Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena în parohia Sf. Ana din Bucureşti

Capela Sfanta Ana din Cimitirul Bellu Catolic

Deşi ziua de 21 mai, zi în care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică sărbătoreşte, alături de celelalte biserici catolice de rit oriental, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a căzut în cursul săptămânii, cocheta capelă „Sf.Ana”, construită  in stil gotic, a fost aproape plină şi prăznuirea sfinţilor zilei s-a făcut printr-o Sfântă Liturghie solemnă, oficiată de părintele protopop de Bucureşti, pr. Liviu Alexiu Oţoiu.

Solemnitatea sărbătorii s-a simţit şi în cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie de Sfinţia Sa pr. Liviu, cuvânt care a impresionat prin bogăţia de date şi concizia expunerii principalelor momente din viaţa celor prăznuiţi în această zi şi meritele lor slujba Bisericii întemeiate de Isus Christos. Iată mai jos conţinutul acestui frumos şi bogat cuvânt de învăţătură:

„ Prăznuim astăzi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii. În cântările închinate Sfinţilor Constantin şi Elena, un scriitor bisericesc a scris în cuvinte inspirate privind opera acestora: „Luminat fiind cu razele Spiritului Sfânt, toată Biserica a luminat, sobor a adunat, întărirea ereticilor a stins, iar cununa creş-tinilor neveştejită s-a arătat”. „Luminat de Spiritul Sfânt”. Aşa îl cinsteşte Biserica pe primul împărat creştin. El a fost ales de Providenţa divină să fie un mare ctitor şi eliberator al noului Israel, al Bisericii creştine. Biserica primelor veacuri ale creşti-nismului a avut parte de crâncene persecuţii, dar a triumfat pentru că întemeietorul ei este Fiul lui Dumnezeu, care a spus lui Petru: „¹⁸Şi eu îţi zic, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui”[Mt.16, 18]. A biruit Biserica în timpul lui Constantin cel Mare. După moartea tatălui său Constanţiu Clorus, Constantin, care domnea peste partea apuseană a Imperiului Roman, a învins aproape de Roma, cu o armată inferioară numeric,  pe rivalul său la tronul imperial, Maxenţiu; era în anul 312. Rămânând singurul împărat dă, în anul următor 313, edic-tul de la Milano, prin care Biserica creştină primeşte libertate. Prin acest edict se re-trocedează bunurile confiscate creştinilor, se admite libera manifestare publică a reli-giei creştine, Biserica este considerată instituţie oficială, independentă de imperiu, cu dreptul de a deţine averi, dumineca este declarată zi de sărbătoare, în care târgurile şi activităţile lucrative sunt oprite, ceremoniile sângeroase sunt  interzise, creştinii pot ocupa funcţii publice, ucidere prin răstignire se opreşte. Iată de ce Constantin împă-ratul este numit „cel Mare”şi „întocmai ca Apostolii”, fiindcă datorită lui creştinii persecutaţi până atunci pentru credinţă, puteau din anul 313 să creadă liber, să se boteze, să aibă lăcaşuri de cult şi să-L preamărească pe Dumnezeu în spirit şi adevăr.

Dar împăratul Constantin cel Mare are meritul de a permite desfăşurarea primului sinod sau conciliu al Bisericii în anul 325 la Niceea, conciliu care a combătut erezia ariană, care susţinea că Isus Christos nu a fost Dumnezeu adevărat, de o fiinţă cu Tatăl, ci doar o creatură superioară, un fel de supra-om în care s-a sălăşluit Dumnezeirea. Datorită acestei erezii erau mari dezbinări între credincioşi, erau certuri, aşa încât pacea în imperiu era mereu tulburată. Împăratul a hotărât să pună capăt acelei dezbinări primejdioase şi în acest scop a convocat la un conciliu pe majoritatea Episcopilor, împreună cu renumiţi teologi, ca să se precizeze adevărul despre persoana Mântuitorului Isus Christos. După o reuniune la care au participat 318 Sfinţi Părinţi şi care a durat aproape întregul an 325, învăţătura lui Arie a fost respinsă ca falsă, iar ereticul pus sub bles-tem. Tot atunci sub influenţa Spiritului Sfânt au fost alcătuite şi redactate primele 7 ar-ticole din Simbolul Credinţei.

