acelaşi nume ca ale Uniunii femeilor. Consiliu Superior, Consiliul General, Consilii Diecezane, Delegate regionale. Deosebirea e că în Consiliul Superior al Tinerimii feminine şi în Consiliile Diecezane intră şi Delegatele Secţiunii Aspirantelor şi a Benjaminelor, precum şi reprezentantele subsecţiei laureatelor, profesoarelor, studentelor, funcţionarelor, muncitoarelor şi a domnişoarelor. Între consilierele celor două Consilii este, câte una încredinţată cu secretariatul Acţiunii Sociale şi alta cu al Acţiunii Şcolare. În Acţiunea Socială, ca într-un comitet, ce promovează această acţiune sub Conducerea numitei secretare, intră şi delegatele subsecţiei muncitoarelor, funcţionarelor şi domnişoarelor, iar în cea Şcolară intră şi reprezentantele subsecţiei laureatelor, profesoarelor şi a studentelor.

Tinerimea Feminină Catolică Italiană are de patroană pe Preacurata Fecioară Neprihănită, de protectoare pe sfânta Agnes, sfânta Roza de Viterbo, Sfânta Ioana d’Arc; aspirantele au pe sfânta Agnes şi pe sfânta Tereza a Pruncului Isus; Benjaminele pe sfânta Tereza a Pruncului Isus şi pe fericita Imelda.  Întreaga Uniune are de motto: Fortes in fide, iar Tinerimea Feminină motto special: Euharistie, Apostolat, Eroism.

3 Programul de muncă al Tinerimii Feminine Catolice Italiene este:

a) formarea religioasă, intelectuală, morală şi socială a tinerei fete;

b) pregătirea tinerei catolice pentru misiunea de mama, chiar şi numai spirituală, şi

c) apostolat religios-social.

Formarea religioasă ocupă în programul acestei Asociaţii un loc însemnat şi ea se extinde la toate facultăţile sufleteşti ale tinerei fete; minte, voinţă, inimă, sentiment. Formarea culturală stă în a înzestra pe tânăra fată cu un dram de cunoştinţe necesare atât în cultura religioasă cât şi în cea profană. Formarea morală stă îndeosebi în obişnuirea tinerei fete cu virtuţile cele mai proprii ei: smerenia, modestia creştinească şi sfânta curăţie. Formarea socială vizează pregătirea tinerei fete la deprinderea în spirit creştinesc a drepturilor ei civile şi la deprinderea ei în apostolatul social creştin.

Important rol are asociaţia şi în formarea tinerei fete pentru marea misiune a maternităţii, lucru atât de neglijat chiar şi în multe familii creştine. Tânăra fată trebuie să fie informată la timp asupra marilor greutăţi ce o aşteaptă în căsnicie.

Pregătirea tinerelor fete pentru un apostolat religios-social este o caracteristică specială a Tinerimii Feminine Catolice, ce o deosebeşte de alte asociaţii pur religioase.

4. Mijloacele prin care se pot ajunge aceste scopuri sunt:

a) Pentru formarea religioasă: devoţiunile euharistice: comunicări lunare, în grup, mai târziu şi mai dese, zilnice, adorări în grup ale sfintei Euharistii prin care să se obişnuiască membrele la adorări particulare zilnice, meditaţia, examinarea conştiinţei, lectură pioasă, studiul sfintei Liturghii, care să promoveze evlavia liturgică, exerciţii spirituale comune pentru membrele Asociaţiei; devoţiune către Preacurata, către sfintele protectoare. Acestea toate se pot face în comun la răstimpuri mai mari decât cum se obişnuieşte în asociaţiile pur religioase.

b) Pentru formarea intelectuală a tinerelor fete se poate recurge la: lecţii săptămânale de catehism cu discuţii, concursuri catehetice, conferinţe, reviste, cărţi din care se va putea alcătui o bibliotecă a grupului.

c) Pentru formarea morală: e indispensabilă o bună conducere spirituală morală-religioasă, precum şi combaterea tuturor viciilor ce atrag îndeosebi tinerele fete: lectura rea, baluri, excursii şi alte rătăciri. Distracţiile oneste sunt însă permise şi recomandabile. Membrele Asociaţiei tinerelor fete trebuie să considere lozinca lor de Eroism ca o realitate continuă.

d) Pentru formarea socială se vor ţinea conferinţe asupra subiectelor ce pot interesa pe tinerele fete; presă, beneficenţe, activitate caritativă faţă de săraci, bolnavi etc. Iar pentru cea profesională se vor iniţia în ceea ce ţine de profesiunea lor: curs de gospodărie casnică, de croitorie, de menaj, dactilografie etc.

e) O importanţă deosebită trebuie să se pună în Cercurile Tinerimii Feminine pe alegerea carierei, respectiv a statului vieţii. În acest scop conducătoarele Cercurilor şi inspiratorii lor trebuie să cunoască înclinaţiile membrelor spre diferite vocaţii: căsătorie, feciorie în mănăstire, feciorie în lume, dedicarea la opere caritative, de apostolat, de maternitate spirituală. În acest scop foloseşte: mult o bună conducere spirituală, conferinţe despre natura şi datoriile familiei, exerciţii spirituale, cărţi şi broşuri potrivite etc. Conferinţele de acest fel va fi mai potrivit să le ţină persoane de sex feminin, ori şi de sex masculin însă cu mare vază şi autoritate morală.

Mai putem aminti la urmă unele forme de apostolat social-religios, ce-l pot deprinde membrele tinerimii feminine: a) combaterea modei imorale prin exemplul modei oneste, b) împlinirea unei funcţii de catehetă în ajutorul parohilor, c) colaborare la corul bisericesc şi alte iniţiative deosebite.

Pentru aspirante şi beniamine sunt norme şi mijloace de activitate speciale în vederea formării religioase-morale şi sociale a micilor membre.

E lucru de sine înţeles, că în întreaga această activitate de apostolat a tinerelor catolice pot da o mână de mare ajutor ordinele monastice feminine, care de fapt o şi dau acolo unde sunt în număr mai mare. În sfârşit, mai trebuie să ne amintim de un lucru. Din cele expuse la mijloacele de formare ale diferitelor categorii şi ramificaţii ale Acţiunii Catolice s-a văzut în ce mare măsură se cere şi de la membrii acestei organizaţii spiritul religios şi evlavios, încât uşor i se poate forma cuiva întrebarea: Dar Acţiunea Catolică, respectiv diferitele ei ramificaţii pe sexe şi vârste, nu au acelaşi scop ca şi asociaţiile religioase (Congregaţiile Mariane, Terţiarii, Apostolatul rugăciunii), nu e oare şi aceasta o asociaţie pur religioasă, cu scopul de a-şi forma membrii la pietate, la evlavie? Dovadă multele practici religioase ce li se cer.

Pentru a lămuri această întrebare trebuie sa ne aducem aminte ce s-a spus la capitolul unde era vorba despre deosebirea dintre Acţiunea Catolică şi diferitele asociaţii religioase. Aci mai putem repeta:

Diferitele organizaţii ale Acţiunii Catolice nu sunt simple asociaţii religioase, îndeosebi pentru motivul că în ele nu prevalează elementul pietist, ci în ele prevalează elementul apostolatului social. Apostolat social public pentru reîncreştinarea societăţii şi a întregii vieţi publice, iată ce caracterizează activitatea organizaţiilor ce compun Acţiunea Catolică. Pe când elementul primordial, caracteristic, ce prevalează în asociaţiile religioase, este cel religios-pietist. Scopul lor e limitat: să-şi formeze membrii în vederea unui scop special ce e fixat în statutele lor (Congregaţii mariane, Apostolatul rugăciunii etc.). Efortul principal în asociaţiile religioase culminează în perfecţionarea morală a membrilor prin anumite practici religioase, pe când în Acţiunea Catolică efortul principal culminează în ceea ce numim apostolat, apostolat mirean, în vederea pătrunderii spiritului creştinesc în toate fibrele şi manifestările vieţii publice, sociale.

Că li se cer şi membrilor Acţiunii Catolice anumite devoţiuni şi practici ocazionale, şi nu sistematice, prescrise de regulamente ca mijloace sine qua non, e lucru simplu de înţeles, deoarece nimeni nu poate dezvolta un apostolat extern, dacă nu e confirmat şi interiorizat în principiile morale şi religioase sănătoase. Ar dezice cu fapta ceea ce ar propune cu vorba. Cel mai puternic mijloc, al apostolatului este, precum se ştie, puterea exemplului. Deci Acţiunea Catolică şi asociaţiile religioase pot funcţiona paralel şi împreună, dându-şi sprijin reciproc, făcând membrii lor parte şi din una şi din altă organizaţie: din vreo asociaţie religioasă pentru a se perfecţiona în evlavie şi bunele moravuri, din Acţiunea Catolică (ori Agru la noi) pentru a deprinde un apostolat activ în vederea scopurilor înalte ale Acţiunii Catolice.

