Suntem în luna Decembrie – când se apropie Sfânta Taină a Nașterii Domnului, ce ne învață lecția eternă despre fragilitatea care răzbește, împotriva oricărei rațiuni omenești și când suntem tentați să revenim în Lumea de basm a Copilăriei, pentru a regăsi mîngâierea Părinților dragi.
E greu – și de altfel nici nu cred că-i bine să te desparți cu totul de amintiri, de trecut. Pentru că nu-mi imaginez cu ce am umple golul.
Mulțumim Doamnei Stela Mărculescu pentru poezia in care mărturisește iubirea față de cei care astăzi nu mai sunt, dar care ne-au îngrijit atunci când nu aveam cum s-o facem noi înșine și ne-au hrănit cu dragostea lor neconditionata … E o vibratie a unui suflet care nu se pierde în trecut, dacă reușim să facem din poezie o stare de spirit și forma prezentului continuu.
Mamei
Copilărie, tainic ca o carte,
Mă chemi să dau o filă mai departe,
Pășesc în basmul tău ca iară
Din neguri Mama dragă să-mi apară.
Cobor o stradă mică, în fereastră
E-aceeași floare albă-n glastră
Cireșul mă îndeamnă cu o șoaptă
Să iau din fructul său cu mâna dreaptă.
Aud și-acum crâmpei de poezie
În casa-n care ea-mi cânta doar mie.
Căldura inimi-i, o mângâiere lină
O simt pe fruntea-mi de furtună plină.
Îmi reazăm capul ca să-mi iau tăria
Din pieptul ce-mi veghea copilăria.
Și-mi este dor de zilele în care
Credeam că lumea-aceia nu dispare
Dar au rămas într-un pastel departe
Lumi-file rătăcite dintr-o carte
Ea nu mai e să-mi legene durerea
Cu glasu-i blând, cu blândă-i mângâierea.
A coborât din visul meu în noapte
Și a plecat … eu tot o chem …
Să vină nu mai poate.
AGRU BUCURESTI 