Alături de fiu, împăratul Constantin, este pomenită şi mama sa Elena, care a fost şi ea un fel de „Apostol”, având merite deosebite în întărirea şi răspândirea credinţei creştine. Sfânta Elena a fost făclia de lumină care a călăuzit paşii spre Dumnezeu a augustului ei copil. Inspirată de harul lui Dumnezeu, arzând de focul unei dorinţe sfinte, s-a străduit să afle crucea pe care s-a jertfit Mântuitorul. A mers în Palestina unde a iniţiat cercetări arheologice pentru descoperirea Sfintei Cruci şi a Sfântului Mormânt, iar la Betleem este identificat locul unde s-a născut Isus Christos. Constantin şi Elena au îndeplinit o misiune divină în folosul Bisericii lui Isus Christos şi a lumii întregi şi chiar dacă în viaţă au avut şi greşeli, aşa cum are fiecare om, li se cuvine recunoştinţă şi cinstire. Creştinismul a triumfat „⁴Căci tot cel născut din Dumnezeu biruie lumea şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea, credinţa noastră. ⁵Cine este cel ce biruieşte lumea, dacă nu cel ce crede  că Isus este Fiul lui Dumnezeu”[I Ioan,5, 4-5 ].

Religia creştină ar fi putut să dispară de atâtea ori, dar Biserica adevărată este întemeiată pe stânca lui Petru şi porţile iadului nu o vor birui, pentru că are asistenţa puternică a Spiritului Sfânt.

Lupta creştinismului în lume este lupta virtuţilor şi moravurilor curate, lupta binelui împotriva răului şi întunericului. Creştinismul a inspirat cultura şi civilizaţia lumii. În faţa celor care vor să distrugă credinţa prin diferite mijloace, a celor care luptă împotriva lui Dumnezeu, şi noi trebuie să urmăm pilda Sfinţilor Constantin şi Elena, să fim mărturisitori autentici ai lui Isus Christos.

Să ne mărturisim credinţa prin trăirea noastră de zi cu zi, mai ales împlinind porunca iubirii de Dumnezeu şi din iubire de Dumnezeu, să iubim pe aproapele nostru, să facem fapte bune, acte de caritate pe măsura modestelor noastre posibilităţi.

Să rugăm pe Sfinţii Constantin şi Elena să ne ajute să trăim ca adevăraţi creştini, să avem o viaţă bogată în virtuţi şi fapte bune, o viaţă de lumină cum spune Isus: „¹⁴Voi sunteţi lumina lumii.  . . ¹⁶Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”[Matei 5,14,16 ]. Amin.”

A consemnat:

Valer Ardelean

Notă: Citatele biblice sunt din  „Noul Testament” tradus de Dr. Ioan Bălan,                                                                                                                                                                                                                                         Episcopul Lugojului, Ediţia II-a, Lugoj, 1938.

Publicitate

 

La Multi Ani, Romaniei Mari!

1 Decembrie 2012 în Parohia „Sf. Ana” din Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti

Sărbătoarea naţională a poporului român, cea de a 94 aniversare a Marii Uniri de la Alba Iulia, a prilejuit membrilor  Parohiei „Sf. Ana” din Vicariatul Greco-Catolic de Bucureşti, participarea la Sfânta Liturghie, oficiată de părintele Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, la parastasul la care au fost pomeniţi participanţii direcţi la înfăptuirea măreţului Act, şi la momentul de rugăciune de la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu. În cadrul Sfintei Liturghii părintele Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, a ţinut un cuvânt de învăţătură pe care îl redăm în cele ce urmează:

„Înfăptuirea statului naţional unitar al României Mari la 1 decembrie 1918, este opera poporului român, dar flacăra conştiinţei naţionale a pornit de la Blaj. Prin şcolile şi dascălii Blajului s-au formulat şi s-au răspândit principalele idei de emancipare socială, libertate şi unitate naţională. Mişcările pentru libertate şi drepturi egale ale românilor cu cele ale celorlalte etnii: maghiari, saşi şi secui, mai ales Revoluţia de la 1848 cu Marea Adunare din 3/15 mai de la Blaj şi procesul Memorandumului din 1894, au constituit premisele mai apropiate ale Unirii de la Alba Iulia, în care, prin glasul autorizat al reprezentan-ţilor naţiunii române, s-a hotărât unirea cu România.

Cu luni înainte s-au constituit consiliile locale, judeţene şi Consiliul Central de la Arad, iar preoţii din bisericile greco-catolice şi ortodoxe au luat de la credincioşii lor jurământul de credinţă faţă de naţiunea română.

La 10.XI 1918 ierarhii BRU şi BRO au semnat adeziunea la Consiliul Naţional Român Central din Arad, recunoscându-l ca singura autoritate supremă a naţiunii române din Ardeal, Banat  şi Ungaria.

Episcopul Iuliu Hossu al Gherlei şi Vicarul capitular al  Mitropoliei au dat circulare prin care cer clerului şi credincioşilor să se pregătească pentru marea zi a unirii, care va avea loc la Alba Iulia pe 1 Decembrie. În ciuda piedicilor mari puse de autorităţile ungureşti, la Alba Iulia s-au adunat la data hotărâtă, peste 100.000 de români.