C) Universitarele Catolice Italiene

A treia ramură a Uniunii femeilor Catolice Italiene este organizaţia Universitarelor Catolice Italiene, organizaţie ce are acelaşi scop şi aceeaşi constituţie ca şi a Universitarilor Catolici. Organele ei încă sunt ca cele ale Universitarilor. Mijloacele de activitate încă sunt la fel cu ale Universitarilor, adoptate însă naturalului şi temperamentului special al studentelor. Raporturile cu Uniunea Femeilor şi cu Universitarii Catolici s-au văzut la locul lor. Patroana lor e Sfânta Ecaterina de Siena.

B) Organele superioare de coordonare şi conducere ale Acţiunii Catolice

Vom lua şi aici de bază tot Acţiunea Catolica Italiană, ca cea organizată mai de model şi sub imediata îndrumare a sfântului Părinte. Trei organe directoare principale are Acţiunea Catolică Italiană: Comitetul Central al A.C.I. (Giunta Centrale dell’ Azione Catt. Italiana), cu sediul în Roma, Comitetul Diecezan (Giunta Diecesana) şi Comitetul parohial (consiglio parochiale).

I. Comitetul Central 1) Compunerea. C.C. este organul conducător şi coordonator al întregii Acţiuni Catolice. El e în directă dependenţă de Sfântul Scaun. El se compune din preşedintele general al A.C, din 7 membri de drept şi din 4 membri aleşi, total 12 membri. Funcţionează doi ani.

Preşedintele general reprezintă Acţiunea Catolică, supune materiile de tratat în Comitetul Central şi execută hotărârile acestuia. E numit direct de sfântul Părinte.

Membrii de drept sunt: cei patru preşedinţi ai celor 4 organizaţii naţionale (Federaţia Bărbaţilor, Tinerimii Catolice Italiene, Federaţia Universitarilor Catolici şi a Uniunii Femeilor Catolice), cele trei vicepreşedinte ale Uniunii Femeilor Catolice, respectiv preşedintele celor trei ramuri ale organizaţiilor feminine (femei, tinere, universitare). Lucru firesc, deoarece organizaţiile naţionale numite sunt ca uneltele în mâinile Comitetului Central al Acţiunii Catolice. Cei şapte preşedinţi, respectiv preşedinte, aduc în C.C. experienţa lor din asociaţiile lor şi prezenţa lor la aducerea hotărârilor Comitetului Central este o garanţie a executării acelor hotărâri.

Membrii aleşi sunt 4, aleşi toţi de sfântul Părinte dintre persoanele cu vază şi competenţă.

Comitetul Central mai are un asistent eclesiastic general, un casier general şi un secretar general. Acesta din urmă are conducerea şi supravegherea şi a Secretariatelor şi diferitelor Oficii dependente de Comitetul Central, despre care va fi vorba îndată.

2. Funcţiile. Comitetul Central al Acţiunii Catolice are: a) o funcţie de studiu, b) de direcţionare, c) de supraveghere, d) de coordonare, e) de încurajare, şi f) de  reprezentare.

De studiu: întrucât examinează problemele generale ce cad în competenţa şi în sfera de activitate a Acţiunii Catolice şi propune soluţii. De direcţionare adică soluţiile acceptate de Comitetul Central le executa în toate organizaţiile. De supraveghere: a activităţii tuturor organelor care lucrează în cadrele A.C, ca această activitate să se desfăşoare conform statutelor şi directivelor superioare şi să nu treacă una în cercul de activitate al celorlalte. De unde urmează, că el are şi autoritate, de a judeca şi sancţiona.  De coordonare: adică el îndrumă şi îndreptează activitatea multiplă a atâtor organizaţii ce compun Acţiunea Catolică spre scopurile comune lor; Aceasta funcţie a Comitetului Central e de mare importanţă, fiindcă prin ea se previn ori se înlătura eventuale conflicte de competenţă între diferitele organizaţii. De încurajare: deoarece Comitetul Central, ia iniţiativa şi stăruie pentru înfiinţarea organizaţiilor Acţiunii Catolice în dieceze. De reprezentare: întrucât Comitetul Central reprezintă Acţiunea Catolică întreagă faţă de orice autoritate publică ori particulară. De aceea de la el pornesc toate iniţiativele şi demersurile ce angajează Acţiunea Catolică ca atare.

Pe lângă Comitetul Central sunt şi alte servicii dependente de el. Aşa pe lângă cel din Italia funcţionează două Secretariate şi mai multe alte oficii. Cele două secretariate sunt: cel pentru şcoală şi cel pentru moravurile publice. Aceste Secretariate se compun dintr-un secretar şi din vreo câţiva membri desemnaţi de Comitetul Central. Ele au funcţiune de studiu şi de executare. Deci propunerile lor sunt executorii numai după aprobarea lor din partea Comitetului Central. Secretariatele centrale au în subordine, pe lângă Comitetele Diecezane, secretariate corespunzătoare care stau cu Comitetul Diecezan în acelaşi raport ca cele centrale faţă Comitetul Central.

Comitetul Central mai dispune şi de alte Oficii unele cu caracter permanent, altele numai temporar de ex: Comisia pentru organizarea săptămânilor sociale apoi Oficiul secretariatului general, Oficiul presei etc.

Secretariatul pentru chestiunea şcolară are următoarele funcţii: studiază problemele şcolare, propune soluţii Comitetului Central, semnalează abuzuri, de-ale organelor şcolare, tutelează şi ajută interesele şcolare ale membrilor, etc.

Secretariatul pentru moralitatea publică are ca scop preventiv şi altul represiv, şi ca atare studiază problemele moralităţii şi face propuneri în merit, cere întregirea legislaţiei pentru apărarea moralităţii, combate pornografia, jocurile de hazard, spectacolele publice imorale, presa pornografică, prostituţia clandestina, delincvenţa minorilor, alcoolismul, înjurăturile etc., cere respectarea legilor în vigoare şi altele. Cu un cuvânt are de desfăşurat o activitate multiplă şi salutară pentru neam  şi patrie.

Pe lângă Comitetul Central mai lucrează Institutul Catolic pentru activitatea socială cu un rol foarte frumos de a contribui la rezolvarea problemei sociale pe baza principiilor creştineşti. El îndeplineşte trei îndatoriri: de studiu, de aplicare practică şi de formare a membrilor, studiind problema socială la lumina principiilor creştine, aplicând organelor economico-sociale ale Acţiunii Catolice concluziile la care ajunge prin acest studiu şi formându-şi membrii la înţelegerea şi aplicarea pe întreaga linie a acestor concluzii.

Misiunea lui ar fi şi înfiinţarea şi organizarea de sindicate muncitoreşti creştine şi alte bresle de profesionişti.

II. Comitetul Diecezan. 1. Compunerea. Organul reprezentativ şi executiv al Comitetului Central, pe teritoriul unei Dieceze este Comitetul Diecezan. El se compune după aceleaşi norme ca şi Comitetul Central. El e centrul conducător al Acţiunii Catolice pe teritoriul unei dieceze. El e în strânsă atârnare de episcop.

Comitetul Diecezan e organul special, calificat şi imediat, de care se foloseşte episcopul pentru a-şi deprinde mandatul său pe terenul apostolatului social, precum cel central îndeplineşte aceeaşi funcţie în raport cu Papa.

Comitetul Diecezan are un Consiliu de prezidenţă, Adunare Diecezană şi Secretariatele necesare, ca şi Comitetul Central.

a) Consiliul de prezidenţă, cu mandat pe doi ani, se compune din: un preşedinte diecezan, numit de episcop, din preşedinţii organizaţiilor naţionale de pe teritoriul diecezei şi din 2-5 membri aleşi de Adunarea Diecezană. Are un asistent eclesiastic numit tot de episcop, cu aceleaşi drepturi şi datorii ca cel de pe lângă Comitetul Central. Comitetul Diecezan are pe lângă sine aceleaşi Secretariate ca cele de pe lângă Comitetul Central (pentru şcoală, pentru moralitate). Poate înfiinţa şi alte oficii sau birouri: al presei, al manifestărilor religioase, al culturii, al beneficenţelor etc. Mandatul delegaţilor din fruntea acestora ţine cât al Comitetului Diecezan (doi ani).

Din Comitetul Diecezan fac parte cu vot consultativ asistenţii ecleziastici ai organizaţiilor naţionale, precum şi preşedinţii celorlalte organizaţii catolice de pe teritoriul Diecezei.

b) Adunarea Diecezană: se compune din Consiliul de prezidenţă, b) din 5 membri numiţi de episcopul diecezan, c) din 2 sau 4 delegaţi ai parohilor diecezani numiţi de episcop, d) din secretarul diecezan al Acţiunii Catolice, e) şefii secretariatelor speciale, f) câte 2 – 4 delegaţi desemnaţi de Consiliile diecezane ale celor 6 Federaţii naţionale de pe teritoriul diecezei, g) din preşedinţii consiliilor parohiale, despre care vom vorbi îndată.

Această adunare diecezană o convoacă consiliul de prezidenţă cel puţin o dată la semestru şi are mandat pe doi ani ca şi Comitetul Diecezan. Ea are funcţiune numai consultativă şi electivă.

