Când iubirea de semeni se revarsă din prea-plinul inimii încălzite de harul cunoașterii lui Dumnezeu, apar actele de dăruire de sine, de frumoasă și pilduitoare renunțare la bunuri: căci tot ce avem, am primit în dar …

Mulțumim, dragă Părinte Grigore Oană, pentru unitatea ce ați produs în Biserica Română, prin exemplul de viață ce ni-l oferiți!

(În numele agriștilor din Eparhia greco-catolică de București prin Comitetul Director al AGRU)

Pr Grigore Oana - 95 ani

Parintele Grigore Oană împreună cu frumoasa Sa Familie, au donat – la începutul anilor 90, un imobil Bisericii Române Unite. Astăzi, în acel imobil din strada Bogdan Vodă își desfășoară activitatea Filia Bisericii noastre, ”Schimbarea la Față”. Spațiul ecclesiei – spațiul unității.

Anunțuri

Ne este greu să ne imaginăm cum a fost cu adevărat: în atmosfera de entuziasm general a începutului de an 1919, în timp ce lumea întreagă sărbătorea tăcerea armelor iar Românii chiar ceva în plus: îți aflaseră rostul împlinirii lor, unitatea în limbă, în jurul Carpaților – popor numeros și țară mare în această parte de lume …ei bine, în acest timp de sărbătoare, o linie de demarcație trasată de politicieni fără știința realităților locale, împarte Transilvania în două zone administrative … În acest context, au loc câteva crime și atrocități care nu aveau cum să nu fie puse în umbra marilor înfăptuiri, dar care stau la începutul construcției hotărâte a noului stat pe harta Europei de Est.

Un asemenea caz am comemorat și un asemenea Erou am cunoscut – am fi fost mai săraci fără acest lucru. Mulțumiri tuturor participanților și un cuvânt special pentru Doamna Marina Gherman, fără de care acest Eveniment nu ar fi fost posibil. Prezentăm mai jos cuvântul introductiv din partea AGRU București.

ANUL 1919 – Primii martiri ai noii Românii.

Am primit cu multă bucurie provocarea de a face o incursiune în istoria modernă, în legătură cu evenimente importante ale anului 1919 – despre care de regulă vorbim puțin sau chiar deloc, pentru că toată atenția ni se îndreaptă, cu recunoștință și mirare către cei prezenți la 1 Decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia … În mod firesc, puterea centripetă a marilor evenimente creează un vid de interes pentru ceea ce s-ar numi ”ziua de după”: entuziasmul se poate transmite peste decenii și bucuria eliberatoare de atunci se poate transforma în admirația recunoscătoare de acum, dacă vrem cu adevărat să ne cunoaștem trecutul, să-l pătrundem cu interesul unui proprietar conștient de avutul său.

Am promis că îmi voi exprima o opinie generată de contextul anului 1919 – în care la Paris se negocia semnarea tratelor de pace între Puterile Centrale și cele ale Antantei; la București noul guvern al României Mari se lărgea cu miniștrii din provinciile ”noi”: Basarabia, Bucovina, Banat și Transilvania și începea astfel procesul de unificare a cu Țara-Mamă, prin preluarea treptată și însușirea graduală a problemelor care țineau de reprezentare externă, armată, căi ferate, poștă, telegraf, telefoane, circulația financiară, vămi, împrumuturi …

Dar restul rămânea în autoritatea factorilor locali – fiind subsumat denumirii generale de ”servicii publice”, adică: administrația locală, internele, învățamântul … și tot ceea ce ține de viața de zi cu zi, rămânea deocamdată sub autoritatea guvernelor provinciale, până la unificarea deplină – iar aceasta, bineînțeles că presupunea recunoașterea internațională.

În Transilvania, sarcina extrem de dificilă de a conduce cea mai mare provincie dintre cele care au decis, prin voință proprie în 1918, unirea cu România – au avut-o Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent.

Se cuvine să-i amintim pe cei care au luat asupră-le această misiune: Președintele Marelui Sfat Național – Gh. Pop de Băsești alături de care erau trei Vicepreședinți: episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea și Președintele ”Astrei” Andrei Bârseanu.