După celebrarea Sfintelor Liturghii în bisericile protopopeşti, greco-catolică şi ortodoxă, mulţimea s-a adunat pe Câmpul lui Horea din preajma Cetăţii, iar delegaţii în număr de 1228 cu „credenţiale” din partea Consiliului Naţional şi a altor instituţii româneşti, au intrat în sala Casinei militare.

După cuvântările unor lideri marcanţi ai Unirii, în care aceştia au argumentat  din punct de vedere istoric, juridic, naţional şi moral necesitatea imperioasă a acestei uniri politice româneşti, a fost prezentată Rezoluţia Unirii Transilvaniei cu România, aprobată de toţi  delegaţii prin frenetice aclamaţii.

Preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti şi încă alţi câţiva delegaţi  au vorbit pe Câmpul lui Horea de pe mai multe tribune mulţimii prezente. Printre ei a fost şi Episcopul Iuliu Hossu, care a spus: „Fraţilor, ceasul plinirii vremii acesta este când Dumnezeu atotputernicul rosteşte prin poporul Său credincios, drep-

tatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara–mamă, România”. Apoi tot  Episcopul  Iuliu Hossu a citit ”Proiectul de rezoluţie” adoptat de Adunarea Naţională de unire a românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii, cu România şi a încheiat: „Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească, fericiţi voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara-mamă. Trăiască România Mare, una şi nedespărţită. Amin”

A urmat îmbrăţişarea Episcopilor Miron Cristea şi Iuliu Hossu, acesta din urmă spunând: „Precum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi, aşa să rămână îmbrăţişaţi toţi românii”.

Din delegaţia care a dus la Bucureşti „Rezoluţia Unirii cu România” au făcut parte Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea.

Pentru recunoaşterea României Mari ca stat naţional unitar, o contribuţie foarte mare în câştigarea diplomaţiei occidentale au avut clericii Bisericii noastre. Aşadar  Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi-a adus din plin contribuţia la înfăptuirea României Mari.

În această zi de sărbătoare aducem şi noi un sincer şi cald omagiu făuritorilor Marii Uniri, înaintaşilor lor, care animaţi de un fierbinte patriotism au luptat pentru unitatea şi independenţa naţională, pentru înfăptuirea unei vieţi libere şi demne pentru poporul român.”

Sfânta Liturghie a fost urmată de parastas la care au fost pomeniţi Cadinal Iuliu Hossu, Patriarh Miron  Cristea, Mitropolit Vasile Suciu, Mitropolit Alexandru Nicolescu, Episcop Demetriu  Radu, Episcop Valeriu Traian Frenţiu, Episcop Alexandru Russu, Episcop Ioan Bălan, Gheorghe Pop de Băseşti, Ştefan Cicio-Pop Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voieod, Vasile Goldiş, Preot Zenovie Pâclişanu, şi Preot prof. Atanasie Doroş.

Sărbătorirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 s-a încheiat cu un moment de rugăciune la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu, acoperit de florile recunoştinţei noastre. În final participanţii au intonat Imnul Naţional şi au participat la o mică agapă colegială.

A consemnat – pentru AGRU Bucuresti 🙂 – Valer Ardelean

 

1 Decembrie 1918 – Victoria Ardealului pentru o Romanie Mare!

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ DE GRECO-CATOLICII DIN BUCUREŞTI

In Biserica, Sfanta Liturghie si Parastas

Împreună cu toţi românii, credincioşii greco-catolici din parohia „Sf. Ana” din Bucureşti au întâmpinat cu bucurie şi în rugăciune Ziua Naţională a României, participând la Sfânta Liturghie oficiată în capela din cimitirul catolic Bellu, de parohul lor, pr. Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, asistat de pr.Tiucă Dinu şi de pr. Ungureanu Coriolan, ambii de la Ocna Mureş. Credincioşilor greco-catolici din parohia „Sf. Ana” li s-au alăturat membrii Consiliului Director al AGRU Bucureşti, în frunte cu preşedintele acestuia, dl. Călin Diaconu, precum şi coreligionari din alte parohii bucureştene. La intrarea în capelă, participanţilor li s-au împărţit cocarde tricolore.