2. Funcţiile ce le desfăşoară C. D. sunt:

a) de organizare, ei poartă grijă ca Acţiune Catolică, resp. Consiliul parohial să se înfiinţeze în fiecare parohie şi filie.

b) de coordonare a activităţii diferitelor organizaţii naţionale din dieceză, veghind asupra autonomiei şi a cercului de activitate propriu fiecăreia.

c) de executare în spiritul lor genuin a ordinelor şi măsurilor luate de Comitetul Central.

Precum vedem Comitetul Diecezan are jurisdicţie peste toate organele speciale ale asociaţiilor naţionale. Pentru a evita însă conflicte, e bine să se cunoască raporturile exacte între Comitetul Diecezan al Acţiunii Catolice şi între organele de conducere ale diferitelor organizaţii naţionale numite Consilii Diecezane. În acest scop sunt următoarele reguli:

a) Organizaţiile naţionale diecezane trebuie să supună discuţiei şi aprobării Consiliului Diecezan toate propunerile ce privesc Acţiunea Catolică generală. De ex. o zi contra sudălmilor pentru presă, un congres şcolar, un pelerinaj diecezan, comemorări diecezane etc.

b) Organizaţiile trebuie să prezinte discuţiei şi aprobării Consiliului Diecezan şi propunerile şi iniţiativele ce deşi se referă la o organizaţie (de ex. Bărbaţii Catolici), dar care în realizarea lor pot interesa şi răspunderea Acţiunii Catolice generale: De ex. o mişcare cu scopul de-a revoca vreun decret al cutărei autorităţi publice jignitor pentru conştiinţa catolică, ori proteste de altă natură către autorităţile publice etc.

c) Manifestările catolice externe cu caracter general trebuie să fie ordonate şi prezidate în dieceză de Consiliul Diecezan al Acţiunii Catolice, adică acele manifestări la care se obişnuieşte a fi invitate toate organizaţiile catolice.

d) O iniţiativă cu caracter pur intern şi particular, dar care poate atinge şi coincide cu iniţiativa altor organizaţii, încă trebuie să fie modificată şi autorizată de Consiliul Diecezan.

e) Fiind greu în diferite cazuri a determina dacă o acţiune ori iniţiativa e de caracter particular ori general, se recomandă ca toate organele Acţiunii Catolice în asemenea cazuri să arate o largă generozitate şi spirit de înţelegere.

III. Consiliul Parohial. 1. Compoziţia lui. Cea din urma celulă de conducere a Acţiunii Catolice în subordinea Comitetului Central şi Diecezan este Consiliul parohial, care este organul de conducere şi coordonare al unei organizaţii locale parohiale a Acţiunii Catolice generale. El este în miniatură un Comitet Central ori un Comitet Diecezan. Şi celelalte organizaţii locale parohiale îşi au organele, comitetele lor de conducere, dar ele conduc numai în cadrul scopurilor specifice ale fiecărei organizaţii aparte, pe când consiliul parohial al Acţiunii Catolice direcţionează şi coordonează activitatea tuturor organizaţiilor, tuturor comitetelor locale, încadrându-le în activitatea, generală a Acţiunii Catolice generale.

Consiliul parohial se compune: din preşedinţii asociaţiilor, instituţiilor şi oficiilor catolice, bărbăteşti ori femeieşti, existente în parohie.

După interpretare autentică sub aceste asociaţii, instituţii şi opere se înţeleg numai acelea cari au scopuri comune cu Acţiunea Catolică generală, nu însă cele ce au scopuri particulare speciale. Aşa că în Italia asociaţiile pietiste religioase (Congregaţiile Mariane, Terţiarii, Apostolatul Rugăciunii etc.) nu sunt reprezentate de drept, ci numai de fapt în Consiliul parohial al Acţiunii Catolice; de fapt, adică e bine să fie de faţă cu vot consultativ.

Consiliul îşi alege din sânul său un preşedinte şi un secretar. După art. 29 al Statutelor Acţiunii Catolice Italiene, acest preşedinte poate fi şi numit de paroh dintre membrii fruntaşi şi activi înscrişi la Acţiunea Catolică locală. Evident, că acest preşedinte poate fi şi preşedintele altei asociaţii parohiale, dacă e membru al Acţiunii Catolice. Consiliul funcţionează sub înalta conducere a parohului local, care nu e nici preşedintele nici asistentul eclesiastic propriu al Consiliului, ci mai bine s-ar putea numi directorul consiliului. Nu e asistent eclesiastic, deoarece situaţia lui de drept în consiliu e deosebită de-a unui asistent eclesiastic oarecare, care are putere delegată de la un superior (de regulă de la un episcop) pe care-l reprezintă, pe când parohul este însăşi autoritatea eclesiastică locală în sânul Consiliului. Situaţia lui e la fel cu a unui episcop, care nu şi-ar delega pentru o organizaţie un asistent eclesiastic, ci aceasta funcţiune ar îndeplini-o el personal. E deci director.

Unde în parohie nu sunt înfiinţate organizaţiile speciale ale Acţiunii Catolice se poate constitui un Comitet (Consiliu) de iniţiativă a Acţiunii Catolice. În orice caz parohii locali au datoria de a-şi forma oameni care să fie bine orientaţi asupra naturii şi a scopurilor Acţiunii Catolice.

2. Funcţiile ce le îndeplineşte consiliul parohial sunt:

a) de a coordona şi îndruma diferite forme de asociaţii, instituţii şi opere catolice din parohie, deşteptându-le la activitate şi supraveghind armonia colaborării.

b) de a deştepta şi conduce iniţiative de caracter general, cu menirea de a trezi interesul membrilor pentru manifestările religioase, de a întări cultura religioasă morală, de a apăra moralitatea publică şi de a ajutora funcţionarea organizaţiilor de beneficenţă caritativă socială. Astfel de iniţiative sunt: 1) pe terenul manifestărilor religioase publice: îndemnarea membrilor de a lua parte regulat la sfânta Liturghie în Duminici şi sărbători, procesiuni euharistice, misiuni în parohie, exerciţii spirituale, cuminecări colective, serbări parohiale pentru Papa, pentru episcop pentru paroh. 2) Pe terenul răspândirii şi a întăririi culturii religioase: conferinţe apologetice instructive, colportajul presei bune, biblioteci circulare, colaborare catehetică etc. 3) pe terenul apărării moralităţii publice: combaterea concubinajului, alcoolismului, dezordinilor morale ale tineretului, a sudălmilor, a modei necuviincioase etc., etc.

Toate aceste activităţi trebuie să le săvârşească în armonie toate organizaţiile existente în parohie, sub conducerea şi directivarea Consiliului parohial, fiecare după felul şi natura ei specială. Cu înţelepciune şi bunăvoinţă se pot împărţi rolurile tuturor cu prilejul fiecărei manifestări ori acţiuni.

c) În sfârşit, consiliul are o funcţie executivă a măsurilor şi instrucţiunilor date de Consiliul Diecezan.

3. Competenţa consiliului parohial în raport cu consiliile diecezane ale acestora se poate reduce la două: a) dreptul de a supraveghea şi în cazuri motivate de a interveni pe cale prietenească în viaţa internă a celorlalte organizaţii. Abuzurile mai grave le va semnala şi lăsa în competenţa Comitetului Diecezan. b) Dreptul de asentiment sau aprobare a măsurilor ce intenţionează să le ia comitetul unei organizaţii speciale locale, în virtutea căruia comitetele organizaţiilor locale competente ale Acţiunii Catolice vor aviza consiliului despre toate mişcările mai importante de activitate, ce intenţionează a întreprinde. Aceasta pentru o armonioasă colaborare a tuturor forţelor organizate din parohia cutare.

C) La noi

 

Am fost cam lung în expunerea despre felul cum e organizată Acţiunea Catolică Italiană. Am făcut-o dinadins, deoarece această cunoaştere a organizaţiei Acţiunii Catolice Italiene cea mai perfectă dintre toate, ne poate fi şi nouă de folos. Deoparte, deoarece din felul cum este organizată Acţiunea Catolică Italiană vom cunoaşte cum este concepută Acţiunea Catolică de suprema autoritate bisericească, care o inspiră şi dirijează de aproape pe cea italiană; iar de altă parte, cunoscând vastul şi feluritul câmp de activitate al Acţiunii Catolice Italiene, vom vedea ce se poate realiza din toate acestea şi la noi.

E lucru de la sine înţeles, că la noi, în biserica noastră româna unită, nu se poate concepe, deocamdată, o organizaţie atât de vastă şi mai ales atât de complexă ca Acţiunea Catolică Italiană. Motivul e, că noi abia suntem un milion şi jumătate de greco-catolici în România noastră, iar de altă parte noi n-avem încă o tradiţie şi un ritm aşa de pronunţat şi conştient catolic, cum au ţările curat ori în majoritate catolice ale Apusului. Unde mai pui, că la noi nu numai poporul simplu de la sate, dar nici intelectualii nu sunt aşa de conştienţi şi convinşi despre necesitatea organizării noastre ca greco-catolici, deşi la scopurile Agrului ca Acţiune Catolică (cap. III. p. 9) am arătat câte sunt terenurile pe care trebuie să acţioneze azi o biserica conştientă de misiunea sa.