Consiliul Dirigent avea în componență pe Iuliu Maniu (Președinte și Ministru de Interne); Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate); Vasile Goldiș (culte și instrucțiune publică); Alexandru Vaida Voevod (externe și presă); Ștefan Cicio Pop (război și siguranță publică); Ioan Suciu (organizare și pregătirea Constituantei); Aurel Vlad (Finanțe); Octavian Goga (fără portofoliu); Aurel Lazăr (justiție); Emil Hațieganu (codificare) și alții.

Greutățile nu erau nici mici și nici puține, aprovizionarea cu alimente se făcea greu, rechizițiile de la țărani erau excluse după secătuirea provocată de îndelungatul război (știm că pentru transilvăneni, acesta a durat întreaga perioadă de patru ani). Armata română începe să înainteze prin Transilvania abia la zece zile de la proclamarea Unirii, cu grijă, și  ”cu sabia în teacă”, deoarece înțelepții conducători ai românilor nu au vrut să lase loc de interpretări – cum că Unirea s-ar fi făcut sub presiunea armelor … în același timp, armata germană a generalului Mackensen, aflată în retragere, nu s-a amestecat în evenimente. Fie din prudență, fie din oboseală, fie din dorința imperioasă de a reintra în normalitate – prin amuțirea glasului armelor.

Însă ceea ce trebuie să reținem este că ceva mai devreme, în data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad – în cadrul armistițiului semnat de guvernul maghiar condus de contele Karolyi cu generalul francez Franchet D’Esperey se trasase o linie de  demarcație arbitrară între Transilvania și Ungaria – ceea ce lăsa sub autoritatea maghiară orașe ca Satu Mare, Oradea, Beiuș, Arad și provincii întregi – precum Crișana și Maramureșul. Chiar și Banatul era încredințat administrației sârbești.

Această zonă, intrată în cărțile de istorie cu numele ”dincolo de limita de demarcație”, a creat la începutul anului 1919, un soi de ”no-mans-land” dincolo de Mureș. Practic, nu se permitea armatei române să înainteze în teritoriile unite la 1 Decembrie cu România. De asemenea, administrația românească nu avea cum să se exercite în aceste teritorii … iar în circumstanțele postbelice, când spiritele erau încă foarte agitate – acest fapt a dus la incidente regretabile.

Despre un asemenea trist eveniment vom afla astăzi.

Un asasinat comis de autointitulatele ”gărzi secuiești” în părțile Beiușului, asupra fruntașilor români Avocat Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș – în luna aprilie, chiar înainte de sosirea trupelor române, care aveau să reinstaleze ordinea în zonă …

De ce a fost nevoie ca noua construcție politică a ”României Mari”, să fie udată cu sânge de martir, încă de la început?  De ce au simțit acești oameni cultivați, unul doctor în drept a cărei nepoată avem onoarea de a o cunoaște personal, de ce au simțit că nu își pot abandona ”românii lor”, deși se pare că li se propusese să se retragă ”dincoace de linia de demarcație”? … Explicația nu poate fi altundeva decât în concordanța dintre fapte și vorbe, pe care oamenii politici ai Marii Uniri au simțit că trebuie să o practice – ca model și exemplu pentru ceilalți.

Conștiința ardelenilor ca fii ai Romei și misiunea lor de reprezentanți ai latinității la granița de est a Europei, a trecut de la faza de inițiere, pe care o putem numi ”conștiință etnică” (de apartenență la o comunitate – un popor vorbind aceeași limbă) la o fază superioară, căreia nu greșim dacă-i spunem ”conștiință națională” – ce presupune existența unor obiective comune, a unei viziuni numite România și care nu se poate realiza fără luptă programatică.

Un luptător pentru drepturile românilor nu avea cum să se retragă din fața pericolului. Pentru că drepturile naționale – libertatea și unitatea – nu se pot dobândi prin fugă, ci numai prin luptă!

Călin Diaconu, Președinte AGRU București

29 Martie 2015, București. Parohia Sf Vasile cel Mare –  Eveniment ”Dr. Ioan Ciordaș. Viața mea este a poporului meu”, organizat de Doamna Marina Gherman, nepoata Avocatului-Martir din Beiuș.

Această prezentare necesită JavaScript.