felicitare-craciun

Suntem în luna Decembrie – când se apropie Sfânta Taină a Nașterii Domnului, ce ne învață lecția eternă despre fragilitatea care răzbește, împotriva oricărei rațiuni omenești și când suntem tentați să revenim în Lumea de basm a Copilăriei, pentru a regăsi mîngâierea Părinților dragi.

E greu – și de altfel nici nu cred că-i bine să te desparți cu totul de amintiri, de trecut. Pentru că nu-mi imaginez cu ce am umple golul.

Mulțumim Doamnei Stela Mărculescu pentru poezia in care mărturisește iubirea față de cei care astăzi nu mai sunt, dar care ne-au îngrijit atunci când nu aveam cum s-o facem noi înșine și ne-au hrănit cu dragostea lor neconditionata … E o vibratie a unui suflet care nu se pierde în trecut, dacă reușim să facem din poezie o stare de spirit și forma prezentului continuu.

Mamei

Copilărie, tainic ca o carte,

Mă chemi să dau o filă mai departe,

Pășesc în basmul tău ca iară

Din neguri Mama dragă să-mi apară.

Cobor o stradă mică, în fereastră

E-aceeași floare albă-n glastră

Cireșul mă îndeamnă cu o șoaptă

Să iau din fructul său cu mâna dreaptă.

Aud și-acum crâmpei de poezie

În casa-n care ea-mi cânta doar mie.

Căldura inimi-i, o mângâiere lină

O simt pe fruntea-mi de furtună plină.

Îmi reazăm capul ca să-mi iau tăria

Din pieptul ce-mi veghea copilăria.

Și-mi este dor de zilele în care

Credeam că lumea-aceia nu dispare

Dar au rămas într-un pastel departe

Lumi-file rătăcite dintr-o carte

Ea nu mai e să-mi legene durerea

Cu glasu-i blând, cu blândă-i mângâierea.

A coborât din visul meu în noapte

Și a plecat … eu tot o chem …

Să vină nu mai poate.