Nu se poate introduce la noi o organizare aşa vastă şi complexă nici pentru motivul, că nu numai credincioşii, dar nici preoţii noştri nu sunt pregătiţi pentru o muncă aşa vastă şi intensivă cum o cere organizaţia Acţiunii Catolice. Se cunoaşte cum a mers şi cum merge încă în multe locuri şi azi pastoraţia la noi: într-un ritm cu totul încet şi patriarhal. Sunt preoţi mai bătrâni care se crucesc când aud şi văd pe cei mai tineri vorbind de terenuri noi de pastoraţie şi îi privesc chiar cu duşmănie văzându-i cum încearcă să conturbe vechea şi liniştita viaţă patriarhală a preotului român. Mulţi, chiar dintre preoţi, nu înţeleg necesitatea ritmului nou în biserică, nu înţeleg că vremuri noi reclamă oameni noi şi metode noi de activitate pastorală. Pentru a putea organiza toate vârstele la noi, avem nevoie de mireni activi şi mai ales de preoţi activi, care trebuie să fie sufletul neodihnit al întregii mişcări.

Pentru aceste cauze credem noi, că nu e oportun să se organizeze la noi încă Agrul pe atâtea branşe şi diviziuni ca în Italia şi aiurea. Ci, după modesta noastră părere Agrul trebuie organizat la noi ca o societate cultural-religioasă, cu scopuri de întărire şi pătrundere a convingerilor şi a ideilor creştine catolice în rândurile maselor credincioşilor noştri; ca o societate de conservare şi apărare, în înţelesul celor expuse la capitolul despre scopurile Agrului ca Acţiune Catolică. Prin urmare, la noi nu vom încerca să organizăm Agrul pe atâtea secţiuni şi subdiviziuni, lucru imposibil pe lângă actuala noastră organizare şi funcţionare bisericească, ci ca o societate mixtă, care cuprinde, atât la ţară cât şi la oraşe, membrii de ambele sexe şi de toate vârstele, începând de la copiii de şcoală până la bătrâni.

Nici programul de activitate nu poate fi aşa de vast şi complex, ci cât se poate de simplu şi uşor, ca să nu se îngreuneze la început prea tare cei chemaţi a conduce organizaţiile locale. De aceea după modesta noastră părere, credem a fi de-ajuns, dacă Agrul, organizat şi constituit într-o parohie cu membri activi şi ajutători şi cu comitet, va ţinea lunar în (cutare Duminică) şedinţe sau şezători sistematice, cu un mic program, din care nu va lipsi bineînţeles, ba punctul central, principal, îl va forma o conferinţă- prelegere instructivă, din domeniul ştiinţelor religioase şi sociale.

Pentru realizarea acestui program va fi nevoie de o stăruitoare şi statornică activitate a preşedintelui Agrului, precum şi a membrilor din comitet, ori, în lipsa acestei activităţi, a preotului conducător.

Bineînţeles, pentru ca organizaţiile locale să dezvolte acest program şi să nu obosească, va fi nevoie de o continuă stimulare din partea Comitetului diecezan, care nu numai va indica în scris temele sau subiectele conferinţelor pe un an întreg, ci din când în când va descinde câte un membru al lui la faţa locului şi va ţine conferinţe, dând şi instrucţiunile şi îndrumările trebuincioase pentru activitatea în viitor. Un frumos rol ar reveni aici preotului misionar al diecezei ori altei persoane preoţeşti încredinţată din partea Ordinariatului cu conducerea acestei activităţi şi organizări. În diecezele catolice de rit latin din alte ţări avem de regulă un Directeur des oeuvres, Direttore delle opere cattoliche. Pentru ce nu s-ar putea introduce şi la noi un asemenea post? În Dieceza noastră orădeană funcţionează un asemenea organ sub numele de Directoratul central al reuniunilor de pietate, dar în formă prea simplă şi neglijată.

Pe lângă realizarea programului acestuia sistematic de activitate, ajutat în realizarea lui în mod efectiv de membrii Comitetului Diecezan, ne-am mai putea gândi la procesiuni, la ore de adoraţie, săvârşite de membrii Agrului, la pelerinaje în grup, la comemorări, la aniversări de persoane şi evenimente din domeniul istoriei bisericeşti universale ori naţionale; toate, bine înţeles, după indicaţia şi îndrumările Comitetului Diecezan. Organizaţiile din centrele mai mari, din centrele diecezane, ar putea aranja anual câte două trei serii de conferinţe, cu subiecte religioase sociale, instructive; anumite Săptămâni sociale cum se obişnuieşte în Franţa, Italia, Germania etc.

Un bun prilej de manifestare a Agrului este şi adunarea generală parohială, congresul diecezan şi congresul general, care totdeauna trebuie împletite cu festivităţi şi programe de manifestare.

Socot, că acest program de activitate, mai socotind, bineînţeles, şi colportajul, care trebuie să fie o preocupare de căpetenie a Agrului – şi latura religioasă (împlinirea datoriilor creştineşti în mod exemplar din partea membrilor Agrului), este deocamdată suficient. El trebuie să cuprindă însă, după cum am spus, toate păturile bisericii noastre atât după sexe cât şi după vârste şi profesiuni: pe tineri, pe bărbaţi, pe femei, pe muncitori etc. şi numai cu timpul, când vom avea masele pregătite şi lămurite asupra rosturilor înalte ale Agrului, atunci ne vom putea gândi la diviziunea muncii pe sexe, vârste şi profesiuni. Până atunci n-ai cu cine şi pentru cine.

Dacă însă sporadic, ici-colo, se va afla vreun înainte luptător harnic, care ar crede că el poate izbuti şi cu conducerea mai multor subdiviziuni ale Agrului, n-are decât s-o facă. Face lucru bun şi folositor, numai să aibă stăruinţa s-o ducă până în sfârşit.

Acest program de muncă am socotit a-l pune în vedere onoraţilor preoţi şi conducători locali ai Agrului, program care în dieceza de Oradea a şi fost pus în aplicare, cu roade de activitate destul de îmbucurătoare. Nu putem începe cu mai mult, când n-avem nici oameni nici conducători destui şi îndeajuns pregătiţi. De la un program minim ne vom ridica, încetul cu încetul, la un program maxim.

Prin urmare iată, în rezumat, programul de activitate al unui Agru local: I. Ordinare: 1. Şedinţe publice cu vreun cor, recitare (hazlie ori serioasă) şi o prelegere ori conferinţă instructiva bine pregătită. 2. Unu sau mai mulţi membri din comitet, ajutaţi de preot, să se ocupe cu desfacerea produselor presei catolice. 3. Adunarea generală anuală solemnă, cu program. 4. Participarea prin delegaţi la congresul diecezan anual şi de se poate, şi la cel general 5. împlinirea exemplară a datoriilor creştineşti: cercetarea regulată în Dumineci şi sărbători a liturghiei parohiale, mărturisire şi cuminecare anuală regulată şi în grup, de se poate. II. Extraordinare : 1. Un pelerinaj la vreun loc sfânt din apropiere. 2. Vreo comemorare sub egida Agrului a unui eveniment din istora parohiei, şi bisericii universale ori a celei naţionale. 3. Vreo excursie ori petrecere în folosul Agrului, ori alte manifestaţiuni gândite de Comitetul local şi aprobate de cel diecezan.

Conducătorii harnici ai unei organizaţii. locale vor şti găsi şi alte prilejuri şi moduri de manifestare a Agrului, ele trebuie însă să fie în conformitate cu spiritul moralei şi al bisericii noastre, de aceea mai bine e a cere totdeauna de la Comitetul Diecezan aprobarea ideilor şi a planurilor excutate, ca să nu se întâmple deraieri, ceea ce e esenţi pentru o organizaţie greco-catolică bine condusă. Caetera usus docebit. Când vom avea doi – trei ani de experienţă, vom vedea ce vom mai face.

CAP. VIII

Felul practic de a întemeia şi de a conduce o organizaţie locală a Agrului

I. Începutul şi organizarea

Agrul ca Acţiune Catolică, după cum apare din cele spuse, trebuie organizat pe parohii. Câte parohii şi filii atâtea organizaţii locale. Aşadar, parohul sau preotul local trebuie să ia iniţiativa de a înfiinţa Agrul. Dacă ideea va porni de la vreun mirean, cu atât mai bine; dar organizarea trebuie făcută în co-înţelegere şi alăturea cu preotul. Preotul are deci să înfiinţeze Agrul cu parohienii săi, cu fiii săi sufleteşti. Dar cum va începe ?