Răspunsurile la  Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, condus de prof. Lucian Turdeanu, căruia i s-au alăturat vocile mai multor participanţi. La Intratul cel Mare pr. Liviu Alexiu Oţoiu, protopop de Bucureşti, a pomenit, alături de „ctitorii şi binefăcătorii sfintei bisericii acesteia” şi pe:

Cardinal Iuliu Hossu

Patriarh Miron Cristea

Mitropolit Vasile Suciu

Mitropolit Alexandru Nicolescu

Episcop Demetru Radu

Episcop Valeriu Traian Frenţiu

Episcop Alexandru Rusu

Episcop Ioan Bălan

Gheorghe Pop de Băseşti

Ştefan Cicio Pop

Iuliu Maniu

Alexandru Vaida Voievod

Vasile Goldiş

Pr. Zenovie Pâclişanu

Pr. Atanasie Doroş

şi pe ceilalţi făuritori ai Marii Uniri.

La mormantul Cardinalului Iuliu Hossu

În cuvântul de învăţătură rostit după  Sf. Evanghelie, părintele Liviu a spus printre altele: „ . . vorbind despre 1 decembrie 1918, de Marea Unire şi de aportul adus de BRU şi Şcolile Blajului, trebuie să pornim de la Unirea cu Roma, de la Episcopul Inocenţiu Micu Klein şi de la Episcopul Petru Pavel Aron. Episcopul Inocenţiu Micu Klein a fost apărătorul tuturor românilor ardeleni nu numai al celor greco-catolici, cel care a pus bazele luptei politice naţionale  a românilor din Transilvania.

Este drumul preluat şi de urmaşii săi, cu argumentele invocate pentru prima dată de el: dreptul istoric, vechimea românilor, ponderea majoritară a românilor şi destoinicia lor, argumente puternice şi de necontestat. Episcopul Petru Pavel Aron a deschis în 1754 Şcolile Blajului, pentru clerici şi mireni, şcoli ce nu vor înceta să trimită şi să răspândească lumină românilor mai bine de 200 de ani. Şcolile au atins timpul lor de glorie în vremea Episcopului Ioan Bob. Atunci s-a redactat  cel dintâi Supplex al românilor din Transilvania. Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Augustin  Bunea şi mulţi alţi intelectuali formaţi în Şcolile Blajului, au fost în fruntea elitei româneşti din vremea lor. Şcolilor din Blaj li se vor alătura cu timpul şi altele la Oradea, Gherla, Năsăud sau Beiuş. . .

Şcolile româneşti creează nu numai spirite luminate, ci şi pline de curaj, gata

Capela Sf Ana - impodobita cu steaguri

nu numai să spună adevărul, dar şi să lupte pentru apărarea lui. La Blaj s-a rostit pentru prima dată : „Vrem să ne unim cu Ţara !” Augustin Bunea spunea în 1909: ”Dacă am fost veacuri în şir zidul de pază al civilizaţiilor Apusului împotriva cotropitorilor barbari, este dovada cea mai vie de puterea şi trăinicia noastră . . Limba şi credinţa noastră le vom apăra cu îndârjire neînfricată.” . .  Lupta lor va duce la Marea Unire, care avea să fie înfăptuită, în chip simbolic, în oraşul marilor martiri ai secolului 18, Horia, Cloşca şi Crişan, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. . . .

Pe Câmpul lui Horea erau prezenţi peste 100.000 de români, în frunte cu preoţii şi învăţătorii satelor. . . În faţa lor Episcopul Iuliu Hossu , viitorul Cardinal, primul român intrat în rândul purpuraţilor, primind onoarea de a fi desemnat ca „ Vestitor al Marii Uniri” a citit Rezoluţia Adunării  Naţionale de la Alba Iulia, şi făcând parte din delegaţia desemnată de Consiliul Dirigent, a înmânat-o Regelui.

Cardinalul Iuliu Hossu obişnuia să spună: „Dacă nu era Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat: Vrem să ne unim cu Ţara ! şi fără aceasta nu era nici  Unirea din 1918”

Pomenind pe cei care au implinit visul mai multor generatii

În această zi aducem şi noi un sincer şi pios omagiu făuritorilor Marii Uniri, înaintaşilor lor, care animaţi de un fierbinte patriotism, au luptat pentru unitatea şi independenţa naţională, pentru înfăptuirea unei vieţi libere şi demne pentru întregul popor român.”

După Sfânta Liturghie a avut loc o slujbă de pomenire a făuritorilor Marii Uniri menţionati mai sus, urmată de o rugăciune la mormântul Cardinalului Iuliu Hossu, unde, pe lângă rugăciunile rânduite se citi la morminte, părintele Liviu a citit din Cartea acestuia „Credinţa noastră este viaţa noastră” (pag.235) „Rugăciunea de consfinţire către Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria” la sfârşitul căreia participanţii au intonat Imnul Naţional.

(A consemnat pentru AGRU Bucuresti, Domnul Valer Ardelean. Pozele – prin amabilitatea Domnului Anton Chiciudean)