bellu catolic

La inițiativa Pr Ioan Marcel Dăneț și a credincioșilor agriști din Parohia ”Sf Vasile cel Mare” (str Polonă), mai mulți preoți greco-catolici din Eparhia de București, alături de Părinți-Călugări reprezentând Ordinele asumpționiștilor, bazilitanilor și iezuiților – au oficiat Sâmbătă 11 Martie a.c. o frumoasă ”Slujbă de preamărire, de laudă și de mulțumire, înălțată către Dumnezeu, pentru păstorii sufletești ce ni I-a dat”.  

Ne-am bucurat să fim împreună în aceste momente ale Postului Paștelui, mai ales că privind datele de naștere înscrise pe Sfintele Cruci ale locurilor de veci, am avut un prilej de meditație asupra epocii zbuciumate în care cei ce au fost încercați de vremuri mult mai grele decât acestea, nu și-au abandonat credința lor ci dimpotrivă, au trăit-o exemplar.

Înțelegem azi, că ceea ce am putea numi ”misterul bunătății” pe care am simțit că o revarsă peste noi, a fost de fapt lecția iubirii aproapelui … iar istoria Bucureștilor are de povestit multe pagini ale martiriului pentru Adevăr, din perspectiva atașamentului și fidelității față de Sfântul Scaun Apostolic al Romei, clădită pe realitățile balcanice ale frumoasei noastre Capitale …

Generația actuală a bucureștenilor catolici de ambele rituri (atât cel latin, cât și cel bizantin) s-a format la Școala Bunătății pe care cei ce au supraviețuit miraculos regimului comunist au fost capabili să o formeze în jurul lor. Le vom fi mereu îndatorați și trăim cu credința că vom rămâne mereu copiii lor sufletești …

În veci, pomenirea lor!

(a consemnat, pentru AGRU – Calin Diaconu, Presedinte)

IMG_4959

Parcela Preotilor, Bellu Catolic

IMG_4968

Slujba de preamarire, de lauda si de multumire. 11 Martie 2017. Bucuresti.

IMG_4962

Părintele Vasile Mare, Părintele Eugen Sârbu (Tăicuțu), Părintele Augustin Ciungan (Nenea Gusti), Parintele Marian Boian … si toti cei de la care am invatat importanta principiilor si valoarea iertarii: sa le fie memoria binecuvantata!

Publicitate