Mai întâi trebuie să ia contact cu una, sau două persoane bărbăteşti dintre cei mai serioşi şi mai cu tragere de inimă către biserica şi către chestiunile religioase şi sociale. Cu acestea va discuta preotul mai întâi natura şi necesitatea Agrului, arătându-le ce scopuri urmăreşte Agrul, de ce mijloace se foloseşte şi felul cum funcţionează. Bine înţeles că preotul pentru a putea învăţa pe alţii despre acest lucru, va trebui să fie în curat el însuşi cu el. Dacă preotul nu ştie ce vrea sa fie şi ce scopuri urmăreşte Agrul, nu va simţi mai întâi el însuşi nevoia înfiinţării lui. De aceea condiţia primordială e ca preotul să studieze, să citească, să se orienteze despre Agru.

După ce-i va fi instruit şi lămurit în de-ajuns pe aceşti doi-trei, se poate face foarte bine aceasta lămurire în convorbirile de seara, ori în Dumineci şi sărbători după Vecernie, chemând preotul pe aceştia la sine, ori şi în faţa mai multora în Duminici şi sărbători după ieşirea de la sfânta Liturghie, şi după ce-i va fi lămurit de-ajuns, dându-le, de ex. şi vreo broşurică despre chestiune, îi va ruga, ca dânşii, la rândul lor, să continue a vorbi creştinilor în convorbirile lor particulare despre acest lucru.

Când terenul va fi îndeajuns pregătit în întreagă parohie, atunci se va convoca o mare adunare a tuturor membrilor parohiei, care, conform Statutelor, pot fi membri ai Agrului (chiar de la copiii de şcoală). Adunarea se va ţinea în şcoală ori în altă sală potrivită şi cinstită (nici într-un caz la cârciumă). Pentru aceasta primă adunare preotul va avea grijă să invite şi un delegat al Comitetului Diecezan, pe care-l va cere de cu bună vreme. Această adunare o va deschide preotul, ori, de va fi cazul, un mirean intelectual, care ştie ce este şi ce vrea să fie Agrul. Va arăta în această cuvântare, pe scurt, efortul de organizare al puterilor contrare, va arăta însemnătatea principiilor şi a scopurilor urmărite de Agru; va arăta puterea organizării, mişcarea ce s-a produs în dieceza respectivă ori în Biserică peste tot şi, salutând pe reprezentantul Comitetului Diecezan, îşi va exprima bucuria că a venit, ceasul fericit, când şi în comuna lor, în parohia lor, se organizează Agrul.

Delegatul Comitetului Diecezan va desfăşura mai pe larg aceleaşi idei, arătând mai pe larg natura, scopul, necesitatea şi activitatea Agru-lui.

Vor putea fi şi doi delegaţi, care se vor împărţi pe material, arătând cel dintâi natura, scopul şi necesitatea organizării Agru-lui, iar al doilea expunând mai ai pe larg felul de organizare şi de activitate a Agrului.

Cu prilejul acestei adunări se va constitui numai un  Comitet provizoriu, care va avea menirea să adune, cât de mulţi membri.

După ce se vor fi înscrişi membri destui, după un provizorat de două – trei luni, ori chiar de un an, se va proceda la Constituirea şi organizarea definitivă a Agrului, alegându-se membrii cei mai apţi în comitet.

Se va întreba cineva, de ce acest provizorat? Experienţa ne arată că în acest timp de provizorat se cunosc şi se studiază mai bine membrii din Comitetul provizoriu şi la alegerea definitivă se înlătură aceia care prin absenţă continuă ori inactivitate s-au dovedit a fi inutili pentru asociaţie, alegându-se în Comitetul definitiv (pe 3 ani, v. art. 24 din Statutele Agrului p. 10) cei mai harnici membri, care arată interes şi zel pentru societate, chiar dacă nu sunt dintre cele mai fruntaşe persoane ale parohiei! În Comitete e mai mare lipsă de persoane active, decât decorative. Comitetul, îndeosebi preşedintele şi preotul asistent ecleziastic, vor stărui în toate direcţiile ca Agrul astfel înfiinţat să aibă viaţă, activitate neîntreruptă. De lucru este atât de mult!

Un alt mijloc potrivit de a trezi în sufletele credincioşilor interes pentru Agru: e bine a-i face să participe la vreo manifestare, vreo adunare mare de propagandă, ce s-ar putea ţinea foarte bine pe protopopiate. Oamenii adunaţi aicea, văzând că în alte parohii s-a înfiinţat deja Agrul şi ascultând cuvântările oratorilor din program, se întorc acasă entuziasmaţi şi pătrunşi de gândul şi hotărârea de a înfiinţa şi la ei asociaţia. Fiecare protopop ar trebui să organizeze în fiecare an câte o atare adunare ori manifestaţie în districtul său protopopesc, manifestaţie de propagandă, împreunată, pe lângă cuvântări, şi cu vreun serviciu divin: Liturghie, Paraclis ori altceva potrivit, după împrejurări.

Mai trebuie să amintim un lucru. Când se decide preotul ori altcineva să facă propagandă pentru înfiinţarea Agrului într-o parohie, să depună orice intenţie de vanitate, orice intenţie lăturalnică; să înceapă cu gândul curat de a sluji lui Dumnezeu şi de a face bine sufletelor şi Bisericii. Acţiunile începute cu alte gânduri şi cu alte intenţii decât mărirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor, nu pot avea dăinuire şi vor pieri. Dar cele începute cu gând curat, au binecuvântarea lui Dumnezeu şi de reuşesc ori ba, omul are conştiinţa liniştită că şi-a făcut datoria. Şi de nu-i reuşeşte, ori nu-i reuşeşte cum a dorit, să se resemneze, zicându-şi că nu s-a rugat în de-ajuns şi bine, ca Dumnezeu să dea roadă. Cu Dumnezeu toate se pot învinge.

Mai face să amintim, că la organizarea Agrului nu trebuie să vânăm după număr. Nu, în asociaţiile noastre să conteze mai mult calitatea decât numărul. Dacă preotul la început va putea aduna în Agru 20 – 30 persoane de bine, să fie mulţumit. Asta nu vrea să zică, având atâţia să nu mai facă nimic, ori că în Agru, să-i primească numai pe cei perfecţi. Nu, preotul şi Comitetul trebuie să muncească să adune, de se poate, pe toţi parohienii în Agru şi mai ales pe aceia care au mai mare nevoie de el: pe toţi cei nu îndeajuns formaţi şi deprinşi în cele creştineşti. Concubinarii, beţivii incorigibili etc. şi cei ce nu sunt în regulă cu canoanele bisericii să nu fie primiţi în Agru, până la completa lor îndreptare şi până ce n-au dat satisfacţie pentru scandalul cauzat. Altfel s-ar relaxa disciplina canoanelor bisericeşti şi oamenii n-ar vedea în Agru o asociaţie care are drept scop să perfecţioneze membrii în caracter şi în viaţa lor creştinească. În cazuri mai grave  se va cere avizul Comitetului Diecezan, iar acesta al celui Central.

Promovarea solemnă a membrilor se face prin împărţirea Cărţii de membru şi a insignei. Se poate folosi şi o oarecare formulă de făgăduinţă. Cea prescrisă de regulamentul Agrului nostru este bună.

II. Trei piedici

La început conducătorii şi promotorii Agrului să se ferească de aceste trei piedeci: prea mare optimism, prea mare rigorism şi trândăvia.

Unii conducători ai asociaţiilor creştine, aşa şi ai Agrului, aşteaptă de la membrii prea mult, ar vrea să realizeze prin ei o activitate prea vastă şi prea intensă. Membrii, de cele mai de multe ori, nu pot urma acest marş forţat al activităţii la început; nu vin, nu înţeleg de ce trebuie să se facă atâtea şedinţe, atâtea conferinţe, atâtea întruniri.

Pentru a preveni astfel de nemulţumiri şi pentru a se cruţa pe sine de anumite deziluzii, promotorii prea pripiţi ai Agrului să-şi stâmpere zelul şi să înceapă de la un program minim (atâta numai să se vadă că trăieşte) şi numai treptat să intensifice activitatea organizaţiei când va avea oameni formaţi, colaboratori zeloşi şi membri mai înţelegători ai rosturilor lui. Altfel: omne quod est nimium vertitur in vitium. Iar romanii ziceau: Festina lente. Prin aceasta am combătut şi cealaltă greşeală a: rigorismului exagerat în pretenţii faţă de membri. Nici membrii Agrului nu pot face la început mai mult ca alţi oameni creştini; mai târziu, când şcoala Agrului îi va fi educat, vor fi mai conştienţi şi li se va putea cere mai mult.

O mare pacoste e pe asociaţiile noastre că se pornesc cu mult elan şi apoi cu timpul se lâncezesc, dacă chiar nu încetează în activitate. Aceasta e mare greşeală şi o mare vină a conducătorilor care înşişi trebuie să fie animatorii continui şi însufleţitorii organismului, care, în lipsă de zel, stăruinţă şi însufleţire din partea conducătorilor, lâncezeşte, şi cu timpul chiar adoarme. O atare nenorocire nu trebuie să se întâmple cu Agrul. Activitate puţină, de vreţi, dar continuă activitate!

Diferitele forme de activitate le-am înşirat în altă parte.

