Pentru început, vă invit să facem împreună un exercițiu de imaginație, legat de Casa Părintească.

Mai întâi, să ne-o reprezentăm pe aceasta în ruină, ocupată de alți proprietari sau chiar demolată, rasă de pe fața pământului… Sentimentul care ne încearcă este în funcție de sensibilitatea fiecăruia dintre noi: putem simți regretul (că o parte din viața noastră nu mai are reprezentare), vinovăția (că nu ne-am îngrijit mai mult de un bun lăsat nouă moștenire) sau după caz, chiar revolta (că în lume încă mai există nedreptăți)…

Credeți că pot exista și lucruri mai triste decât cele imaginate anterior? Dacă nu, atunci vă invit să reflectăm asupra acelor Case Părintești primitoare, calde, deschise permanent copiilor, dar nevizitate de aceștia, uitate sau mai grav, renegate, refuzate!

Cam așa se prezintă lucrurile și în cazul Bisericii, Casă a lui Dumnezeu deschisă odihnei și zidirii sufletești. Ar fi grav dacă nu ne-am pune mai întâi problema de conștiință: cum am contribuit fiecare din noi pentru a întări prezența la Sfintele Liturghii? Iar imediat apoi, cum am contribuit la lucrările care au loc pentru noi: câte solicitări am trimis pentru obținerea de fonduri, cât am ajutat cu supravegherea lucrărilor, cum ne-am implicat fiecare în activitățile organizate de Vicariat sau Parohii?

De ce ne întrebăm acestea? Pentru că Biserica ne spune astăzi că are nevoie de ajutorul credincioșilor. Iar credincioșii nu pot ajuta onest Biserica, dacă nu se cunosc mai înainte între ei.

Cunoașterea cere timp petrecut împreună și exprimare a gândurilor pentru a fi ascultate de celălalt. Nu mă refer atâta la problemele personale (deși nu le exclud în totalitate – există uneori un dialog al surzilor!), cât mai ales la problemele identității de grup: care este interesul nostru comun, în calitatea noastră de credincioși greco-catolici? Mai binele Bisericii noastre.

De aici întrebarea al cărei răspuns este sintetizat în titlul intervenției de azi: CUM PUTEM ORGANIZA MAI EFICIENT AGRU? Sau, altfel spus: care trebuie să fie balansul corect între voluntariat și reprezentativitate?

Dacă înțelegem rostul rugăciunii altruiste, al rugăciunilor dedicate binelui celuilalt – și trebuie să recunoaștem că singurul bine cu adevărat dezinteresat este cel dorit din suflet pentru fratele care îți este alături ! –, atunci vom accepta ca pe un lucru firesc OBLIGATIVITATEA VOLUNTARIATULUI. Iar dacă acest lucru este acceptat ca principiu de funcționare, atunci CONDIȚIA REPREZENTATIVITĂȚII va fi de la sine înțeleasă și inclusă în noul statut al Asociației.

Propun ca fiecare Parohie să-și aleagă cel puțin 2 (doi) reprezentanți pe care să-i trimită, cu schimbul la întâlnirile lunare ale noului Consiliu Director. Astfel, credincioșii din cadrul parohiilor vor primi informări asupra preocupărilor și proiectelor aflate pe agenda Asociației iar AGRU va afla în timp real întâmplările care au loc în viața parohiilor.

Alături de Obiective și Calendarul de activități al Asociației, modul în care aceasta își va organiza comunicarea este cel de-al treilea punct prin care vom putea măsura rezultatele obținute.

(București, 19 Martie 2011)

Publicitate