Sfarsitul lui 2017 a indurerat Asociatia noastra – vestea mortii neasteptate a Presedintelui AGRU Cluj ne-a luat pe toti ai nostri pe nepregatite.

A doua zi urma să sărbătorim Marea Unire, programul era făcut – discursurile pregătite. 

Dar prin moartea lui neașteptată, Marius ne-a adus aminte, tuturor – cât de fragili suntem și mai ales că ”ceasul care vine, acuma este!” …

Sensul profund al Unității noastre stă în puterea de a simți împreună durerea și bucuriile, am învățat asta la sfârșit de Noiembrie trist, prin tragica sa dispariție. Nu te vom uita, dragă Marius – și vouă, dragi Colegi și Prieteni greu-încercați din Clujul drag inimii noastre: suntem alături de voi și ne rugăm împreună, pentru familia lui Marius și pentru AGRU si ASTRU Cluj!

Dumnezeu să-l aibe in paza Sa si cu drepții să-l numere!

Marius foto

Marius Devy Boldor

S-a născut la 8 septembrie 1963 în Dej, sub semnul sărbătorii nașterii Maicii Domnului, al cărei nume îl purta. Părinții i-au fost Silvia și Gheorghe, iar Dorina soră mai mică.

A urmat școala în Dej, la Colegiul Andrei Mureșanu, iar din 1981 a urmat cursurile Facultății de Electronică și Comunicații a Universității Politehnice din Cluj, pe care le-a absolvit în 1987. A lucrat trei ani la Oradea, la întreprinderea Înfrățirea.

În anul 1990 s-a înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, la Facultatea de Istorie și Filosofie, secția Filosofie, pentru a-și urma vocația intelectuală. A absolvit cursurile acesteia în 1995 și de atunci a predat filosofia și științele socio-umane la mai multe școli clujene, mai întâi la Liceul Alexandru Borza, apoi la Liceul Greco-Catolic Inochentie Micu, la Liceul de Arte și la Colegiul Național Emil Racoviță.

În anul 1993 s-a căsătorit cu Monica și din dragostea lor s-au născut Maria și Lucia, atât de dragi lui.

Și-a iubit și profesia ca pe o vocație, i-a plăcut mereu să răspundă la interpelarea noilor generații, atât în cadrul orelor de școală obișnuite, cât și prin activitățile opționale pe care le propunea elevilor. De la muzica clasică la rockul progresiv, de la literatura română, și în special poezia contemporană, până la teatrul universal, de la cinematografie la jocurile minții, Marius a căutat să deslușească misterul existenței nu doar într-o singură dimensiune, ci urmând diverse cărări pe drumul gândirii și al vieții.

După filosofia lui Heidegger, i-a descoperit pe gânditorii creștini care l-au călăuzit în ultimii douăzeci și cinci de ani ai vieții. Întâlnirea cu pr. Alexandru Nicula, apoi cu pr. ioanit Jean-Yves Brachet și cu pr. Jean-Francois Thomas, iezuit, l-au condus la dorința de a traduce în limba română câteva opere importante ale gândirii catolice contemporane.

Dar munca intelectuală nu l-a izolat de angajamentul civic, fiind – pentru mulți ani – președintele AGRU Cluj (Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco-Catolici), pe care l-a reprezentat la nivel national, în Acțiunea Catolică din România, precum și la nivel european, în Forumul European al Laicilor și, mai ales, în Federația Europeană a Profesorilor Creștini.

Toate aceste date exterioare nu spun însă decât o parte din acela care a fost Marius în această viață. Portretul lui interior se compune din discreție, din umor și bună dispoziție, care însă nu exclud seriozitatea și temeinicia cu care se raporta la dilemele vieții. Prietenii și cei apropiați s-au bucurat de atâtea ori de prezența lui senină și de echilibrul pe care-l aducea, de curiozitatea mereu reînnoită față de teme și idei.

În ziua de 30 noiembrie 2017, mergând spre Centrul Manresa al călugărilor iezuiți din Cluj, și-a schimbat fulgerător destinația și a trecut hotarele acestei lumi. Medicul și personalul ambulanței care au sosit pentru a-l resuscita nu au reușit să-l readucă printre noi.

Ni-l vom aminti așa cum l-am cunoscut în momentele cele mai frumoase și așteptăm să-l revedem dincolo, într-o împlinire, a lui și a noastră, pentru care ne rugăm lui Dumnezeu.

______________________________

P.S. Iata mai jos – doar cateva din mesajele pe care AGRU le-a primit – de la profesori de peste hotare, din SIESC, organizatia profesorilor crestini europeni, unde profesorul Marius Boldor ne-a reprezentat, ani de-a randul, alaturi de Presedintele nostru, Alin Tat.

Il 1 dicembre 2017 alle 9.23 SIESC ha scritto:

Chers responsables du SIESC!

Alin Tat m’a informé que Marius Boldor est décédé hier, inattendu et
dans la rue. Il était président de la section des enseignants de l’AGRU
et membre de notre conseil et un des trois collègues qui ont préparé et
organisé notre première rencontre en Roumanie à Cluj excellentissime.

Je vous prie de vous souvenir de lui avec gratitude et de prier pour lui
et sa famille.

Liebe Verantwortliche des SIESC!

Alin Tat hat mir mitgeteilt, dass Marius Boldor gestern verstorben ist,
überraschend und auf der Straße. Er war Präsident der Lehrersektion der
AGRU und Mitglied unseres Rates und einer der drei Kollegen, die unser
erstes Treffen in Rumänien in Cluj hervorragend vorbereitet und
organisiert haben.

Ich bitte euch, euch dankbar an ihn zu erinnern und für ihn und seine
Familie zu beten.

Dear responbile persons of SIESC!

Alin Tat has informed me that Marius Boldor died yesterday, unexpectedly
and in the street. He was president of the teachers’ section of AGRU and
member of our council and one of the three colleagues who prepared and
organised our first meeting in Romania at Cluj excellently.

I ask you to remember him thankfully and to pray for him and his family.

Amicalement Herzliche
Grüße Kind regards

Wolfgang


Mag. Wolfgang Rank

 

Cher Wolfgang et amis du SIESC

C’est avec tristesse que nous apprenons le décès de Marius. „Chrétiens dans l’Enseignement Public” s’associe à la peine de sa famille et à la vôtre. Nous vous assurons de nos pensées attristées et de notre prière.

Avec toute notre amitié

Chantal de la Ronde
Présidente de CdEP

 

Sono profondamente addolorata per l’improvvisa scomparsa di Marius, alla sua famiglia tutto il mio affetto e per lui le mie sincere preghiere.

Elena

Vicepresidente nazionale vicaria UCIIM

 

Dear Wolfgang and Colleagues of SIESC,
I will remember Marius in my pray. Rest in peace and deeply condolences to his family!
Con simpatia
Sandra Chistolini

 

Me too, I am very saddened  to hear about Marius‘  untimely loss. I assure my prayers for his eternal peace and pass on my deepest condolences to his family.

Mirella Pacifico

 

Reclame