III. Membrii din Comitet

Aici vom mai înşira, unele îndatoriri ale membrilor din Comitet. Comitetul Local al Agrului se compune: din un preşedinte, 1-2 vicepreşedinţi, un secretar şi 3-5 membri (eventual şi mai mulţi, după trebuinţă); membri de drept sunt: parohul local şi preşedinţii altor asociaţii religioase ce-ar mai exista în parohie (Reuniune Mariană, Societatea Sfintei Inimi, Asociaţia tinerilor şi universitarilor catolici etc. v. art. 34 din Statutele Agrului).

Preşedintele conduce şi reprezintă organizaţia, convoacă şi prezidează şedinţele Comitetului şi adunările organizaţiei locale; îngrijeşte ca să fie executate hotărârile Comitetului ori adunării, precum şi ordinele şi dispoziţiile organelor superioare (Comitetul Diecezan ori Comitetul Central); semnează hârtiile organizaţiei, supraveghează şi îndrumă activitatea secretarului, casierului, bibliotecarului etc.

E foarte bine, unde este persoană potrivită şi aptă a îndeplini aceste funcţiuni. Unde nu este, preotul va sta într-ajutorul persoanei desemnate ca preşedinte. Evident, că atât în organizaţia locală, cât şi în Comitet pot fi membre şi persoane femeieşti. Postul de preşedinte însă trebuie să-l ocupe un bărbat. Vicepreşedinţii încă sunt buni, fie pentru a seconda şi ajuta, fie pentru a înlocui pe preşedinte în caz de nevoie.

Secretarul are un rol important în organizaţie; de aceea trebuie să fie o persoană agilă şi zeloasă. Mă gândesc la învăţători ori învăţătoare, care pot împlini această funcţie la sate; ori şi la altă persoană tânără şi literată (student, notar, subnotar, etc.), El compune şi comunică avidele şi convocatoarele, întocmeşte procesele verbale, concepe şi expediază corespondenţa (văzută şi semnată de preşedinte), conduce registrul exact al membrilor cu numele prenumele şi adresa exactă (acesta-l revizuieşte în fiecare an), un registru pentru apel unde se înseamnă absenţele, Condica proceselor verbale şi Cartea de aur a organizaţiei în care se înseamnă istoricul şi evenimentele principale ale organizaţiei ori asociaţiei peste tot.

El îngrijeşte şi arhiva conducând şi registrul numeric al corespondenţei. Ei trebuie să dea comunicatele ori relaţiile către foi şi reviste despre toate mişcările şi manifestaţiile mai însemnate ale organizaţiei.

Casierul are o îndatorire foarte grea; nu aceea de a păstra banii societăţii ceea ce e destul de uşor, ci aceea de a încasa cotizaţiile membrilor. Acela e casier harnic şi ideal, care n-are restanţe de taxe deloc. În acest scop e recomandat a prevedea pe fiecare membru cu un Carnet (care poate fi totodată şi Cartea de membru), prevăzut cu cupoane lunare (pe 5 ani), care se completează de fiecare membru şi la achitare se detaşează, iar membrului îi rămâne ca dovadă matca cuponului. Cupoanele rupte casierul le introduce apoi o dată la zi (seara) în registrul de casă (cotizaţii). E evident că casierul nu poate cheltui nimic fără aprobarea Comitetului ori a preşedintelui (după Statute ori regulament).

Membrii în comitet trebuie să se prezinte regulat la şedinţele Comitetului, ca să nu zădărnicească prin absenţa lor continuă lucrările lui. Absenţele, motivate se enunţă înainte preşedintelui, ori se înseamnă pe convocator. Membrii din Comitet ajută pe preşedinte şi pe asistent nu numai cu sfatul, ci şi cu fapta; adică, primesc bucuros însărcinările ce li se dau prin hotărârea Comitetului. Astfel de însărcinări pot fi:  şefi de sectoare, şef de propagandă, de răspândire a presei bune (colportaj), de muzică, de cor, şef al secţiei tineretului, majordomul localului, etc.

E important ca un membru al Comitetului să nu se amestece nechemat în cercul de activitate al altui membru, ci fiecare să îndeplinească conştiincios, cu zel şi pe proprie răspundere, oficiul ce la primit. De zelul membrilor din Comitet depinde mult înflorirea organizaţiei.

Face să spunem câteva cuvinte şi despre calităţile şi cerinţele individuale cu care trebuie să fie înzestraţi membrii din Comitet. Ei trebuie să întrunească cerinţe religioase, morale şi intelectuale. – Religioase: adică trebuie. să fie oameni pioşi; evlavioşi, iubitori de biserică şi de credinţă; să aibă dragoste şi caritate pentru aproapele, străduindu-se a-şi acorda părerile sale cu cele ale celorlalţi membri din Comitet; discordia, neînţelegerea sapă temelia şi celorlalte trainice instituţii. Trebuie să aibă şi smerenia cuvenită, văzând în oficiul ce-l au nu o cinste, ci o sarcină şi datorie ce şi-o împlinesc cu cea mai mare plăcere pentru biserică şi pentru aproapele; trebuie să aibă spirit de abnegaţie, lucrând mereu pentru asociaţie şi aducând chiar şi jertfe pentru ea, când împrejurările o cer; mai ales trebuie să se manifeste acest spirit de sacrificiu în membrii Comitetelor diecezane în descinderile benevole la sate pentru a organiza Agrul şi a asista la diferite adunări.

Între calităţile morale amintim pe acelea ce se referă în viaţa publică şi particulară a fiecărui membru: să fie om integru, de caracter, să nu vatăme niciodată dreptatea nici bunurile moralei, ci să fie de pildă tuturor în toate faptele sale individuale, familiare, profesionale şi sociale. Cei compromişi în aceasta privinţă ar compromite asociaţia însăşi şi ar expune-o oprobriului public scăzându-i prestigiul moral. Între calităţile şi cerinţele intelectuale ale membrilor din Comitet amintim că ei să aibă cunoştinţele necesare în ceea ce se referă la conducerea tehnică a Agrului, apoi şi alte cunoştinţe despre natura, scopul şi mijloacele prin care trebuie să lucreze Agrul, precum şi vaste cunoştinţe din domeniul istoriei şi îndeosebi al ştiinţelor sociale, ceea ce nu se poate obţine decât prin citire continuă şi asiduă a lucrărilor de felul acesta. E jalnic să vezi conducători de asociaţii care nu sunt în stare să se prezinte în public cu o conferinţă despre vreun subiect din domeniul cunoştinţelor ce interesează asociaţia lor. Citire, citire şi iarăşi citire.

Dar ce? Sunt cărţi destule şi în literatura noastră teologică şi sociologică, numai să le citească. Precum nu poţi fi advocat bun, ori medic bun, de nu citeşti mereu să te ţii la curent cu progresul făcut în domeniul profesiunii tale, tot la fel nu poţi fi nici conducător iscusit de asociaţii, de nu te pui la curent cu temele ce interesează asociaţia ta. În lipsa mijloacelor oficiale de formare, agristul bun, trebuie să se formeze însuşi pe sine, autodidact. Cei ce cunosc limbi străine, acest lucru îl pot face cu mai multă uşurinţă, abundând acestea în literatură bogata de specialitate.

IV. Şedinţe, adunări, congrese

Activitatea Agrului se dezvoltă aproape în întregime în şedinţe, adunări manifestaţii, congrese. De aceea trebuie să spunem câte ceva şi despre acestea.

1. Şedinţe se numesc, cu deosebire, întrunirile Comitetelor. Comitetele e bine să ţină şedinţă în fiecare săptămână o dată. Deoarece însă Comitetul întreg e greu să fie adunat (mai ales la cel Central şi Diecezan), s-a ajuns la soluţia practică, că din sânul Comitetului se alege o delegaţie mai restrânsă din vreo 3-5 membri, care se întruneşte săptămânal în ziua şi la ora fixă, de ex. (joia sau Duminica la orele 6 d. m.). Această măsură se poate introduce şi la Comitetele locale, neexcluzând însă pe nimeni dintre membrii Comitetului de a participa la fiecare întrunire a Delegaţiei. Comitetul plenar ajunge, atunci, de se întruneşte de 2-3 ori la an. În şedinţele delegaţiei se dezbat şi se discută chestiunile la ordinea zilei, îndeosebi măsurile şi modalităţile de a intensifica activitatea organizaţiei locale, precum şi modalităţile de a executa dispoziţiile organelor superioare. În şedinţele delegaţiei Comitetului Diecezan şi Central se discută măsurile de ordin general pentru Agruldin o dieceză resp. din întreaga biserică.

2. Adunările sunt întrunirile ordinare ale membrilor ce sunt a se ţine la dată fixă în fiecare lună (de ex. în întâia Duminecă din lună). Ele se ţin cu un mic program, din care nu trebuie să lipsească o prelegere ori vreo conferinţă. Adunarea generală ordinară încă este a se ţinea cu o anumită solemnitate. Pentru toate acestea se face o publicitate cât mai mare, invitându-se şi persoane neînscrise încă la Agru. Adunări de acestea :se pot ţinea şi cu anumite prilejuri speciale: vreo aniversare, comemorare etc.

