Site-ul http://forumconstitutional2013.ro/ este unul complet si complex.

Insa necunoscut publicului larg – de aceea, as adauga „nefunctional”, in sensul implinirii scopului pentru care a fost creat. Citez  „Forumul Constituţional este deschis tuturor cetăţenilor României” … ori, pentru aceasta, se cuvenea sa existe o campanie de informare foarte ampla, ale carei performante sa fie cuantificate in indicatori media ( temerarul target „all/toti”, a fost atins in proportie de x%, fiecare cetatean a auzit mesajul de cate n ori, si y% au raspuns „Da, am auzit de existenta acestui site si de dezbatere!” , la finalul Campaniei).

Mai bine, s-ar fi gasit formularea „Forumul Constitutional este un site dedicat tuturor cetatenilor romani cu drept de vot, care au acces la internet”. Ar fi fost poate mai corect fata de Adevar, dar hai sa spunem ca in graba si in timpul muncii, se pot face greseli. Sa nu fim carcotasi – numai cine nu munceste, nu greseste, nu-i asa?

Totusi, titlul ne-a venit ca o concluzie a Mesei Rotunde la care am participat ieri, alaturi de Parintele Dr. Coriolan Muresan. Aceasta a avut loc in Parlamentul Romaniei, au participat numeroase organizatii non-guvernamentale, asociatii si fundatiii: monarhisti, ecologisti, laici, …

De ce consideram actuala initiativa sortita esecului, poate chiar o manevra de discreditare a Presedintelui Senatului, care sa nu uitam, conduce Comisia Parlamentara de Revizuire a Constitutiei si va fi implicit tras la rost pentru rezultat (un rezultat care NU are cum multumi pe toata lumea) … ?!

Pentru ca s-a pornit de la o tema simpla. Atat de simpla, incat parea rezolvabila, in timp rapid. Antonescu a muscat o nada, greu de refuzat: in actuala Constitutie exista prevederi care structureaza o Putere Executiva Bicefala – luptele dintre Palate (Cotroceni si Victoria) sunt de notorietate. Hai sa schimbam din temelii starea asta de lucruri, hai sa diminuam puterile Presedintelui pentru ca Guvernul sa nu fie o simpla marioneta in mainile unui om, ci sa reprezinte vointa poporului (majoritatea parlamentara exprimata in alegeri).

Tema va fi fost simpla, insa doar in aparenta.

Pentru ca in timpul procesului de revizuire, au inceput presiunile, tot mai mari. Monarhistii: sa-l recunoastem pe Rege, daca se poate prin forma de guvernamant. Daca nu, prin crearea de brese in sistem: stema pe steagul tricolor (neaparat, coroana de otel), data de 10 mai pentru ca ziua Independetei castigata pe campurile din Bulgaria si pentru ca este primavara, cand micul se umfla mai vartos pe gratare, etc. Patriarhia, nu se  lasa nici ea mai prejos: il introduceti pe Rege, recunoscandu-i meritele, atunci poftiti frumos si recunoasteti meritele Bisericii Neamului, fara de care nu ne-am fi pastrat fiinta in secolele de asuprire pagana … Reactia greco-catolicilor a venit in acest context, aproape firesc: am fi vorbit astazi limba romana si am fi fost azi uniti in jurul Carpatilor, si nu separati de ei, daca nu ar fi existat Scoala Ardeleana, Memorandistii si formidabila generatie a Unirii de la 1918? (*)

Iata cum, tema s-a complicat tot mai mult, iar Comisia de Revizuire a Constitutiei s-a vazut in situatia de a revizui … ISTORIA Poporului Roman, spunand cine, de ce, cu ce si cu cat a contribuit la nasterea, dezvoltarea si mentinerea in viata a NATIUNII ROMANE!

Suntem perfect de acord ca IDENTITATEA NATIONALA trebuie aparata, mai ales in contextul contopirii noastre (liber exprimata), in sanul „etosului european”. DAR, acest lucru trebuie sa se faca avand mult calm, multa rabdare si mai ales un mare bun-simt. Din pacate, in momentul in care „lucrezi la comanda”, nu poate fi vorba de a respecta Adevarul.

Poate revizuirea Constitutiei se va amana (adica se va extinde perioada de dialog cu societatea civila, absolut necesar in opinia noastra). Poate nu, si atunci vom avea o Constitutie revizuita … pentru prietenii de conjunctura, prietenii Domnului Antonescu. Iar viata ei va fi tot atat de scurta, pe cat conjunctura care a generat-o.

_____________________________

(*) Mentionam ca tema principala a fost bruiata de alte teme – si sunt destule: resursele naturale, casatoriile intre homosexuali, dreptul la viata … Toate, lucruri extrem de importante, care necesita cohorte de specialisti si filosofi ai eticii aplicate … 

 

Publicitate