Ar fi bine să se introducă şi adunări şi manifestaţii pe protopopiate, la care să se invite şi un delegat – doi din centru. Aceste sunt binevenite, îndeosebi în perioada de organizare a Agrului. De la aceste adunări districtuale ale Agrului oamenii se întorc cu idei noi şi însufleţire nouă.

Data Adunării Generale parohiale, Statutele noastre o fixează pentru Duminica Tomii, a congresului diecezan pentru timpul între Paşti şi Rusalii, iar a Congresului General pentru luna Septembrie (art. 13, 17 şi 18).

Programul adunărilor şi al congreselor se va alcătui precis înainte, ţinând seama să nu fie prea încărcat, şi să nu lipsească din el partea religioasă spirituală şi cea instructivă, de aceea în acest scop sunt a se angaja predicatori şi conferenţiari de seamă. Pentru adunările lunare ale organizaţiilor parohiale locale e bine dacă Comitetul Diecezan fixează temele sau subiectele conferinţelor înainte pe un an pentru întreaga dieceză. În acest fel preotul, ori alte persoane apte a-i veni într-ajutor, având subiectele fixate, se poate pregăti mai uşor căutând izvoare de informaţie la vreme.

V. Cartea de membru, sigla, drapelul

1. Fiecare membru al Agrului trebuie să primească la înscriere o Carte de membru, pentru care plăteşte o taxă minimală (costul) şi totodată o parte a cotizaţiei. În carte se va indica calitatea de membru a celui înscris (ajutător, activ, pe viaţă, fondator). Cartea de membru al Agrului va cuprinde, cum am zis, şi cupoane pentru achitarea cotizaţiilor. Cartea de membru dă drept de intrare şi vot la toate adunările etc. organizate de Agru.

2. Cartea de membru este un semn interior, ascuns, al apartenenţei la Agru. Trebuie însă şi un semn extern, vizibil, prin care îşi mărturiseşte fiecare membru în public apartenenţa sa la această asociaţie şi că îi urmează principiile ei. Va înţelege oricine importanţa morală a insignei: ea este tot un apostolat şi deşteaptă curaj şi în alţii, văzând că membrii o poartă.

Costul insignei îl plătesc membrii, putându-se avansa costul ei şi din fondurile comune ale organizaţiei. Predarea Cărţtii şi a insignei se face cu binecuvântare şi solemnitate în biserică.

3. Drapelul. Precum insigna este semnul individual al apartenenţei la Agru, astfel drapelul e semnul şi simbolul colectiv. El trebuie să fie de forma şi culoarea stabilită de Comitetul Central şi aprobat de înaltul Cor episcopesc. Binecuvântarea drapelului trebuie să se facă cu mare solemnitate şi acea zi trebuie să fie pentru organizaţie o zi de sărbătoare.

La început e de-ajuns dacă îşi au drapelul lor organizaţia centrală şi cele diecezane. Organizaţiile locale n-au voie să-şi facă drapel fără încuviinţarea Comitetului Diecezan, care nu o va da decât organizaţiilor cu un număr însemnat de membri. Drapelul, pe lângă culorile stabilite, poate purta şi chipuri sau icoane de-ale patronilor Agrului (sf. Nichita apostolul Românilor, Sf. Petru şi Pavel, Sf. Gheorghe etc.). Pe lângă patronul general fiecare organizaţie poate avea şi un patron particular, propriu.

Sediul, sala pentru viaţa şi activitatea Agrului e de o covârşitoare importanţă: un local unde să se poată ţine şedinţele Comitetului şi adunările membrilor. Acest lucru trebuie rezolvat mai întâi, căci fără de el întreaga activitate a organizaţiei  va fi   stânjenită. La oraşe şi la sediul diecezan va fi o sală numită Cerc Cultural greco-catolic sau Cercul greco-catolic. La sate parohii şi curatorii isteţi se vor strădui să facă rost cu orice preţ şi cu orice mijloace de o Casă culturală a bisericii, fie şi numai dintr-o sală, unde să se poată ţinea toate adunările Agrului. Până nu va fi rezolvată această problemă nu putem vorbi despre o activitate stabilă şi sistematică a asociaţiei noastre. Până la crearea unui astfel de local se vor cere, cu bună învoială, sălile şcolilor noastre confesionale ori şi ale Statului.

În cele de sus cred c-am expus pe scurt tot ce se cere deocamdată; pentru organizarea, conducerea şi activitatea unei organizaţii de-a Agrului, – caetera usus docebit. Experienţa ne va învăţa mai multe. Până atunci să le urmăm şi să ţinem aceste.

– Sfârşit –

STATUTELE GENERALE. ale AGRU-lui

I. Numirea, scopul şi mijloacele

Art. 1. În temeiul art. 14 din legea pentru regimul general al cultelor se înfiinţează o uniune cu caracter religios, cultural şi naţional a Românilor uniţi cu Roma, numită: Asociaţia Generată a Românilor Uniţi (A. G. R. U.)

Art. 2. Sediul central este în Cluj.

Art. 3. Scopurile A.G.R.U sunt:

a) Susţinerea, apărarea şi realizarea intereselor Bisericii române unite cu Roma;

b) Adâncirea vieţii sufleteşti a membrilor şi intensificarea educaţiei religioase ;

c) Îndrumarea vieţii publice şi private potrivit eticii creştine, în sentimentul iubirii de neam şi de  patrie;

d) Combaterea curentelor sociale şi religioase cu caracter sectant, distructiv, antinaţional şi anticreştinesc.

Art. 4. Pentru atingerea acestor scopuri A.G.R.U se va servi de următoarele mijloace:

a) morale: adunări, conferinţe, prelegeri, răspândire şi editare de cărţi, reviste, şi ziare scrise în Spirit creştinesc şi românesc, etc.

b) materiale: cotizaţii de membru, donaţii, legate, chete şi alte izvoare legale:de venit.

Art. 5. În cadrul A.G.R.U. este exclusă politica de partid.

II. Membrii

Art.6. Membrii ai A.G.R.U. pot fi Românii uniţi fără deosebire de sex, care cer înscrierea şi prin aceasta se obligă a satisface îndatoririle statutare. Membrii sunt:

a) fondatori, care plătesc o dată şi pentru totdeauna suma de 500 Lei;

b) pe viaţă, care plătesc o dată pentru totdeauna suma de 2000 Lei;

c) activi, care plătesc anual cotizaţia de l00 Lei;

d) ajutători, care plătesc anual cotizaţia de 10 Lei.

Art. 7. Arhiereii bisericii române unite cu Roma sunt patronii A.G.R.U, iar Î.P.S. S. Mitropolitul de Alba-Iulia şi Făgăraş este de drept şi preşedinte de onoare al A.G.R.U.

Art. 8. Comitetul central al A.G.R.U. poate decerna titlul de membru de onoare acelor membri, care au contribuit în mod excepţional la înflorirea A.G.R.U. pe teren fie moral, fie material.

Art. 9. Membrii fondatori, pe viaţă şi activi au drept de vot activ şi pasiv potrivit prevederilor statutare şi beneficiază în general de toate drepturile acordate membrilor de statute. Membrii ajutători nu au drept de vot, decât în adunările parohiale.

Art. 10. Îndatoririle membrilor sunt:

a) conduită morală corespunzătoare scopurilor A.G.R.U,

b) participarea la adunări şi manifestări organizate de A.G.R.U.

c) popularizarea A.G.R.U.

d) plata cotizaţiilor.

Neplata cotizaţiei timp de 3 ani are drept urmare pierderea calităţii de membru.

Comitetul central al A.G.R.U. ca ultimă instanţă, poate exclude pe acel membru, care are conduită potrivnică înaltelor scopuri urmărite de A.G.R.U.

III. Conducerea A. G. R. U

Art. 11. A.G.R.U, se conduce prin adunarea generală, congresul general, congresele diecezane, comitetul central, comitete diecezane şi comitete parohiale.

Art. 12. Adunarea Generală a tuturor membrilor se va convoca numai în cazuri excepţionale, pentru a da îndrumări de ordin general A.G.R.U.

Art. 13. Congresul general se compune din membrii comitetului central, membrii comitetelor diecezane, membrii fondatori şi 10 delegaţi de către fiecare congres diecezan. La şedinţele congresului general poate asista însă oricare membru al A.G.R.U. Congresul general al A.G.R.U. se ţine în fiecare an, după posibilitate în luna Septembrie; convocarea se va face cu cel puţin 30 zile înainte, prin ziare de către preşedintele şi secretarul general al comitetului central. Locul se desemnează de congres pentru anul viitor. Ordinea de zi o fixează comitetul central.

Art. 14. Atribuţiile congresului general sunt:

a) alegerea preşedintelui şi membrilor comitetului central şi a comitetului de cenzori;

b) hotărâri asupra raportului general de activitate;

c) votarea bugetului şi descărcarea pentru gestiunea din anul precedent;

d) îndrumarea generală a activităţii A.G.R.U.;

e) modificarea statutelor, în condiţiunile prevăzute de art. 33 şi 36 din statute;

Arh 15. Congresul general decide în mod obişnuit cu majoritate absolută de voturi. În caz de majoritate relativă votul este nul, iar la alegeri se declară balotaj între cei doi candidaţi care au întrunit mai multe voturi.

Art. 16. Congresul general e prezidat de preşedintele comitetului central, iar în lipsa preşedintelui, de unul dintre vicepreşedinţi.

Art. 17. Congresul general extraordinar se poate convoca în caz de nevoie de către comitetul central, sau la cererea unui comitet diecezan, cu cel puţin 10 zile înainte.

Art 18. Congresul diecezan se compune din: membrii comitetului diecezan, preşedinţii sau un delegat al comitetelor parohiale şi al asociaţiilor religioase, membrii fondatori şi pe viaţă ai A.G.R.U. cu domiciliul pe teritoriul eparhiei respective. Atribuţiile congresului diecezan sunt:

a) alegerea preşedintelui şi membrilor comitetului diecezan şi a comitelului de cenzori;

b) controlarea şi îndrumarea activităţii comitetului diecezan şi a comitetelor parohiale.

Congresul diecezan ordinar se ţine în primăvara fiecărui an între Paşti şi Rusalii, iar extraordinar de câte ori trebuinţa va cere.

Art 19. Adunarea parohială se compune din toţi membrii A.G.R.U. domiciliaţi pe teritoriul respectivei parohii. Adunarea parohială ordinară se ţine în fiecare an în Dumineca Tomii, iar extraordinară în cazuri de necesitate. Atribuţiile adunării parohiale sunt:

a) alegerea preşedintelui şi membrilor comitetului parohial şi a comitetului de cenzori;

b) îndrumarea activităţii şi controlarea gestiunii comitetului parohial.

Comitetele

Art. 20. Comitetul central are membrii aleşi şi membrii de drept. Membrii aleşi sunt: preşedintele, 6 vicepreşedinţi, secretarul general, casierul general şi 24 membri. Membrii de drept, sunt: Preşedinţii comitetelor diecezane şi câte un membru al clerului delegat de fiecare Ordinariat al Provinciei Mitropolitane de Alba-Iulia şi Făgăraş. Comitetul central va fi asistat de un consilier cleric, delegat de episcopatul Român-Unit.

În chestiuni religioase numai de comun acord cu acest consilier se pot lua hotărâri. Membrii se aleg pe 5 ani.

Art. 21. Comitetul central conduce A.G.R.U. cu depline puteri, fiind îngrădit numai prin atribuţiile rezervate congresului general. Comitetul central poate trece atribuţiile sale asupra comitetului de direcţie, format din preşedinte şi patru membri delegaţi de comitetul central din sânul său.

Art. 22. Comitetul diecezan are membri aleşi: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, secretar, 12 membri, membri de drept, 2 membri ai clerului diecezan, desemnaţi de Ordinariatul diecezan şi preşedinţii diecezani ai asociaţiilor religioase din eparhia respectivă. Mandatul membrilor aleşi durează 5 ani. Comitetul diecezan va fi asistat de un consilier cleric delegat al Ordinariatului diecezan. În chestiuni religioase numai de comun acord cu acest consilier se pot lua hotărâri.

Art. 23. Comitetul diecezan conduce şi îndrumă activitatea comitetelor parohiale în conformitate cu statutele şi potrivit normelor stabilite, de comitetul central.

Art.24.  Comitetul parohial are membri aleşi: preşedinte, 1 – 2 vicepreşedinţi, secretar şi 3 – 5 membri; iar membri de drept: parohii localnici, respectiv administratorii parohiali şi preşedinţii societăţilor unite, cu caracter religios, din localitate (şi filii).

Membrii comitetului se aleg pe 3 ani. Comitetul parohial coordonează activitatea societăţilor unite cu caracter religios din localitate, în conformitate cu Statutele acestor societăţi.

Art. 25. Comitetele au capacitatea de a lua hotărâri dacă se întrunesc cel puţin 1/2+1 din membri. Dacă la prima convocare nu s-a atins quorumul necesar, la a doua şedinţă ţinută în termen de 3 zile de la întâia, capacitatea de hotărâri se condiţionează de prezenţa a 1/4 din membri.

IV. Secţiile

 

Art. 26. Fiecare comitet poate înfiinţa secţii, şi anume:

a) Secţia religioasă;

b) Secţia literară;

c) Secţia socială-caritativă;

d) Secţia tinerimii;

e) Secţia economică.

În fruntea secţiei stă un membru al Comitetului respectiv ca preşedinte delegat, având, dreptul de a coopta 3 – 12 membri. Cooptarea va fi supusă ratificării comitetului respectiv.

V. Administrarea averii

 

Art. 27. Averea formează un singur tot şi este proprietatea indivizibilă a A.G.R.U. Averea A.G.R.U. rezultă din:

a) cotizaţiile membrilor;

b)donaţii  şi legate;

c) fructificarea capitalului mobiliar;

d) colecte publice;

e) veniturile publicaţiilor.

Asupra averii se va întocmi un inventar. Din cotizaţiile membrilor fondatori şi pe viaţă se constituie un fond inalienabil, putându-se cheltui numai dobânzile acestui fond.

Art. 28. Comitetele diecezane şi parohiale îşi vor alcătui bugetele până la 10 Decembrie ale fiecărui an şi le vor supune aprobării comitetului central, respectiv comitetului diecezan.

Art. 29. Comitetul central va întocmi bugetul general pentru anul viitor în luna August. Bugetul general va fi supus spre aprobare congresului general, ordinar.

Anul de gestiune pentru toate comitetele începe cu 1 Ianuarie şi se sfârşeşte la 31 Decembrie.

Art. 30. Comitetul centra1 va pune la dispoziţia comitetelor diecezane şi parohiale sumele aprobate prin bugetul general. Din cotizaţiile membrilor activi 1/3 se rezervă comitetelor parohiale, 1/3  de comitetelor diecezane, iar restul stă la dispoziţia comitetului central.

Cotizaţiile plătite de membrii fondatori şi pe viaţă trec în întregime în administrarea comitetului central.

Veniturile de altă natură rămân în administrarea comitetului care le-a realizat.

Art. 31. Pentru controlarea întregii gestiuni băneşti, se înfiinţează:

a) Comitetul central de cenzori, constând în 7 cenzori;

b) Comitetul diecezan de cenzori, constând în 5 cenzori;

c) Comitetul parohial de cenzori, constând în 3 cenzori.

Aceste comitete funcţionează pe lângă comitetele de conducere respective.

Comitetul central de cenzori poate controla gestiunea oricărui comitet.

VI. Dispoziţii finale

Art. 32. Comitetul central va alcătui un regulament general, cum şi regulamente speciale pentru a stabili normele de aplicare a prezentelor statute. Regulamentele vor fi supuse ratificării congresului general.

Art. 33. Satutele A.G.R.U. nu pot fi modificate decât cu majoritatea de 2/3, prezenţi fiind 1/2 din membrii Congresului general.

Art. 34. Desfiinţarea A.G.R.U. nu poate fi hotărâtă decât de congresul general anume convocat în acest scop şi întrunind 3/4 din totalul membrilor, cu majoritate de 3/4 şi cu avizul Episcopatului Român Unit. În caz de desfiinţare, toată averea A.G.R.U. revine de drept Provinciei Mitropolitane Române Unite de Alba-Iulia şi Făgăraş, care va constitui din această avere un fond inalienabil al cărui venituri vor fi destinate pentru clădiri noi de biserici în parohii lipsite de mijloace.

Art. 35. A.G.R.U. este reprezentată în afaceri de drept civil de către preşedinte, ca delegat al Mitropoliei Române unite de Alba-Iulia şi Făgăraş.

Art. 36. Aceste Satute, cum şi ulterioarele modificări, intră în vigoare după aprobarea Episcopatului Român Unit.

Blaj, din congresul general de constituire al Asociaţiunii Generale a Românilor Uniţi (A.G.R.U.), ţinut în ziua de 23 Noemrvie 1929.

(ss.) Dr. Valeriu Pop                                                                   (ss ) Dr. Augustin Popa

preşedinte                                                                                             secretar

No. 153 – 1920.

Aprobăm

Din conferinţa Episcopatului român gr.-cat. al provinciei mitropolitane de Alba-Iulia şi Făgăraş, ţinută la reşedinţa mitropolitană din Blaj, în ziua a 24-a a lunii Noiembrie, anul Domnulul 1929.

Blaj, la 10 Ianuarie 1930.

(ss). Dr. Vasile Suciu,

Arhiepiscop şi Mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş.


[1]               Cf. Sac. Prof. Luigi Civardi, Manuale di Azione Cattolica, 4 ed. Pavia, 1927, 2 vol. ( 5 şi 7 Lire it.) p. 20.

[2]               v. Civardi, p. 27 urm.